Bogdan Glăvan
Ultimele postari ale lui Bogdan Glăvan (vezi toate)
- Liberalismul care îmi place. Educația - 22 mai 2018
- Dar fără stat, cine ar construi tramvaie? - 8 noiembrie 2017
- De ce cresc dobânzile, Mitică? - 11 octombrie 2017
Dacă am timp, mă voi referi în aceste zile la fiecare din revendicările pieței, așa cum au fost ele preluate de formatorii de opinie (care, v-ați prins, de asta se cheamă așa, fiindcă ei doar preiau, nu formează absolut deloc opinia publică…). Aceste revendicări sunt în general de o uriașă inutilitate și nu vor duce la o viață mai bună în România. Astăzi vreau să vă spun despre revendicarea
Înainte de a demola mitul tehnocratului, v-aș ruga să observați o eroare de logică în formularea revendicării. Faptul că “toate partidele fură prin rotație” nu duce deloc inevitabil la concluzia că România trebuie condusă de un tehnocrat. Nu văd de ce tehnocratul nu ar putea fura la rândul său, de ce specialistul apolitic nu poate fi mincinos. Nu, această idee nu ne împinge în direcția căutării unui nume nou care să dirijeze țara, ci în direcția evitării politicii. Dacă politica presupune furt – și nu doar piața, dar numeroși filosofi au fundamentat această idee, că mijloacele politice de alocare a resurselor, respectiv procesul de redistribuție a avuției în societate se bazează în esență pe exercitarea violenței, deci pe furt – atunci concluzia logică ar fi să ne dorim minimizarea statului, minimizarea politicului. Ca să nu mai aibă ce să fure, politicienii ar trebui să aibă prerogative și puteri mai mici. Poate nu este posibil să trăim într-o lume fără stat (fără politică), dar măcar să reducem din puterea statului.
Impresia mea este că formatorii de opinie au oferit o interpretare originală dorinței oamenilor care – ce să vezi, cu totul întâmplător! – servește tocmai la păstrarea dimensiunii sistemului politic, implicit la păstrarea capacității acestuia de a lua bani de la Ion și de a-i da lui Gheorghe.
Și acum referitor la tehnocrat… trebuie să înțelegem că prosperitatea unei națiuni ține în primul rând de ideile oamenilor, de cultura lor. Problema guvernării, descifrarea mizelor diverselor fenomene economice și sociale, adoptarea celor mai potrivite instituții care să paveze drumul către civilizație și bunăstare – toate acestea țin de ideologie. De o anumită viziune asupra lumii, asupra vieții, asupra rostului oamenilor pe pământ.
Este o iluzie să credem că tehnocrații sunt scutiți de viziuni ideologice. Nimeni nu este scutit. Fiecare om are propriile lui idei. Problema nu este să alegem între un guvern de tehnocrați și unul fără tehnocrați, ci să alegem viziunea corecta.
Vă dau un exemplu. Majoritatea oamenilor cred că prosperitatea se clădește pe impozite. Dacă îi asculți pe formatorii de opinie (din politică, presă, corporații), cei mai mulți cred că statul român colectează puține taxe, că ar trebui să colectăm cu 10-20 de puncte procentuale mai multe impozite în raport cu PIB pentru a ne compara cu Franța sau Germania. Fără mai multe venituri bugetare nu putem face autostrăzi, nici spitale și nici nu putem investi în educație. Care este scopul reformei ANAF? “Creșterea veniturilor prin îmbunătățirea eficienței colectării”! Bănuiesc că știați că această reformă este sprijinită de Banca Mondială – un rezervor de tehnocrați de primă clasă, așa-i?! Vă amintiți de spotul publicitar “România funcționează cu taxele tale”, așa-i?!
În același timp, o sumedenie de economiști (printre care mă număr) nu sunt de acord cu această perspectivă. Ei arată că dezvoltarea depinde de libertatea economică și că povara fiscală, dimensiunea statului sau a investițiilor publice afectează această dezvoltare.
Deci, cum o dăm la pace? Care este concluzia? Pe care tehnocrat îl alegem?! Supunem la vot între tehnocrați ca să vedem ce opțiune – scăderea sau creșterea taxelor – întrunește cele mai multe voturi?! Problema derivă din faptul că economistul nu este în postura inginerului. Deci eticheta “tehnocrat” este lipsită de sens.
Sau să ne referim la alt exemplu. Se spune că educația trebuie condusă de un specialist în educație, sănătatea de un specialist în sănătate ș.a.m.d. Dar imediat ce stăm un pic să ne gândim, vedem că, de fapt, ministerele au nevoie de manageri, nu de profesori sau de medici. Doar un bun manager poate gestiona adecvat o organizație, iar talentul managerial este ceva diferit de competența profesională în domeniul respectiv. Mai mult decât atât, vorbim de necesitatea efectuării de reforme, în educație, sănătate ș.a.m.d. Deci managerul trebuie să facă și reforme. Ca să facă reforme are însă nevoie de viziune. Către ce model îndreaptă sistemul? Este clar că răspunsul depinde de ideologie.
Nu există tehnocrați în adevăratul sens al cuvântului, adică oameni feriți de ideologii, de viziune politică. Și chiar dacă ar exista, nu am avea nevoie de ei. În realitate, “tehnocrații” nu au funcționat decât ca marionete ale politicienilor sau ale “statului profund”. Este timpul să nu ne mai îmbătăm cu apă rece și să punem mâna pe carte. Să vedem exact în ce direcție vrem să mergem, care sunt reformele necesare. Și să căutăm oameni care îmbrățișează viziunea respectivă.
Publicat inițial pe Logica Economică
FOTO: Daniel Lee/Flickr
