Bogdan Glăvan
Ultimele postari ale lui Bogdan Glăvan (vezi toate)
- Liberalismul care îmi place. Educația - 22 mai 2018
- Dar fără stat, cine ar construi tramvaie? - 8 noiembrie 2017
- De ce cresc dobânzile, Mitică? - 11 octombrie 2017
Românii nu dau dovadă de cultură politică fiindcă asistă impasibili la perpetuarea vechii găști de partide. Cam asta e ideea pe care o propagă activiștii interesați de susținerea celui mai nou partid cotat cu șanse să intre în viitorul Parlament. Este o eroare, zic ei, să nu ne mobilizăm tocmai acum, când în sfârșit avem o alternativă și posibilitatea de a înlocui partidele deja uzate la guvernare. Este aiurea să criticăm acest nou partid care, iată, amenință să spargă monopolul vechilor partide. Este stupid să fim sceptici, în loc să milităm activ pentru intrarea lui în Parlament.
Cumva, chestiunea este paralelă campaniei pentru achiziția Cumințeniei Pământului. Aceasta nu a reușit să convingă suficientă lume să doneze bani. Explicația pare a fi și de această dată lipsa de cultură a românilor, care nu apreciază țelul nobil al guvernului și care pur și simplu nu înțeleg ce reprezintă Cumințenia Pământului. Indiferența oamenilor este pusă pe seama unui handicap cognitiv. Lumea se adună, ce-i drept, atunci când vechii politicieni împart mititei; dacă vreo formație în vogă concertează, lumea se îmbulzește chiar dacă prețul unui bilet de acces este unul considerabil. În schimb, când e vorba să dea o șansă (adică o semnătură de susținere) sau să doneze 1 leu pentru Cumințenie, publicul nu tresare nici dacă i se administrează electroșocurile mediatice prevăzute în manualele de propagandă. Deși tocmai în aceste cazuri ar trebui să tresară, deoarece este vorba de bunăstarea lui pe termen lung sau de mândria națională.
Din punctul meu de vedere publicul se comportă cât se poate de rațional în aceste cazuri și, refuzând să dea dovadă de mult invocatul „civism”, arată de fapt o bună doză de înțelepciune practică.
Să luăm exemplul campaniei pentru statuia lui Brâncuși. Aranjamentul financiar pentru achiziționarea acesteia prevede că cea mai mare parte din bani se dau de la buget, adică din impozitele noastre și că, la urma urmei indiferent de suma strânsă prin donații, statul oricum va cumpăra statuia. În aceste condiții este straniu cum cineva a putut crede că oamenii se vor înghesui să doneze. De ce ar face-o dacă gestul lor oricum nu contează?! Pur și simplu nu poți să afirmi că românii dau dovadă de incultură fiindcă ei refuză să doneze pentru o non-cauză. Oare tehnocrații au înțeles până la urmă că nu sunt credibili atunci când cer oamenilor să doneze, dacă nu-și ridică degetul de pe trăgaciul armei cu care prelevă impozitele?
La fel de clar stau lucrurile și când vine vorba de politică. Politica românească este un rău public. Politica românească le furnizează românilor pierderi, fie că participă, fie că nu, și singura problemă pe care și-o pun oamenii este limitarea acestei pierderi. Doar așa se explică de ce România nu a cunoscut proteste sociale de anvergură în anii din urmă. Românii stau acasă pentru că, deși au de pierdut de pe urma măsurilor guvernamentale întreprinse, ei cred că au și mai mult de pierdut dacă ar ieși în stradă. Astfel, ei acționează pentru minimizarea pierderii, comportându-se rațional din perspectivă economică.
De ce nu se înghesuie românii să susțină un nou partid? Cel mai probabil, nu din incultură politică, ci tocmai din cauză că dețin o bună cunoaștere a fenomenului, doar au învățat că nu ai cu cine să votezi câtă vreme fiecare guvernare succesivă dezamăgește în masă. Din nou se poate spune, nu poporul este lipsit de „civism”, ci noii politicieni duc lipsă de așteptări realiste.
Aici merită, cred, subliniat următorul aspect. Credibilitatea clasei politice este extrem de scăzută. Atât de scăzută încât singura cale de a rentabiliza politica este reformarea din temelii a acesteia. Nu, nu la schimbarea figurilor politice mă refer, ci la schimbarea viziunii despre stat și despre conducerea politică. Politica poate deveni interesantă abia dacă i se amputează anumite „aroganțe”, precum aceea că politicienii care dețin puterea știu ce este mai bine pentru societate, în vreme ce restul trebuie „să facă ciocu mic”.
Personal, aș merge la vot doar dacă prin asta mi-aș câștiga câteva libertăți. Însă noul partid în vogă din România nu candidează pentru a mă lăsa în pace, ci pentru a mă folosi ca unealtă în veșnicele inginerii socialiste, coafate în cel mai nou stil disponibil. De exemplu, dacă înainte de 1989 statul miza pe petrochimie și pe industria grea, la modă fiind atunci să definești bunăstarea drept numărul de tone de oțel pe cap de locuitor, acum noii politicieni cred că „România trebuie să ia decizia de a deveni lider mondial în știința datelor”. La fel, “pariul cu agricultura” – în sensul că statul trebuie să subvenționeze masiv acest sector – a rămas viu și nevătămat, de la Iliescu încoace. Deci noii politicieni îmi propun să-i susțin urmând ca ei să-mi confiște pe urmă la fel de mulți bani ca vechii politicieni – asigurându-mă ce-i drept că de data aceasta vor fi cheltuiți pe „incubatoare” pentru antreprenori sau „clustere” IT. Într-adevăr, „o ofertă de nerefuzat”, cum zicea Don Vito Corleone în „Nașul”.
Așa stând treaba, evident că mă abțin să semnez sau să votez. Nu cred că dau dovadă de incultură politică refuzând să sprijin venirea la putere a unor persoane care vor să conserve „Puterea” statului în loc să o reducă și, astfel, să mă elibereze de riscul ca ele însele să se dovedească, mai târziu, la fel de corupte ca vechii politicieni. Fiindcă, se știe, puterea corupe. Deci nu poporul este vinovat că nu-i susține, ci noii politicieni sunt cei care dau dovadă de lipsă de înțelegere a realității sau, poate, de machiavelism.
FOTO: Flickr/ Ștefan Jurca