E de bine!

Ştefan Bârgăoanu

Ştefan Bârgăoanu

Căsătorit, tată a doi copii. Softist (nu sofist) din 1998, Agile coach. Pasionat de Agile, Conservatorism și muzica bizantină.
Ştefan Bârgăoanu

Ultimele postari ale lui Ştefan Bârgăoanu (vezi toate)

Hristos a Înviat!

Este a treia zi de Paști și parcă la Învierea de anul acesta am luat speranță ca niciodată în anii anteriori. Preaplin de nădejde.

Totul a fost anul acesta cum trebuie și chiar mai bine.

Părintele, gospodarul nostru părinte, a împodobit biserica cu un var proaspăt și a recondiționat iconostasul de zici că este placat cu foiță de aur (și probabil este).

Multă lume la slujbă, chiar și la trei și jumătate dimineața și destui chiar și la împărtășit. Pentru prima dată, m-am împărtășit și eu de Înviere. Recomand tuturor rânduiala aceasta, Învierea oricum este luminoasă, dar cu împărtășire este și mai altfel, și mai aievea. Rugăciunea dinainte este extraordinară, nu cred că am mai auzit-o vreodată.

Nu știu de unde le scoate Înaltul nostru, dar nu am ascultat încă vreo pastorală de-a lui pe care să nu o țin minte „întru mulți ani, stăpâne!”.

Toate acestea au fost frumoase, dar nu neobișnuite. De altundeva vine speranța mea.

Cu slujbele și praznicele Bisericii lucrurile stau ca și cu episoadele bune din Star Wars: le vezi iar și iar, de știi toate cadrele, toate dialogurile. De fiecare dată însă, noutatea vine din starea ta și a celor de lângă tine și despre aceasta vreau să vă vorbesc acum.

Sunt în parohia de acum de 10 ani de zile și am văzut-o crescând și înmulțindu-se în tot acest timp. Cum partea de sat în care locuiesc este nouă, cu oameni mutați de curând la casă din orașul cel mare și rău (din Iași), parohia este și ea nouă și are cam tot 10 ani. De Învierea de anul acesta însă, am simțit-o altfel: deja matură, puternică, hotărâtă.

Îmi amintesc de anii de început: puțini credincioși la slujbe, cântări în surdină, ezitante, Crezuri mai mult îngânate decât rostite ca un crez.

Dar, an după an, tot mai mulți oameni, mulți de-un leat cu mine (30-40 de ani), copii tot mai mulți. Și tot mai mult curaj, tot mai multă participare, până la Învierea de anul acesta, când și la trei dimineața se cânta „Hristos a Înviat!” de vibrau ferestrele.

Am simțit la parohienii mei un fel de îndârjire, dacă nu chiar o sfidare: cu cât vor ăștia să ne îngroape, cu atât strângem noi rândurile mai tare!

Bucuria și nădejdea mea vin din faptul că am văzut și alte parohii la fel renăscute ori înnoite. Cred că renașterea parohiei românești, indiferent de confesiune, este cea mai bună veste pe care am putea să o primim ca națiune.

Dacă reușim să ne regrupăm în parohii, în jurul bisericilor, așa cum o fac deja românii din diaspora, atunci poate că vom mai avea ceva de spus pe pământul acesta.

Parohia are ocazia să preia rolul jucat cândva de sat, adică să permită supraviețuirea modului nostru de viață. Mai mult, spre deosebire de sat, parohia poate chiar să înflorească în mijlocul modernității.

Marea problemă a României moderne, centralizarea excesivă, își poate găsi rezolvarea prin renașterea parohiei ca structură liber-asociativă locală, autonomă, descentralizată. O spun de multă vreme: UDMR predică autonomia în România, dar BOR o și practică.

Ne chinuim de mai bine de un veac să găsim forma în care să mergem înainte în istorie. Stau și mă întreb dacă nu cumva începem să (re)descoperim măcar o parte din răspuns chiar înlăuntrul nostru!

Adevărat a Înviat!

FOTO: Matthieu Dalmasse/Flickr

Articole similare

Top