Joseph Sobran
Ultimele postari ale lui Joseph Sobran (vezi toate)
- Cel pe care încă Îl urăsc - 5 iunie 2017
- Rezistându-I lui Iisus - 23 decembrie 2016
Ca întotdeauna în vremurile noastre, Crăciunul provoacă nemulțumirea celor care nu-și doresc simboluri creștine pe proprietatea publică sau colinde în școlile publice.
Mulți creștini găsesc acest lucru enervant și grosolan. Unii au chiar senzația că creștinismul este persecutat.
Jurnalistul Michelle Malkin scrie: “Suntem atacați de Grinchi seculariști scăpați de sub control.” Pat Buchanan merge până la a vorbi despre “crime ale urii” împotriva creștinilor.
Nu sunt de acord. În unele părți ale lumii, din Sudan până în China, creștinii sunt, într-adevăr, persecutați, chiar uciși. Însă ce se întâmplă cu opoziția simbolică a Americii față de creștinism este cu totul altceva.
Uneori cred că forțele anticreștine Îl iau pe Iisus mult mai în serios decât o fac cei mai mulți creștini declarați. Lumea occidentală, inclusiv mulți dintre cei ce se consideră creștini, a transformat Crăciunul într-o sărbătoare fadă a amabilităților. Dacă nu intri în atmosferă, cel mai probabil vei fi numit Scrooge.
Reacția naturală la Hristos este să-L respingi. Asta a spus și El. De fapt, când a fost dus la templu, copil fiind, Sfântul Simeon a prezis că va fi ținta controverselor. Mai târziu, și-a prezis propria moarte și le-a spus ucenicilor că și ei ar trebui să se aștepte la persecuție.
Cei mai aprigi dușmani ai Lui nu erau ateii; ci cei mai religioși oameni ai timpului Său, fariseii, care considerau că afirmațiile Lui erau blasfematoare – cum și erau, de fapt, conform credințelor lor.
De treabă? Aceasta este o sintagmă care nu prea I se aplică lui Iisus. A făcut minuni din iubire și milostenie, dar a avertizat despre osânda veșnică, i-a atacat și i-a insultat pe farisei și îi ataca chiar și pe cei care-L adorau, în cuvinte care ne fac să lăsăm capul în pământ.
Pentru mulți, era o amenințare. Încă este. Îl cinstim mai mult recunoscându-I prezența explozivă decât reducându-L la un simbol al manierelor elegante. La fiecare pas al lucrării Sale, și-a făcut dușmani și și-a apropiat crucificarea. Nu se crucificau oamenii pentru că erau de treabă.
Martorul negativ
Unii oameni cred că pot păstra “învățăturile” lui Hristos și ignora minunile Lui, ca și când ar fi legende. Dar asta înseamnă să confunzi Predica de pe munte cu platforma Partidului Democrat. Una dintre învățăturile Lui principale era aceea că El este fiul lui Dumnezeu: “Eu și Tatăl suntem una.” ” Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.”
Învățăturile Lui sunt inseparabile de minunile Lui; de fapt, chiar învățăturile Lui sunt miraculoase. Nimeni nu mai făcuse asemenea afirmații înainte, înfuriindu-i pe pioșii farisei și uimindu-și discipolii pioși în același timp. După ce hrănise mii cu pâinile și peștii miraculoși, a anunțat că El însuși era “pâinea vieții”. Dacă nu-I mănânci trupul și nu-I bei sângele, a avertizat, nu ai viață în tine.
Această învățătură incredibilă a fost prea mult. L-a costat mulți discipoli, pe loc. Nu a încercat să-i convingă explicându-le că vorbea la figurat, pentru că nu vorbea la figurat. El prevestea Cina cea de Taină.
Practic, la fiecare pas, Iisus Și-a însoțit vorbele cu minuni. Este remarcabil că dușmanii Lui Îi disputau mai degrabă cuvintele decât minunile. Nu exista nicio îndoială cu privire la minunile săvârșite; ele atrăgeau și aveau drept martori mulțimi mari de oameni. Semnificația lor era partea controversată.
Orbii au văzut, surzii au auzit, schilozii au mers, leproșii au fost vindecați. De unde avea puterea de a face toate aceste lucruri? De la Dumnezeu sau de la diavol? Le-a folosit pentru a-și certifica puterea de a ierta păcatele, afirmație pe care criticii Săi – sau dușmanii, mai degrabă – au considerat-o scandaloasă.
Afirmațiile Lui încă reverberează. Evangheliile atestă coerența totală a misiunii Sale, armonia perfectă între vorbele Lui și faptele Lui, chiar și ordinea atentă a propriei dezvăluiri progresive. Dușmanii Lui moderni, mulți dintre ei creștini declarați, nu încearcă să nege minunile; ei presupun, pur și simplu, că nu le-a săvârșit niciodată. Iar acum, unii dintre ei presupun că nu a rostit multe dintre cuvintele pe care Evangheliile I le atribuie.
Atacul sceptic mă dărâmă. Poetul Tennyson a remarcat că cea mai mare minune a lui Iisus a fost personalitatea lui. Ar fi putut cineva – cei patru autori simpli ai Evangheliilor, de exemplu – să-I inventeze și să-I pună asemenea cuvinte rezonante în gură? “Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Încă o afirmație care pare a rezista destul de bine.
O asemenea personalitate puternică, într-adevăr unică, nu putea întâlni decât o rezistență puternică – și unică. De aceea, creștinii n-ar trebui să fie revoltați de rezistența naturală a celor ce refuză să-I sărbătorească nașterea. În felul lor, și acești oameni sunt martorii Lui.
Traducere după Fitzgerald Griffin Foundation