Stopați stopajul la sursă!

Stănică Chirilă

Stănică Chirilă

Expert contabil, căsătorit, un copil, absolvent al Facultății Finanțe Contabilitate din cadrul ASE București 1982.
Stănică Chirilă

Ultimele postari ale lui Stănică Chirilă (vezi toate)

Victor Ponta vrea să ne facă fericiţi şi, cum păcănelele, 6 din 49, loz în plic, ruleta etc. nu erau suficiente, a mai pus ”de o loterie” – loteria bonurilor fiscale. Las la o parte prevederea haiducească din actul normativ de îndemn la furt şi mă gândesc că ponta (nu este o greşeală că-l scriu cu literă mică) ştie că are resurse pentru a gestiona o asemenea avalanşă de bonuri fiscale. Şi dacă tot are resurse, îi sugerez o metodă mult mai bună de a aduna un ban cinstit la buget, respectiv acordarea de deduceri suplimentare pentru fiecare contribuabil, pentru o parte din cheltuielile personale probate cu bonuri fiscale.

În primul rând, ar trebui să punem semnul egal între toate entităţile participante la jocul economic în raport cu bugetul statului şi, mai ales, să eliminăm ideea prostească a separării plătitorului de impozit de beneficiarul venitului impozabil – respectiv tehnica fiscală de reţinere la sursă a impozitului sau stopajul la sursă.

Prin tehnica stopajului la sursă se ascunde preţul real al muncii prestate, eliminând legătura directă dintre cei ce datorează impozitul (beneficiarul venitului impozabil) şi cei ce îl plătesc efectiv, lăsând astfel impresia marii majorităţi a contribuabililor că ei, de fapt, nu plătesc impozit sau contribuţii.

Ce obţine fiscul prin această inginerie? Mult râvnita pace socială. Un cetăţean care efectiv nu plăteşte nimic, adică nu stă el personal la ghişeul fiscului cu teancul de bani pentru a plăti impozitul, nu va protesta niciodată că impozitele şi contribuţiile “sociale” sunt prea mari. Ce nu vede, nu-l afectează şi dacă nu-l afectează, de ce s-ar deranja? Când cresc impozitele, protestează doar mediul de afaceri, adică plătitorii de venituri, pentru că pe ei îi afectează întotdeauna.

Când angajaţii protestează, o fac întotdeauna pentru creşterea salariului, niciodată pentru reducerea impozitelor cu stopaj la sursă, deşi ar avea exact acelaşi efect, pe salariul net. Marea masă a angajaţilor nu conştientizează că munca lor are un preţ mult mai mare în raport cu banii încasaţi efectiv, salariul net. Mult mai mare, adică cu cca 70% mai mare.

Ministrul de finanţe îşi freacă fericit mâinile când salariaţii (de preferat din firmele private) solicită salarii mai mari, pentru că un salariu mai mare înseamnă un impozit mai mare. Dar mai înseamnă ceva, ceva ce salariaţii nu înţeleg acum, înseamnă cheltuieli mult mai mari decât sporul lor de salariu, cheltuieli care afectează firmele prin diminuarea profitabilităţii, a competitivităţii – şi, în final, falimentul sau relocarea pe alte plaiuri mai prietenoase. Cum se traduce asta pentru cei care cereau salarii mai mari (fără a înţelege că pentru fiecare sută de lei pe care o vor primi în plus, firma trebuie să mai plătească 70 lei la stat) – înseamnă şomaj şi sărăcie.

Oare poziţia angajaţilor faţă de nivelul impozitelor plătite va mai fi aceeaşi ştiind că dau statului aproape jumătate din preţul muncii lor? Şi dacă angajatul va conștientiza aceasta prin încasarea salariului complet şi cedarea a jumătate din acesta fiscului, nu va deveni mai vocal atunci când va pretinde şosele bune şi la un preţ corect, servicii medicale de calitate, justiţie independentă, educaţie de calitate?… Nu va atrage o mai mare responsabilizare a clasei politice când este vorba de a face promisiuni? – pentru că orice angajat va deveni nu numai beneficiar de venituri, ci şi plătitor de impozite şi va înţelege că atâta timp cât plăteşte, are dreptul să pretindă.

Prin reunirea firească, naturală, a celor două persoane, beneficiarul venitului cu plătitorul de impozit, va rezulta cetăţeanul responsabil, care nu va mai înghiţi orice promisiune electorală ce necesită alocări de fonduri, pentru că fondurile sunt din impozite, iar impozitul îl plăteşte el… Cetăţeanul va înţelege şi va deveni o forţă pe care politicienii vor trebui să o ia în seama. Va înţelege domnul cetăţean că şi “găleata” din campania electorală este plătită tot de el. Se va mai lăsa el păcălit atunci? Puţin probabil.

Acum fiscul îşi poate permite să fie mereu alături de tine, fără să-l deranjezi – nu-l simţi… Este “prietenul” tăcut care te însoţeşte peste tot, se bucură când primeşti o mărire de salariu (nu chiar dezinteresat, are şi el partea lui), se bucură când pleci în concediu, măsurându-şi bucuria în TVA şi accize, etc. Ce primeşti la schimb? Nimic semnificativ, pentru că fiscul este un monstru nesătul. Din cât dai, tot mai vrea. Şi tu dai, pentru că, de fapt, nu ştii că dai.

Guvernanţii noştri au mai creat un sistem prin care, pe lângă ruptura dintre beneficiarul venitului şi plătitorul de impozit, a separat pe cel ce te urmăreşte să-ţi ia banii (sub diverse pretexte) de cel care ar trebui să-ţi ofere un serviciu în contul banilor luaţi. Mă refer aici la aşa-zisele contribuţii sociale, bazate pe solidaritate impusă (contribuţia pentru pensii, pentru sănătate şi şomaj). Fiscul te taxează, casa naţională de sănătate îţi prestează un serviciu (dacă, când şi cum vrea, tu nu ai nici un cuvânt de spus).

Iată de ce pledăm pentru eliminarea stopajului la sursă. Fiecare cetăţean va înţelege că acel PIB pe care se bat partidele politice este creat de el – fie că este simplu salariat, acţionar, administrator sau liber profesionist.

Ce vom obţine prin eliminarea stopajului la sursă? În primul rând, responsabilizarea cetăţeanului pentru propriul său destin şi pentru propria sa prosperitate, prin conştientizarea adevărului că el este singurul care-şi poate asigura prosperitatea, iar nu guvernul… În al doilea rând, responsabilizarea politicienilor prin crearea unei clase politice mult mai atente la banul public; banul public este dat de cineva în carne şi oase, adică de cel care dă şi votul. În al treilea rând, se va aduce cu adevărat egalitatea în faţa legii, pentru că nu este normal ca unii să trăiască cu impresia că au doar drepturi, iar alţii au numai obligaţii.

Primul pas, pe care trebuie să ni-l asumăm pentru îndeplinirea acestui obiectiv este demararea unei campanii de informare cu privire la salariul complet pe care îl plătesc, de fapt, firmele, pentru munca prestată. După ce contribuabilii vor conștientiza marea cacealma a Statului (reprezentată de tehnica fiscală a stopajului la sursă), prin care li se ascunde adevărul – că sunt nu numai beneficiari ai venitului, ci şi plătitori ai impozitului, atunci vor înţelege că reprezintă, într-adevăr, o forţă; şi vor înțelege și că, prin guvern, clasa politică nu cheltuie decât banii pe care fiecare angajat îi cedează din propriile venituri. Va deveni posibilă adoptarea legislaţiei – pentru a restabili adevărul economic şi fiscal că impozitul şi venitul merg mâna în mâna.

Sigur că fiscul va sări în sus şi va spune că acest demers necesită o logistică deosebită. Mă întorc la începutul acestui text şi le voi spune că dacă au logistica necesară să proceseze sute de milioane de bonuri fiscale pentru loteria fiscală, atunci au şi logistica necesară pentru a-i înregistra şi urmări pe beneficiarii veniturilor.

Publicat inițial pe Clubul Libertății

FOTO: Ken Teegardin/www.SeniorLiving.Org

Articole similare

Top