Bogdan Glăvan
Ultimele postari ale lui Bogdan Glăvan (vezi toate)
- Liberalismul care îmi place. Educația - 22 mai 2018
- Dar fără stat, cine ar construi tramvaie? - 8 noiembrie 2017
- De ce cresc dobânzile, Mitică? - 11 octombrie 2017
Referitor la articolul „Sănătatea este un drept. Nu se poate privatiza totul”, publicat de CriticAtac.
Ce nu înțeleg populiștii este că legile economice se aplică oricărui domeniu al acțiunii umane, tot așa cum legile fizicii se aplică și în cazul construcției de clădiri, al avioanelor sau al submarinelor etc. Omul acționează într-o lume marcată de raritate (de fapt, tocmai din acest motiv acționează). Nu există nimic gratis. Faptul că noi vrem să avem un „drept”, adică să primim ceva gratis, nu schimbă cu nimic realitatea. În calitatea lor de consumatori, oamenii ar dori să primească totul gratis, ba chiar – dacă s-ar putea – să fie plătiți să meargă la piață. Însă în calitatea lor de producători, oamenii vor să câștige cât mai bine. Iar producția este cea care precede și condiționează consumul, nu invers.
Oamenii reacționează la stimulente. Dacă prețul unui medicament este subvenționat, atunci cererea pentru respectivul produs va fi mai mare decât în absența subvenției. La fel se întâmplă și în cazul altor bunuri subvenționate. Dacă sistemul de asistență socială este suficient de generos, toată lumea își pune un picior în ghips și intră în concediu medical.
Pe de altă parte, nimănui nu-i convine să fie impozitat. Nici măcar celor care, mânați de compasiune, ar contribui (sau deja contribuie) într-un sistem de caritate privată. Ce reușește să facă socializarea sănătății – în numele solidarității sociale (cu pistolul la tâmplă, normal) – este să-i întoarcă pe oameni unii împotriva celorlalți. Să promoveze risipa și iresponsabilitatea, datorită faptului că indivizii nu mai suportă integral costurile deciziilor lor; nici pacienții, nici doctorii, nici funcționarii publici care scriu cearșafuri de medicamente compensate. Să instaureze haosul calculațional, deoarece dinamica prețurilor medicamentelor și serviciilor medicale tinde să fie afectată din ce în ce mai mult de pixul birocratului-șef decât de preferințele oamenilor. Să cultive corupția, fiindcă toți cei implicați în sistemul medical (fabricanți de medicamente, doctori, pacienți) vor avea interesul să se grupeze și să militeze pentru obținerea de privilegii. Desigur, toți vor fi mânați de cele mai înălțătoare sentimente: unii vor spune că fără salarii mai mari nu ai cum să te aștepți la servicii medicale mai bune; alții vor spune că fără prețuri mai mari nu poți să ai spitale bine aprovizionate; ceilalți vor dori prețuri mai mici fiindcă oricum plătesc șpagă!
Ultimul răcnet al socialistului frustrat este: „Bine, dar într-un sistem total privat bogații vor beneficia de tratamente mai bune!” Explicați-i, vă rog, că tocmai aceasta este ideea de a fi bogat. Pentru ce muncim, învățăm, economisim, răbdăm și trudim? Pentru a ne fi mai bine. Cei care preferă să învețe/lucreze/economisească mai puțin vor avea parte de tratamente mai ieftine/rare. Dar se aleg cu altceva în schimb, nu? Și mai explicați-i că într-un sistem socialist săracul este mereu ultimul la coadă când vine vorba să fie tratat; bogații ajung în față oricum, licitând serviciile medicale pe piața neagră. Însă farmecul sistemului socialist este că suntem mințiți că toți suntem egali în fața ministerului. Fără aceasta iluzie, ce rol ar mai avea ministerul?!
Criticatac are dreptate. Nu, nu se poate privatiza totul. Unele lucruri trebuie să fie la comun. Propun să începem cu bunurile socialiștilor. M-am săturat să primesc invitații la solidaritate din partea celor mai egoiști.
Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine de ce sănătatea (și nimic altceva) nu este un drept, le propun să citească Walter Block, Is There a Human Right to Medical Insurance?:
Mulți susțin că sănătatea este un drept al omului și că numai o societate incorectă ca a noastră ar putea să eșueze în a oferi o protecție adecvată în această privință.
Problema acestei afirmații este că ea este doar o variantă a drepturilor pozitive și, prin urmare, implică obligații din partea celorlalți. Iar acest lucru e foarte problematic. Cine sunt acești “ceilalți” care ar trebui să fie obligați? Oamenii din orașul tău? Din țara ta? Dar de ce să ne oprim aici? Dacă este într-adevăr un drept al omului, atunci responsabilitatea este aceea de a satisface aceste nevoi pentru toti oamenii de pe pământ, o reductio ad absurdum la care nimeni nu se gândește, nici măcar presupușii ei susținători.
Atunci de ce să ne oprim la îngrijiri medicale? Dacă este într-adevăr un drept al omului, cum rămâne cu hrana, îmbrăcămintea, adăpostul și așa mai departe, lucruri care, în multe situații, sunt chiar mai importante pentru supraviețuire decât îngrijirea medicală. De exemplu, nu putem supraviețui decât câteva zile fără mâncare și câteva ore sau minute fără îmbrăcăminte și adăpost (în zonele cu climă foarte rece). Însă o persoană tânără și sănătoasă poate trăi decenii fără asistența un doctor. De ce nu s-ar numi toate acestea drepturi ale omului, caz în care am reveni la genul de sistem pe care răposata și neregretata Uniune Sovietică l-a lăsat lumii.
Atunci, totodată, drepturile omului se presupun a fi eterne (Block, 1986). Drepturile negative de a nu fi ucis, violat, tâlhărit și așa mai departe au rămas valabile în toate timpurile. Implicarea în astfel de comportamente josnice este în aceeași măsură o violare a drepturilor omului acum pe cât era acum 10, 100, 1000 sau 10000 de ani. In schimb, ar fi fost practic imposibilă acordarea îngrijirilor medicale la nivelul de astăzi acum 10, 100, 1000, 10000 de ani sau chiar, prin definiție, acum un singur an. Ceva imposibil de respectat sau de atins nu se poate numi un drept al omului. Din aceste motive trebuie să respingem pretenția conform căreia îngrijirea medicală este un drept al omului.
Publicat inițial pe Logica Economică.
FOTO: Washington State House Republicans/Flickr
Mi-ar place tare mult să pot citi şi articole pe teme de economie, nu doar propagandă neoliberală, care a devenit deja desuetă în Occident. 🙂
Se fac multe confuzii de termeni si principii in acest articol. Nu-mi dau seama daca intentionat sau nu, dar problema e pusa incorect. Statul social s-a inventat cu un scop precis si a avut argumente de necontestat. De ce nu au aparut acesti contestatari al statului social pana acum ?!
Principiile statului social sunt simple. Sunt cateva servicii care sunt asigurate de stat si in care fiecare contribuie dupa puteri, dar beneficiaza toti la fel in mod egal. De ce ?! Pentru ca s-a considerat ca accesul tuturor cetatenilor la aceste servicii este esential pentru umanitate. Cica e inuman sa nu permiti accesul la aceste servicii, indiferent de motivul pentru care accesul este restrictionat. Nici macar statutul social sau competentele personale nu pot fi motiv de restrictionat accesul la aceste servicii. Iar aceste servicii sunt securitatea, sanatate, educatia si justitia. Dar pentru ca aceste servicii au costuri, aceste costuri trebuie acoperite de undeva. Si pentru ca s-a hotarat ca e inuman sa nu oferi aceste servicii in mod egal pentru toata lumea s-a gasit solutia ca costurile sa fie acoperite de fiecare dupa puteri, iar beneficiile sa fie dupa nevoi.
Dupa principiile enuntate in articol ar trebui ca fiecare sa beneficieze de securitate in grade diferite in functie de costurile economice pe care si le permit. Adica nu exista politie sau armata de stat si fiecare se apara de hoti, talhari si violatori doar daca isi permite sa angajeze propriile forte de securitate. Cine nu-si permite asta e…Fiecare dupa cat isi permite… Unu isi permite doar un body-guard si un cutit si daca e atacat de o banda intreaga inarmata cu mitraliere a pus-o… Altu mai capabil are un batalion intreg dotat cu tancuri. E doar meritul lui sa beneficeze de securitate mai mare. Ceea ce am enuntat este doar aplicarea stricta a principiilor enuntate in articol. Sunt curios daca ti se pare inuman sau nu un astfel de sistem ?!
Mie unul mi se par inumane astfel de principii. Si la fel unei majoritati covarsitoare care au fost deacord de-alungul timpului cu principiile statului social. Pentru aceste cateva servicii fiecare contribuie dupa puteri, dar beneficiaza toti in mod egal. Pentru ca altfel ar fi inuman. Nu poti sa-l aperi doar pe ala mai bogat si pe ala mai sarac si teoretic mai putin capabil il lasi la mana violatorilor. Ca vorba aia… Nu-i capabil si nu-si permite securitate. De aia aceste servicii sunt oferite tuturor in mod egal de catre stat, indiferent de cat contribuie fiecare si indiferent de cat de capabil ar fi cineva. La fel si sanatatea, educatia si justitia. De ce numai aceste servicii ?! Aici discutia poate lua o amploare mai mare. Dar sunt motive si argumente clare pentru care doar aceste servicii .Ooricare alte “nevoi” sunt mai usor si mai la indemana sa fie asigurate dupa legile competitivitatii (si daca vrei putem discuta de ce e mai usor), iar altele nu sunt la fel de esentiale pentru deminitatea umana.
Evident ca dupa ce am cazut de acord ca principiile statului social sunt corecte, ramane sa stabilim cum facem cu costurile acestor servicii. Adica la ce nivel le putem asigura pentru toti. In functie de banii totali care se strang va fi si nivelul la care sunt asigurate aceste servicii. Cu cat mai multi bani, cu atat mai mare e nivelul acestor servicii. Evident ca acuma se pune intrebarea ce se intampla daca un stat nu poate aduna destui bani pentru un nivel decent al acestor servicii ? Pai e simplu. Nu exista decat o singura solutie. Statul e dator sa faca in asa fel incat sa creasca sumele de bani adunate. Cum fac asta tine de capacitatile celor care conduc statul. Ori cresti economia, astfel incat sa cresti taxele adunate, ori te imprumuti ca sa acoperi un nivel decent al acestor servicii. Bineinteles ca in cazul celei de-a doua solutii trebui sa fii capabil si sa cresti economia intre timp ca sa poti sa returnezi imprumuturile si sa le si primesti. Ca nimeni nu te imprumuta daca vede ca nu esti capabil sa returnezi banii inapoi. Deci solutia e ca statul sa fie condus de oameni capabili si competenti care sa stie sa faca aceste lucruri si nu renuntarea la principiile statului social.
Se mai pune intrebarea ce se poate face in cazul celor bogati si capabili care isi permit servicii mai inalte ?! Pai e simplu… De aia e permis sistemul privat chiar si in cazul acestor servicii. Cine isi permite sa plateasca servicii mai ridicate decat cele oferite de statul social, atunci poate sustine un astfel de sistem privat. Dar acesta trebuie sa fie total paralel cu cel al statului. In sensul in care acel om bogat si capabil plateste in continuare si contributia lui la sistemele statului. Pentru ca el nu plateste doar pentru el, ci si pentru cei mai putin capabili. Ca asta spun principiile statului social cu care am cazut de acord la inceputul acestui paragraf. Sistemul privat este ca un plus daca iti permiti si vrei servicii mai bune decat cele oferite de stat.
Oamenii bogati si capabili care isi angajeaza armate de body-guarzi sau chiar servicii de informatii private nu mai platesc contributiile lor la stat pentru armata si politie ? Ca doar ei isi asigura singuri aceste servicii de pe piata privata. Dar nu se intampla asa. Ei contribuie in continuare, pentru ca contributia lor acopera si cheltuielile celor mai putini capabili. Ca asa e corect si uman conform principiilor statului social. Asa ar trebui sa fie si in cazul sistemului de sanatate si al educatiei.
Intr-un stat in care conducatorii sunt mai putin capabili sa asigure un nivel decent al acestor servicii se vor dezovlta si sisteme private mai puternice, iar intr-un stat capabil sa asigure un standard mai ridicat al acestor servicii, sistemele private vor fi firave.
Fidinng this post. It’s just a big piece of luck for me.
Sunt unele lucruri pe care nu le inteleg. Manualul de economie de clasa a XI-a imi spune ca, de fapt, oferta se orienteaza in functie de cerere. Astfel, producatorul va produce in functie de cerere si nu ma pot gandi la o situatie in care consumatorul trebuie sa se adapteze ofertei. Si mi se pare incorect sa afirmam ca sanatatea si mancarea sunt bunuri asemanatoare. Sanatatea este un bun de lux, corect? Are nevoie de “muncitori” specializati si capitalul tehnic are o valoare foarte ridicata, prin urmare pretul serviciului este mare. Asadar este normal ca sanatatea sa fie preocuparea unui stat, pentru ca statul isi permite. Daca un om sarac isi permite totusi sa cumpere mancare, acestuia ii va fi totusi greu sa aiba parte de servicii medicale la o clinica privata. Daca afirmam ca sanatatea nu este un drept, atunci niciun serviciu public nu ar trebui sa exista. Va propun sa va “achizitionati” singur o politie, o armata, o garda a mediului etc. Desigur ca aceste servicii ale statului roman sunt deplorabile dar motivele sunt altele, care nu tin de economie, ci de lipsa de “prosperitate” la nivel spiritual
@ Alex
Oare cum or fi existat statele inainte sa apara o “politie a statului sau o armata”…Si totusi au existat.
Pai au existat.. Dar cu ce pret pentru omul de rand ?!! Ti-ar fi placut sa traiesti intr-un astfel de “stat” ? Sa fii nevoit sa te bazezi doar pe fortele proprii pentru a te apara. Ti-ar fi placut sa traiesti in Vestul Salbatic ?!
Dincolo de faptul ca trebuie sa definim termenii mai exact daca vrem sa fim rigurosi… Pentru ca intr-un fel aproape orice forma de organizare “statala” presupunea existenta unei armate a “statului”. Orice principe, rege, voivevod avea o forta militara ce asigura siguranta tuturor. Cel putin teoretic. Orice rege avea o “garda” care teoretic trebuia sa pazeasca drumurile de bandele de talhari Cat de eficient o faceau putem dicuta in functie de perioada istorica sau de locul despre care vorbim. Dar exista… Si cam asta era si rolul taxelor de atunci…
Orice forma de organizare statala presupunea un minim de astfel de lucruri… Diferenta e ca principiile statului de drept au fost enuntate si satuate mult mai clar. Inainte nu era “obligatoriu” ca “garda regelui” sa protejeze pe oricine. Ci doar pe aia mai bogati sau pe cine vroia regele. In ziua de azi, principiile statului social spun ca e obligatoriu ca toata lumea sa beneficieze de securitate in mod egal.
What a joy to find soemnoe else who thinks this way.