Referitor la articolul „Sănătatea este un drept. Nu se poate privatiza totul”, publicat de CriticAtac. Ce nu înțeleg populiștii este că legile economice se aplică oricărui domeniu al acțiunii umane, tot așa cum legile fizicii se aplică și în cazul construcției de clădiri, al avioanelor sau al submarinelor etc. Omul acționează într-o lume marcată de…
Lucrurile adevărate sunt foarte simple. Cum ne pregătim pentru pensie
Cam aceasta poate fi morala unui articol, nu foarte recent, scris de Lucian Davidescu. Mi-am adus aminte de chestiune pentru că am fost adesea întrebat cum să ne gestionăm economic și financiar averea astfel încât să nu ne prindă zile negre la bătrânețe. Nu întotdeauna răspunsurile mele au mulțumit. Unii oameni ridică din sprâncene când…
Legea care va veni
Aflăm că în sertarele ministerului sănătăţii s-a copt un text asupra vaccinării obligatorii. În răstimpul ce ne-a rămas până când sertarele vor crăpa și textul va supura în spaţiul public, ridicat la rang de lege, alimentăm la rândul nostru fantasmele dezbaterii cu rândurile care urmează. Spunem dintru început că n-am făcut cei șase ani de…
Lumea si(n)gură de mâine
Suedia este prima țară din lume care va elimina complet plățile în numerar. Un titlu de glorie demn de modernitatea noastră exacerbată în argumente de genul “circulația banilor prezintă risc epidemiologic”. Evident că prezintă, din moment ce copiii noștri cresc de ceva vreme în bule de săpun, îndopați cu antibiotice la cel mai mic semn…
Îngăduiţi-mi să mănânc cum am învăţat acasă
În fond, toleranța autodefiniților ca toleranți e îngăduința fără talent, e acceptarea forțată a unor prescripții. De asta nici nu se manifestă rotund, plenar, firesc. Toleranța învățată are darul de a o da în bară. Îngăduitorul înțelege lumea, tolerantul folosește rigla corectitudinii. În dezbaterea recentă despre predarea religiei în școli, toleranții care nu o îngăduie…