Dwight Longenecker
Ultimele postari ale lui Dwight Longenecker (vezi toate)
- Mit și dor universal - 6 aprilie 2018
Grecii spuneau povestea tragică a lui Orfeu, fiul marelui zeu Apollo. Orfeu era maestrul muzicii, prințul poeziei, cel care le oferea muritorilor rânduiala practicării religiei lor. El s-a îndrăgostit de frumoasa Euridice, care a murit după ce a fost mușcată de vipere.
Pentru a-și salva iubita, Orfeu a pornit într-o lungă călătorie către Infern, reușind în cele din urmă să-i farmece pe Hades și Persefona, regele și regina tărâmului umbrelor. Aceștia i-au permis lui Orfeu să-și conducă iubita către tărâmul celor vii cu condiția ca el să meargă inaintea ei și să nu se uite înapoi nicio clipă până nu vor fi ieșit amândoi din Infern. Odată ieșit din întuneric, Orfeu s-a întors să-și vadă iubita, uitând că nu poate face asta până când nu vor fi fost amândoi liberi, iar ea a dispărut pentru totdeauna.
Este ciudat și fermecător cum această poveste își găsește ecou în alte mituri ale altor culturi, în alte timpuri, peste tot în lume. Japonezii au o poveste despre un soț numit Izanagi, care coboară în bezna subterană pentru a-și salva soția, Izanani. Zeița sumeriană Inanna coboară pentru a cuceri tărâmul umbrelor; indienii Nez Perce spun povestea unui anume Coyote, cu aceeași misiune; iar motivul interdicției de a privi înapoi în timpul unei aventuri sau al unei misiuni de salvare apare în povestea fugii din Sodoma a soției lui Lot, în Hansel și Gretel, în invocarea zeiței Hecate de către Iason.
Exemplul poate fi multiplicat la nesfârșit. Aceleași povești, cu aceleași teme, apar iar și iar în fiecare cultură. Fie că vorbim de mituri străvechi, legende, povești din bătrâni sau science-fiction și filme de fantezie, aceleași lupte esențiale au loc în fiecare epocă și in fiecare popor, și ne amăgim crezând că poveștile fantastice cu zei și zeițe care se amestecă cu muritorii țin doar de culturile străvechi.
Găsim aceleași povești și astăzi, în cărțile cu benzi desenate și în cinematografe. Super-eroii fac în zilele noastre ceea ce făceau zeii în vremuri străvechi. Reporteri obișnuiți, studenți sau milionari își pun măști, pelerine și costume din spandex și devin astfel eroi. Se luptă cu răufăcători care arată și se comportă demonic. În benzile desenate și în superproducțiile cinematografice, granița dintre viața de zi cu zi și supranatural se prăbușește. Muritorii obișnuiți capătă puteri supranaturale. Ei devin zei și intră în lupta dintre bine și rău, emanând pentru noi aceeași siguranță și forță pe care o resimțeau și strămoșii noștri, cu miturile și misterele lor.
Criticii culturii super-eroilor o iau în derâdere, afirmând că este pentru băieței în pantaloni scurți. Cei care disprețuiesc poveștile spun că ei sunt interesați nu de ficțiune, ci de fapte; nu de ficțiuni speculative, ci de ficțiuni serioase. Prin asta doresc să spună că vor să citească povești despre adulți care comit adulter și apoi se simt vinovați.
În ceea ce mă privește, nu există nimic mai infantil și superficial decât niște adulți care se joacă de-a sexul, se simt vinovați și apoi merg la psiholog; și nu există nimic mai serios și statornic decât interacțiunea dintre zei și oameni. Se prea poate ca băiețeilor să le placă benzile desenate, fetițelor poveștile cu prinți, iar adolescenților științifico-fantasticul și poveștile cu super-eroi. Sunt de partea lor; și mi se amintește că, dacă nu sunt ca ei, nu pot pătrunde în regat, iar in acest regat al lor, al regilor, al prinților, al cavalerilor, al dragonilor, al super-oamenilor, al spiridușilor verzi, îmi doresc cel mai mult să intru. În comparație, adulterul, angoasa, sexul și psihanaliza sunt îngrozitor de plictisitoare.
Miturile (fie ele cu super-eroi de demult sau din benzi desenate) nu sunt pur și simplu povești fantastice neadevărate; sunt povești simple, fantastice și foarte adevărate. Și sunt adevărate chiar dacă nu sunt factuale. Mitul revelează adevărul printr-o poveste fantastică. Nu o face ca fabula, unde finalul poveștii fanteziste vine la pachet cu morala; si nici ca alegoria, unde personajele reprezintă anumite adevăruri. În mit, adevărul este pregătit și jucat ca într-o dramă. În mit, adevărul, iubirea și frumusețea poartă măști și costume și se iau la trântă cu minciuna, greșeala, moartea și distrugerea. Super-eroii fac același lucru tocmai pentru că acționează într-o manieră mitică.
Criticii creștinismului vor spune că religia nu e altceva decât un amalgam de mituri precreștine. Zeul care moare și învie, zeul-erou născut de o virgină, zeul întrupat — toate existau deja, înainte să fie inventate de teologii creștini. Vor spune că creștinii au jefuit terenul. “De fapt”, va spune criticul raționalist, “fondatorul lor nu era decât un predicator oarecare dintr-o provincie marginală a Imperiului Roman.
Sărmanul idealist a fost implicat într-o intrigă politică nefericită și a fost crucificat pentru greșeala lui. Apoi a apărut un tip isteț, Pavel, care s-a apucat să facă din el un dumnezeu, iar discipolii săi i-au călcat pe urme. Prin Imperiul Roman circulau tot felul de mituri, legende și ritualuri misterioase, iar primii creștini au furat câte puțin din fiecare, le-au amestecat pe toate cu niște poliloghie străveche, câteva povești cu minuni și o atmosferă de legendă și — ta-daaaa! — a apărut creștinismul.”
Această poveste inventată este mai apoi folosită pentru a demasca creștinismul ca fiind o poveste inventată. Cu această teorie, că creștinismul nu este altceva decât păgânism reîncălzit, savanții pretind a pătrunde întreaga iluzie creștină. Teoria lor are însă mai multe probleme. În primul rând, congruența timpului nu atrage după sine cauzalitate, nici măcar influență. Cu alte cuvinte, faptul că două lucruri se întâmplă în același timp nu înseamnă neapărat că unul l-a cauzat sau influențat pe celălalt — chiar dacă așa pare. Cele două lucruri similare ar putea avea alte legături, mai profunde și universale, în afara rutelor de influență ce par a fi evidente. Faptul că oamenii au venerat Soarele în Mexic, Egipt și Australia nu înseamnă că civilizațiile respective s-au influențat reciproc. Răspunsul mai simplu este întotdeauna de preferat, iar concluzia mai puțin complexă și conspirativă este aceea că venerarea Soarelui este pur și simplu o activitate umană naturală.
Dacă diferite civilizații din Orientul Mijlociu antic au dezvoltat instalațiile sanitare de interior, asta nu înseamnă că a existat o legătură misterioasă între aceste civilizații. Înseamnă doar că oamenilor le-a displăcut mirosul de canal și, prin urmare, au inventat sisteme de salubrizare. La fel și cu așa-zisa influență a religiilor păgâne asupra creștinismului. Simplul fapt că anumite idei și obiceiuri s-au dezvoltat în același timp și în același loc nu implică influența unei culturi asupra celeilalte.
Legăturile nu invalidează autenticitatea creștinismului, ci dimpotrivă. Legăturile dintre păgânism și creștinism nu demonstrează că creștinii i-au copiat pe păgâni, ci că creștinismul este parte a unui context religios uman mult mai profund, universal.
Dacă e așa, ritualurile, misterele și miturile umanității din toate timpurile capătă o altă semnificație. Dacă simbolurile și poveștile apar iar și iar de-a lungul timpului, în culturi diverse, ar trebui să conchidem că aceste povești și simboluri fac parte din conștiința universală a umanității. Dacă e așa, avem aici ceva cu adevărat remarcabil. Un fel de cod literar simbolic religios pare a fi înscris în experiența umană. Matricea sensului pulsează adânc în inima omului, indiferent unde sau în ce perioadă trăiește.
Motivul subteranei și al suprapământescului, nevoia de mântuire și sacrificiu, povestea copilului pierdut, misiunea eroului, mama virgină, salvatorul ce moare, zeul care se înalță — toate acestea sunt întrețesute nu doar în imaginația oamenilor, ci și în percepția lor asupra lumii înconjurătoare. Miturile erau conectate cu propriile lor suferințe și frici, bucurii și întristări, dar, în același timp, făceau parte din insăși structura universului perceput de ei. Ciclurile de plantare și recoltare, ciclurile cosmice ale Soarelui, Lunii și stelelor, ciclurile concepției umane, al nașterii, al vieții, al morții — toate erau întrețesute în poveștile străvechi. A existat în inima omului un fel de poezie care a găsit sens în toți și în toate, iar acest sens a fost exprimat prin povești fantastice, mituri, parabole și poeme.
Poemele, parabolele, miturile și poveștile, toate au încarnat sensuri mai adânci și mai misterioase, care altfel ar fi fost greu de descifrat, iar pe măsură ce sensul și-a găsit formă în artă, o posibilitate mult mai profundă și mai tulburătoare și-a făcut loc: aceea ca, într-o zi, sensul să poată fi încarnat nu doar în artă, ci și în realitate. Dacă poveștile întrupează sens, cum ar fi ca Sensul însuși să poată fi întrupat? Cum ar fi ca povestea care a revelat adevărul să fie adevărată? Cum ar fi dacă adevărul s-ar întrupa nu doar într-o poveste, ci în istorie? Aceasta este realitatea către care converg toate poveștile: că poveștile sunt relatări ale adevărului trăit în viața reală, la fel cum muzica pianului este încarnarea muzicii din partitură — și, dacă stai să te gândești, nu este aceasta dinamica și măreția oricărei arte? Să arăți că adevărurile dezbătute discursiv au viață, suflu, trup? O piesă de teatru este adusă la viață cu actori rostind replicile și exprimând emoția. O poveste fictivă este adusă la viață într-un film sau o piesă de teatru. O pictură reîncarnează în ulei și pânză o altă realitate, iar această realitate trăiește în reîncarnarea ei, una a frumuseții, a adevărului și a iubirii.
Dacă aceste lucruri sunt adevărate, atunci toate artele, toate poveștile și toate culturile din toate timpurile și locurile luptau și tânjeau după o posibilitate despre care toți știau că va deveni într-o bună zi realitate, dar nimeni nu știa cum. Această posibilitate către care converg toate artele, poveștile, arhitecturile, miturile și dansurile este aceea ca, într-o zi, Adevărul să poată fi întrupat într-o persoană care însumează și sintetizează toate adevărurile.
Acesta este motivul pentru care poveștile păgâne repetau aceleași motive, foloseau aceleași simboluri, degajau aceeași atmosferă, transmiteau aceleași emoții și indicau către același lucru —ele răsăreau nu doar din profunzimea unui povestitor sau a unei culturi și nici din istoria unui popor, ci din istoria omenirii. Poveștile erau toate la fel pentru că toate plecau din aceeași sursă: o sursă mai adâncă și mai veche decât orice persoană, cultură sau istorie.
Sursa era, dacă vreți, “magia secretă de dinainte de zorii timpurilor”[1]. Poveștile transmiteau aceleași motive: copiii pierduți tânjind să ajungă acasă, eroul care pornește într-o misiune de salvare a sufletului și a poporului său, suferințele iubirii și durerea pierderii, salvarea prin sacrificiu, călătoria în tărâmul umbrelor pentru a cuceri și a-i salva pe cei iubiți. Aceste motive, simboluri și emoții mitice erau universale pentru că erau mult mai vechi și mai venerabile decât orice societate sau povestitor.
Ele au fost înscrise în adâncimile inimii omenești pentru că fiecare om a tânjit după salvare, sacrificiu și iubire. Fiecare om s-a aflat într-o misiune de cucerire a tărâmului umbrelor și de salvare a celor iubiți. Fiecare om a căutat mântuirea și eliberarea. Acest dor omenesc etern, nedefinit de-a lungul vremii, și-a găsit totuși expresia într-o sumedenie de legende, mituri, povești, poeme și parabole, pe măsură ce oamenii și-au vărsat sufletul unul altuia, tânjind în tot acest timp după o zi în care, cumva, cineva va veni, va aduna toate aceste povești minunate și le va face adevărate o dată pentru totdeauna.
[1] Numele capitolului 15 din C.S. Lewis, Cronicile din Narnia – Vol. 2: Șifonierul, leul și vrăjitoarea, RAO, București, 1997, traducere din engleză de Larisa Avram (n. trad.)
Traducere dupa The Imaginative Conservative
Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face o donație pentru sprijinirea proiectului.
Cumpără cărțile Anacronic:
