Parole parole

Ştefan Bârgăoanu

Ştefan Bârgăoanu

Căsătorit, tată a doi copii. Softist (nu sofist) din 1998, Agile coach. Pasionat de Agile, Conservatorism și muzica bizantină.
Ştefan Bârgăoanu

Ultimele postari ale lui Ştefan Bârgăoanu (vezi toate)

Ca și dumneavoastră, nu contenesc a mă mira de îndoita putere a cuvintelor: pe de o parte ele descriu realitate, iar pe de altă parte creează realitate. Și cel mai mult mă miră atunci când, contradictoriu, par a le face pe amândouă în același timp. Cum ar veni, „zis și făcut!”. Să mă explic.

Aud că extrema stângă (există și alt fel de stângă?) a câștigat alegerile în Grecia, iar explicația dată este că oamenii s-au săturat de austeritate.

Adică oamenii s-au săturat să fie sobri, cumpătați, severi, să fie cu simțul măsurii, să nu admită nicio abatere de la normele sau regulile stabilite (din dex online)? Și atunci pentru ce au votat, pentru lăcomie, fărădelege, desfrânare? Sau vorbim despre altă austeritate, care nu există, ci este imaginată, care nu înseamnă bun simț, să te întinzi cât ți-e plapuma, ci împotrivirea rău voitoare față de politicile publice nobile ale stângii?

Legat de austeritate, toată lumea vorbește de drepturi. Și iarăși avem o problemă. Cei care se referă la drepturi în legătură cu austeritatea nu se referă la drepturile cu care se nasc absolut toți oamenii, la viață, libertate și proprietate. Drepturile la care se referă ei – la sănătate și învățământ „gratuite”, la pensie, la casă, la vacanță, la un loc de muncă, și multe altele – nu descriu ceea ce este, ci prescriu ceea ce cred unii că ar trebui să fie.

Cele trei sunt drepturi care există – li se mai spune și naturale – iar celelalte – imaginate ori prescrise – sunt doar aspirații. Responsabilitatea asociată cu primele este ușor de asumat și îndeplinit pe bază de reciprocitate – adică nu-mi da în cap, lasa-mă să fac ce vreau și nu-mi lua ce este al meu – pe când drepturile de stil nou – cum ar fi dreptul la sănătate „gratuită” – presupun ca cineva să muncească pentru mine ca să-mi plătească ceva ce eu consum, altfel face pușcărie (drepturile noi se asigură de către stat, care este finanțat prin impozite, iar evaziunea fiscală este faptă penală).

Un alt cuvânt care în ziua de astăzi mai mult prescrie decât descrie este toleranță. În mod obișnuit, îl definim prin îngăduință, indulgență (tot din dex online), un fel anume de răbdare chiar cu lucrurile care nu sunt așa cum am vrea noi să fie. Dar și acest cuvânt devine pentru unii un instrument de redefinire a realității, precum cele două discutate până acum. Mai nou, toleranța înseamnă de fapt acceptarea nolens volens a lucrurilor cu care nu suntem de acord. Live and let live nu mai este suficient, acum trebuie să îmbrățișăm orice vedem în fața ochilor, indiferent ce am crede despre ceea ce vedem. Judecata de valoare nu mai este permisă, toleranța devine intolerantă.

Putem continua lista cu multe alte cuvinte care nu mai descriu ceea ce este, ci prescriu ceea ce cred unii că ar trebui să fie, chiar când vorbim despre daturi precum bărbat, femeie, căsătorie, cetățean, viață. Dar lucrurile sunt clare: cuvintele controlează realitatea.

Una dintre rugăciunile de seară spune „… și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele …”, ceea ce sugerează nici mai mult și nici mai puțin decât că lucrurile și cuvintele sunt pe același plan, adică au substanță. Cuvintele transmit idei, iar ideile au consecințe, în substanță.

Cine vrea să schimbe realitatea trebuie să aibă curajul să-și inventeze propriile cuvinte, nu să le facă mincinoase pe cele existente.

Dacă vrem să păstrăm (conservăm?) realitatea, trebuie să ne luptăm pentru cuvinte, pentru narațiune. Trebuie să luăm cuvântul!

FOTO: Rob Albright/Flickr

Articole similare

Top