• Despre
• Ultimele Postari

Augustin Ofiţeru

Antreprenor în domeniul energiei alternative, doctor în biochimie al Academiei Române.

Ultimele postari ale lui Augustin Ofiţeru (vezi toate)

• Istoria berii. Și o invitație de a-ți face bere acasă - 9 mai 2017
• Statul-Dumnezeu - 21 decembrie 2014
• Criminali din culpă - 16 decembrie 2014

Non-sensul calificat a ajuns să fie considerat, în anumite cercuri, ca un fel de semn distinctiv al științei adevărate.  – Aldous Huxley

Stări de fapt

Ciuma, provocată de bacteria Yersinia pestis, a decimat în doar patru ani, în secolul al XIV-lea, între 30 și 40 % din populația Eurasiei, ucigând aproape 200 de milioane de oameni. Holera, produsă tot de o entero-bacterie, Vibrio cholerae, a afectat în ultimele două secole peste un miliard de persoane, cel puțin 150 de milioane pierzându-și viața. 100 000 de oameni mor încă de holeră în fiecare an, din aproape 5 milioane de bolnavi. Rickettsiile, tot niște bacterii, dar de “rit” mai vechi, transmise de păduchi, provoacă tifosul sau diverse alte tipuri de “febre” și nu s-au sfiit de-a lungul istoriei să schimbe soarta războaielor lumii (de aceea i s-a mai spus și “febra războiului”). De la războiul Peloponesian, când a decimat jumătate din populația Atenei (Sparta, mai ușor cu laudele!) până la decimarea “Marii Armate” a lui Napoleon în timpul primei campanii în Rusia și la ororile câmpurilor de luptă de pe frontul de est din primul război mondial, sute de milioane de oameni au picat secerați de acest ultim exemplu de epidemie, 30 000 de oameni continuând să moară în fiecare an (doar cazurile documentate).

Doar trei boli amintite, toate trei asociate condițiilor precare de trai și lipsei igienei, aproape jumătate de miliard de decese.

Dar mai sunt și boli transmisibile cu altă etiologie. Una dintre ele, probabil cea mai infamă, este considerată pe bună dreptate agentul de referință dacă vine vorba de arme biologice. Și nu, nu se transmite în plic sub formă de praf alb, deci nu e vorba de antrax. Variola, produsă de două tipuri de virusuri, extrem de contagioase, transmise pe calea aerului, a ucis doar în secolul al XX-lea o jumătate de miliard de oameni. Pandemiile repetate de variolă, de zece milenii încoace, au răpus civilizații întregi, inclusiv se pare pe cea aztecă și incașă (sursa mai puțin știută a gloriei conchistadorilor din junglele Americilor columbiene). Variola a fost eradicată, din fericire, grație unui foarte-atent-la-lucruri-simple medic englez, Edward Jenner (de altfel unul dintre cele doar două exemple de boli infecțioase eradicate). Ca amuzament, dacă se poate, singurele două stocuri de virusuri vii de variolă din lume se află, unul la CDS (Center for Disease Control), Statele Unite, altul la un “anume” laborator din Rusia.

Malaria ucide anual două milioane de oameni, tuberculoza face încă ravagii nu numai în țările sărace, febra galbenă încă bântuie cu cohorte de îmbolnăviri și decese.

Toate aceste exemple sunt pandemii, după definiția de la carte. Bilanțul lor generalizat depășește cu mult orice altă cauză de deces din istoria umanității. E corect să ne fie teamă de boli infecțioase. Agenții patogeni sunt adversari teribili. Pentru unii dintre ei fenomenalul nostru aparat natural de protecție, sistemul imunitar, nu are remedii. Pentru altele, deși banale, avem noi ac de cojocul sistemului imun. Dar, oricât de ciudat ar părea, aceste cazuri sunt extrem de puține în comparație cu numărul absolut incredibil de mare de posibili agenți patogeni, ca să nu mai vorbim de numărul total de specii de “microbi” cu care împărțim fiecare milimetru din spațiul nostru vital (inclusiv cel pe care îl denumim propriul corp). Teama de boală este adânc întipărită în mecanismele noastre de supraviețuire și în mod special teama de boli infecțioase (asta după ce ne-am dumirit, acum doar vreo două sute de ani, că sursa nu este una abstractă). Nu am ajuns întâmplător la subiectul fricii.

Ce este cu Ebola?

Ebola, sau una din cele câteva tipuri de febră hemoragică virală, e produsă de câteva tipuri de filoviridae, primul descoperit abia în anul 1976 în Zair, când a produs prima epidemie documentată, localizată undeva în nordul țării, în jurul câtorva sate, cu 318 îmbolnăviri și 280 de decese. De atunci și până acum, bilanțul total al epidemiilor de ebola este de 4269 de îmbolnăviri și 2288 de decese (până la 6 Septembrie 2014, o să vedeți de ce doar până atunci). Par aceste cifre să descrie o “pandemie”, adică o epidemie globală care riscă să radă civilizația de pe fața Pământului? Filmele proaste de acțiune ne-au obișnuit cu stereotipul acela al hărților prezentate în cadru grav, musai în prezența unuia sau câtorva președinți de națiune, cu acele “simulări” penibile reprezentate grafic cu un soi de ceață roșie care se lărgește peste meridiane, înghițind în cele din urmă toată umanitatea. Să nu uităm de contorul acela care crește implacabil, o sută, o mie, un milion, un miliard… Bingo, extincție!

Realitatea faptică este că niciun patogen cunoscut nu a reușit să producă vreodată “daună totală” populației umane, nici măcar atunci când noțiunea de carantină era mai abstractă chiar decât atracția gravitațională. Pericolul pandemiilor este real, dar nu devine faptic doar pentru că media main-stream se decide o dată la doi ani să bage groaza în populația planetei invocând viitoare milioane de morți și inventând cele mai bizare amenințări biologice, care de regulă n-au nimic în comun nici măcar în teorie cu posibilitatea reală de a produce pandemii.

Începe să devină evident mecanismul prin care grupuri de interese produc sistematic câte o știre de senzație pe care o multiplică apoi propagând imagini “științifice”. Pentru omul de rând, care nu are luni la dispoziție să analizeze sistematic problema, e de ajuns să vadă câțiva amețiți îmbrăcați în combinezoane medicale, cu măști pe figură și cărând pe o targă etanșă vreun amărât ghinionist, ales de zaruri pe post de păpușă gonflabilă a “sistemului”, pentru ca teama ancestrală de boală, suplimentată din belșug cu “imagini ale suferinței”, să se transforme în mentalul colectiv în isterii globale.

Să ne amintim: gripa porcină, ce risca să ne decimeze fără milă, gripa aviară, ce urma să ne spulbere, sindromul respirator acut sever (finețe de marketing acest nume de boală, nu?), ce urma să taie respirația a miliarde de plămâni, nesfârșite soiuri de virusuri gripale, care mai de care mai letale, ce apar în fiecare toamnă înainte de sezonul de vaccinare. Pentru cei curioși să afle detalii despre ce ar putea fi în spatele unei astfel de invazii de amenințări globale cu materializări infinitezimale, nu trebuie decât să caute detalii despre puținele “medicamente” antivirale “eficiente” în acest tip de boli. De ajuns poate să menționez cazul Tamiflu, un compus cu eficiență îndoielnică, dar produs dintr-un compus extras din anasonul stelat, varietatea chinezească, o plantă care nu numai că nu crește pe oriunde, ci doar în nordul Vietnamului și sudul Chinei, dar s-a mai procopsit și cu o grămadă de patente și licențe care reglementează cine și când îl poate folosi. Veți spune că e un proces normal de recuperare a investiției puse în cercetare. Dar atunci când se creează și piața globală, pentru că legăturile firmei care deține licența duc până foarte sus în ierarhia politică a unor puteri globale, începi să îți pui întrebări. Și capeți și răspunsuri pe măsură ce bau-bau nu mai apare, iar tu ai rămas cu chimicala nefolositoare plătită și ingerată.

Pandemiile, un Caritas cu inițiatori planetari

Cineva face lobby la scară planetară pentru a aduna fonduri necesare luptei împotriva unei amenințări inexistente. Recent Anglia strângea prin subscripție publică cinci miliarde de lire pentru “a lupta cu amenințarea ebola”. Guvernul vine la paritate, liră pe liră. Contracte de alte miliarde de dolari sunt puse pe tavă de agenții guvernamentale americane unor firme până ieri cvasi-necunoscute, pentru a scăpa omenirea de pericol. Se joacă același teatru ieftin, cu măști de oxigen și izolatorii, peste tot în lumea civilizată. Se scurg tone de cerneală și găleți de spaime pe ecranele televizoarelor. Până și falimentara Românie organizează sisteme de reacție rapidă în care nu există subiecți și donează… patru mașini Duster.

Ca toate cazurile de epidemii ratate din ultimii ani, goarna disperării sună la World Health Organisation, o construcție pe cât de comunistă, pe atât de globalistă. Conducătorii de vârf ai acestei organizații dau declarații de presă “despre criză”, alimentează povestea lacrimogenă cu tabele și medici trimiși în zonele de “erupție a epidemiei”, apasă mereu pedala fricii până când inițialele firave comunicate devin un soi de ingredient obligatoriu al marilor televiziuni. O onorabilă organizație caritabilă, care are grijă de soarta planetei, ai spune.

Hai să vedem și ce putem deduce din restul acțiunilor WHO, ceva ce nu apare pe burtierele televiziunilor și nu produce breaking news. Iată, poate emite sub o formă autorizată rapoarte și parafa convenții rezultate în urma unor întâlniri “de criză”, urgente și deosebit de oficiale. Cum s-ar spune băieții care s-au întâlnit acolo, listați la subsolul articolelor, au atât cuțitul (posibilitatea de a constata o pandemie și declararea sa ca urgență) cât și pâinea (soluția miraculoasă, reprezentată, ați ghicit, de un vaccin).

Sume mari sunt investite pe loc, se organizează un “club al donorilor” și se tranșează cine și cum va împărți cașcavalul (fondurile generoase oferite de “statele lumii” prin reprezentanții lor autorizați).

Un paragraf din amintitele documente merită atenția noastră totuși. El zice așa: “Răspundere. Reuniunea a ajuns la concluzia că nici țările afectate, nici industria nu ar trebui să fie lăsate să suporte singure povara ce ar putea să apară din procese ca urmare a posibilelor reacții adverse la un vaccin Ebola. Pentru a răspunde la această problemă potențială, o propunere a fost făcută pentru a stabili un “club” de donatori, în colaborare cu Banca Mondială.”

Măi să fie! Deci ce spun acolo domnii și doamnele care decid să investească miliarde într-o pandemie inexistentă se traduce așa: vaccinul nu este sigur, dar pentru a nu fi făcuți răspunzători de efectele sale adverse vom pune în scenă un spectacol grandios! Căci altfel cum ai putea convinge pe cineva să scoată banii din buzunar, să te plătească, dar tu să nu ai nicio răspundere pentru asta?

Unul dintre participanții la întâlnire ne atrage atenția în mod deosebit, fiind precum furnica față de elefant pus lângă behemuții industriei farmaceutice prezenți. New Link Genetics, o firmă suficient de mică pentru o astfel de miză pentru a nu ne întreba care este rolul său acolo. Așa aflăm că respectiva companie a primit, nu se știe de ce, de la organismul public de sănătate al Canadei, dreptul de folosință pentru un patent care protejează viitorul vaccin ce va fi administrat milioanelor de africani. Așa aflăm și că unul dintre cei doi inițiatori ai companiei și-a făcut studiile la Academia Forțelor Aeriene a Statelor Unite. Mai aflăm și că firma nu are de fapt capacitatea de a produce milioanele de doze de vaccinuri, deci rolul său nu poate fi decât acela de a organiza și efectua testele clinice pe subiecți umani, deși vaccinul nu a trecut prin obligatoriile etape de testare preliminară în laborator. Zis și făcut, testele au început deja la Bethesda, deși există rapoarte care arată o neurotoxicitate ridicată a vaccinului respectiv, denumit VSV-EBOV, bazat pe un virus modificat genetic (virusul stomatitei veziculare, în care s-au exprimat antigene ale virusului Zair). Ceva miroase a experimente riscante!

La rândul lor, ceilalți participanți la întâlnire au început și ei testele pe subiecți umani a altor tipuri de vaccinuri pentru Ebola. Chimerix și Tekmira sunt alte două companii a căror ascensiune la bursa Ebola merită chiar un articol separat, dacă ar fi doar să ne uităm mai atent la relațiile preferențiale cu organisme publice de sănătate dintre cele implicate în luarea deciziilor globale.

Spectacol grandios, puhoaie de lacrimi, toate nenorocirile planetei și ceva bonus

Primul om decedat de ebola în America este Thomas Eric Duncan. El este un cetățean liberian care a călătorit pentru prima dată în Statele Unite, pentru a-și vizita “fiul și pe mama sa”. În schimb, el nu a mai ajuns la destinație (lacrimi, lacrimi), fiind în mod miraculos primul liberian căruia i s-a făcut onoarea să devină primul om mort de ebola pe sol american. Stop! Cum? Acest om primește viza pentru Statele Unite și călătorește spre Texas, plecând din capitala Liberiei, zonă declarată deja de WHO zonă de epidemie, la începutul lui Septembrie 2014? Sunt americanii sinucigași, sau funcționarul care a eliberat viza habar nu avea că un pericol mortal pândea din Liberia? Sau era nevoie de cineva care să moară sub ochii presei americane pentru a demonstra pericolul? Voi decideți ce pare a fi logic.

De la începutul lui septembrie, imediat după ce Duncan murea, cifrele cu epidemia de pe site-ul WHO pur și simplu au explodat. Habar nu am cum s-a întâmplat, ce știu este că testele utilizate în săraca Africă pentru a constata boala sunt atât de nerelevante încât acei oameni pot fi bolnavi la fel de bine și de demență senilă fără a exista vreun efect practic.

Rând pe rând, țările lumii civilizate au început să intre în jocul isteriei. Nu e nevoie de multă recuzită. Doar de o targă cu un plastic etanș deasupra, câțiva amețiți în combinezoane, televiziuni, etc. Știți deja povestea! O dată pe săptămână un nefericit e tras la sorți să intre în rolul victimei, cazul lui e disecat, specialiștii intră în alertă, oamenii tremură și plâng, până să se afle că suferea de malarie, o boală cu simptome semnificativ diferite și pentru un neavizat. Ori pur și simplu se trezește într-o dimineață și pleacă pe picioarele lui de la spital, pe semne din cauza vreunei asistente indisciplinate care i-a făcut seara anterioară un fervex!

Căutați pe Google ” second ebola patient “. Vă vor lovi în moalele capului câteva variante bune, cu nume diferite și locuri diferite de proveniență. Toate televiziunile majore de știri se luptau să-l identifice primele pe cel de-al doilea pacient, pentru a putea titra cutremurătorul “ebola se răspândește”. Inutil să vă spun că cel de-al doilea caz cert n-a mai apărut, probabil și pentru că potențialii clienți nu au fost de acord să și decedeze pentru cauză.

Când acum o săptămână nația română aștepta cu înfrigurare primul bolnav de ebola, norocul a picat pe un tip venit din Nigeria. Când specialistul de la Institutul Matei Balș, Streinu-Cercel (de altfel un alt panicard de profesie), anunța că este exclus să fie vorba de ebola, mult-iubitul părinte al sistemului medical de urgență, Raed Arafat, lasă o portiță disperării, nuanțând “sunt șanse foarte mici să fie ebola”. Până la urmă era malarie, iar media mainstream, dezamagită, n-a mai oferit aceași expunere.  Așa cum detaliile fac diferența, spaimele fac pentru unii o pâine gratis de mâncat!

Ebolavirus nu poate fi pandemic

Realitatea de bun simț este următoarea. Virusurile ebola nu au nicio calitate pentru a deveni actori principali în această scenetă de prost gust. Sunt virusuri contagioase și potențial letale (ca alte mii de virusuri, alături de care trăim), dar se transmit exact precum virusurile HIV. Cu toții am fost școliți că nu prezintă pericol de transmitere prin contact ocazional în activități curente cotidiene cu cei infectați. La prima epidemie din Zair, s-a constatat că majoritatea celor primar infectați aparțin unui grup care a participat la un ritual funerar al unui om infectat. Acest ritual presupune spălarea comună a corpului mortului și clătirea mâinilor în același vas cu apă de către toți cei prezenți. Mi-e greu să identific un obicei similar în lumea occidentală. Mai mult decât atât, aceeași epidemie din Zair arată că vectorul principal a fost în cele din urmă ambulatoriul unde erau tratați cei suspecți, mulți dintre cei rămași acasă cu un bolnav fiind bine-mersi. Rata de deces la ebola este destul de ridicată, dar trebuie să țineți cont că cei unde se măsoară aceste rate sunt oameni care trăiesc în săraca și sub-nutrita Africă, ducând un trai de cele mai multe ori de tip tribal, în condiții insalubre și cu obiceiuri ce țin de igienă cel puțin precare, cu apă de băut de cele mai multe ori poluată, inclusiv cu fecale, locuri unde contaminările complexe și bolile multiple sunt la ele acasă.

Cam acesta este tabloul zonei unde se naște sub oblăduirea media următoarea apocalipsă.

Ebola, ca sute de alte virusuri, trebuie înțelesă așa cum este, înainte de a ne dedulci la endorfinele spaimei!

Epitaful unei pandemii ratate

La conferințele “pentru pace” și “ajutorare” organizate de ONU, cururile de dictatori ai săracei Africi nu se pot caza mai jos de Waldorf Astoria, în timp ce storc lacrimi pentru problemele pe care nu au niciun interes sa le rezolve. Uriașele resurse ale continentului negru sunt vânate fără scrupule de toate marile puteri ale planetei, fie că sunt comuniste, precum China, autoritariste, precum Rusia ori capitaliste, precum America. Dictatori vin și pleacă (sau sunt puși și dați jos prin intrigi statale), milioane de oameni mor anual de malarie, foamete, războaie între triburi, deshidratare, dar noi avem acum o problemă mai mare în Africa: ebola. De partea cealaltă a standardului de viață, sute de mii de occidentali mor anual de boli asociate obezității, consumului de tutun sau mâncare artificială, dar problema pe care trebuie consumate acum sute de milioane de dolari, euro sau lire este alta: ebola. Copiii ne sunt asaltați zilnic de vampiri televizați, crime pasionale sângeroase transmise la ore de maximă audiență, manuale super-grafice despre sex predate la clasele primare, dar noi avem acum o altă oroare de care să-i ferim: ebola. Ni s-au terminat fricile, corupția și ineficiența guvernamentale au trecut în planul doi, avem ceva de care trebuie să ne speriem mai abitir decât de teama economiilor în picaj, iar această teamă se numește ebola. Azi se numește așa, mâine vor găsi pentru noi altceva! Îngrozire plăcută!

Foto: www.kidsleadersnetwork.com