Salvați copiii

Ştefan Bârgăoanu

Ştefan Bârgăoanu

Căsătorit, tată a doi copii. Softist (nu sofist) din 1998, Agile coach. Pasionat de Agile, Conservatorism și muzica bizantină.
Ştefan Bârgăoanu

Ultimele postari ale lui Ştefan Bârgăoanu (vezi toate)

În fiecare dimineață în care îmi duc copiii de gimnaziu la școală, văd iar și iar aceeași procesiune: prunci doar puțin mai mari decât ghiozdanele pe care le au în spate cărați dis-de-dimineață de către părinți spre școli și grădinițe. Mulți sunt duși în brațe, niciunul nu pare bucuros de ce se întâmplă.

Cum am și eu copiii mei, știu exact ce nebunie ne mână să ne dăm viitorul din casă mult prea timpuriu: toți avem serviciu, toți vrem cariere, toți trebuie să ne câștigăm pâinea, nu avem cum sta acasă, să ne crește pruncii.

Facem asta deși știm că intrăm în viață ștergându-ne cineva la fund și o părăsim ștergându-ne cineva la fund. Facem asta deși știm că acum noi ne dăm copiii din casă ca să ne putem trăi viețile, iar când va veni vremea, ne vor da și ei pe noi din casă ca să-și pată trăi la rândul lor viețile. Noi pe ei la grădiniță și la clasa zero, ei pe noi în azile (în cel mai bun caz).

Sigur, ne mințim că la grădiniță și la școală primesc educație. Dar cum rămâne cu cei șapte ani de acasă? Oare aceștia nu fac parte din dreptul la educație? Renunțăm așa de ușor la șansa de a ne forma copiii așa cum credem noi și nu cum crede „sistemul de învățământ”?

Și dacă tot veni vorba de „sistem”, acesta e mai mult decât bucuros să ne ia copiii: după introducerea clasei zero, se vorbește că se va ajunge la instituirea obligației ca toți copiii să intre în sistemul de învățământ de la vârsta de trei anișori.

Ai spune nu numai că sistemul e în război cu cei șapte ani de acasă, dar chiar că face tot posibilul să-i salveze pe copii din mâinile părinților!

Oengeurile binevoitoare dau și ele o mână de ajutor și au inundat spațiul publicitar cu strigăte de ajutor ale copiilor abuzați de cine altcineva, dacă nu de propriii tați. Soții sunt abuzivi, nevestele sunt disperate, statul și oengeurile sunt singura nădejde!

Și dacă tot mai avem nevoie de ajutor, ne ajuta UE: acum câțiva ani, am văzut un poster mare în vestiarul copiilor mei de școală primară în care ambasada Olandei oferea un telefon la care copiii să poată suna dacă sunt singuri, triști sau au alte probleme. Îmi este ciudă și acum că nu am sunat eu, ca să mă plâng de cum îl vedeam pe taică-miu acum 20 de ani, poate-mi ofereau o excursie la Amsterdam, la cele cafenele speciale, ca să mă ajute să trec peste traume!

Cine are copii adolescenți știe că anumite materii predate la școală par a face parte dintr-un program de re-educare prin care copiilor li se inculcă valori foarte diferite de cele primite în familie. De exemplu, în majoritatea cazurilor, mă aflu contrazicând și corectând ceea ce baieții mei învață la așa-numita „Educație civică”. Pur și simplu nu-i pot lăsa să creadă că a fi conservator înseamnă să fii de partea monarhiei absolutiste sau alte năzbâtii!

Cei care sunt împotriva predării religiei în școli spun de cele mai multe ori că o fac cu intenția nobilă de a-i proteja pe copii de „îndoctrinare”. Atunci, dacă religia e pentru copii îndoctrinare, nu avem cum să ne limităm la a lupta împotriva ei doar în școală, ci trebuie să o combatem absolut peste tot, chiar și acasă, altfel treaba e făcută doar pe jumătate.

Nu ne putem întoarce ca să schimbăm ce a fost, dar ca să salvăm ce se mai poate salva, ar trebui ca măcar nepoții noștri să aibă primul contact cu sistemul de învățământ cel mai devreme la șapte ani. Ca să se întâmple asta, va trebuie ca noi, la vremea aceea bunici, să luăm locul creșelor, grădinițelor și claselor zero, să-i învățăm noi pe prunci cititul și socotitul, Crezul și cele bune pentru viață, în vremea în care părinții lor vor fi la muncă. Un fel de homeschooling, adică.

Sigur, mai sunt și alte soluții, dar ceva trebuie făcut pentru a păstra copiii în familie, cât sunt mici, dar fără a-i lăsa singuri. Altfel, vom tot avea generații cu cheia la gât, iar copiii noștri vor fi crescuți de alții.

Statul binevoitor, oengeurile binevoitoare, toată lumea vrea să-i salveze pe copii tocmai din mâinile părinților. La aceasta, noi nu putem răspunde decât așa: „DIN MÂINILE NOASTRE RECI ȘI ȚEPENE!”.

Articole similare

One Comment;

Comments are closed.

Top