Societate

Franța, patria experimentelor

Franța, patria experimentelor

Bestialitățile Revoluției Franceze sunt cunoscute de toată lumea. Sau măcar ar trebui. Ceea ce nu împiedică însă lumea civilizată să facă temenele, în fiecare an, în mijlocul verii, pentru momentul fondator al terorii. Nu e nimic nou. Învingătorii scriu mereu istoria, iar istoria Revoluției a fost curățată de “amănuntele” mai puțin plăcute, pentru a servi…

Sănătatea nu este o marfă, dar are un preț

Referitor la articolul „Sănătatea este un drept. Nu se poate privatiza totul”, publicat de CriticAtac. Ce nu înțeleg populiștii este că legile economice se aplică oricărui domeniu al acțiunii umane, tot așa cum legile fizicii se aplică și în cazul construcției de clădiri, al avioanelor sau al submarinelor etc. Omul acționează într-o lume marcată de…

Există și vești bune pe lume

Singura chestiune relevantă, nu doar la nivel politic, în ultimii ani, o reprezintă dispariția suveranității naționale în defavoarea unor organizații transnaționale. Nu sunt la fel de importante nici drepturile personale, nici problema taxării, nici statutul reglementărilor, nici măcar subiectul băncilor centrale și al despotismului subtil pe care îl exercită. Nimic. Toate acestea au o greutate…

Distracția care ne omoară

Neil Postman este tradus pentru prima dată în limba română. Este vorba despre cea mai cunoscută carte a sa, Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului (titlul original – Amusing Ourselves to Death. Public Discourse in the Age of Show Business). Este una dintre cele mai importante analize despre cum influențează media societatea.…

Despre tehnologie, media și religie — interviu cu Prof. Dr. Read Schuchardt

Traducere de Silviu Man după interviul “On media and religion”, acordat de Dr. Read Schuchardt Centrului de “Christian Leadership” din cadrul Universității din Mary, Bismarck, North Dakota în noiembrie 2011. Dr. Read Schuchardt, profesor de comunicare al Wheaton College, Illinois, S.U.A., (autorul eseului “Cultul copiilor”, publicat pe anacronic.ro) va susține o serie de conferințe în…

Dadacă Iovreau și Nutu Naivoie

E remarcabil ce ușor ne adaptăm traiului într-o dicatură organizată de lunatici. (A.N. Wilson) Circula pe vremuri un banc cu un fotbalist care, tot auzind la radio despre victimele caniculei, a întrebat: da’ de ce, dom’le, nu-l arestează odată pe Canicula ăsta? Ei, bine, deschizi televizorul, îți merge radioul în mașină și un alt personaj,…

Presupozițiile infernului

Un semn clar al unei patologii spirituale și politice îl reprezintă dorința de a schimba întregul sistem. Nici mai mult, nici mai puțin. Boala asta, care de multe ori se confundă cu o febră revoluționară, se poate întâlni cu precădere la vârste nubile, însă cum astăzi toți suntem tineri la minte, ea a devenit cvasiubicuă.…

Coboară din mașină, dă-te jos de pe cal!

Traducere de Silviu Man după eseul lui Wendell Berry, Out of Your Car, Off Your Horse, publicat în The Atlantic, ediția din februarie 1991.  27 de propuneri cu privire la gândirea globală și sustenabilitatea orașelor   I. Propriu-zis, o gândire globală nu poate fi posibilă. Cei care “au gândit global” (dintre care cei mai de…

Top