Despre șpagă…

Cristian Păun

Cristian Păun

Doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director Executiv al Societăţii Române de Economie (www.cristianpaun.finantare.ro).
Cristian Păun

Ultimele postari ale lui Cristian Păun (vezi toate)

Șpaga, ca și evaziunea fiscală, este văzută ca fiind ceva rău. Legislația actuală spune că dacă dai șpagă ești ticălos aproape în aceeași măsură ca și când ceri și accepți această șpagă. Pornesc la drum în abordarea acestei teme cu o încercare de a da o definiție șpăgii: șpaga este transformarea în profit material a puterii politice cu care este uns un anumit individ. Cu alte cuvinte, prin numire politică sau prin vot (de cele mai multe ori votează o minoritate), o persoană ajunge într-o poziție administrativă cheie în care, în calitate de reprezentant al votanților sau reprezentant al unei instituții, decide cu privire la alocarea unor resurse care nu îi aparțin (și care nu sunt deloc neglijabile). Dimensiunea șpăgii este direct proporțională cu nivelul de putere (de câți mai depinde decizia respectivă) dar și de cantitatea de resurse care pot fi transferate din vârful acelui pix.

Cauza șpăgii nu este deci slăbiciunea indivizilor puși în poziții administrative cheie, înzestrate cu multă putere politică și cu multe resurse. Tocmai de aceea teoria Omului Nou nu ține apa: prin schimbarea omului din funcție nu rezolvăm problema ci prin schimbarea sistemului. Imperfecțiunea firii umane este o constantă clară: omul răspunde identic la stimulente. Schimbarea sistemului nu înseamnă crearea de straturi birocratice suplimentare care să se controleze reciproc. Înseamnă reducerea puterii politice din spatele acelui pix.

De câte tipuri este șpaga? Există mai multe feluri de șpagă. O primă formă este șpaga de supraviețuire. Este șpaga prin care supraviețuim unui sistem ineficient și problematic. Aș exemplifica aici cu sistemul public de sănătate. Suntem captivi unui astfel de sistem fără doar și poate. De ce? Pentru că dacă vreau să plătesc un serviciu privat de sănătate o pot face doar după ce am plătit cotizația la cel public. Pentru că cotizezi la sistemul public de sănătate din aproape orice venit obținut (chirii, salarii, pensii etc.). Dacă ajung în sistemul public de sănătate pentru o operație mă voi confrunta cu un doctor prost plătit, lipsit de motivație să facă treabă bună și cu o lipsă de medicamente și echipamente care să îmi garanteze că ies teafăr dintr-o astfel de ”aventură”. Și atunci plătesc în privat pentru supraviețuirea mea în fața unui sistem complet ineficient.

A doua formă o numesc șpaga reactivă care apare ca reacție la un sistem birocratic și greoi, voit supra-reglementat, adesea cu reguli care se bat cap în cap sau care pot fi interpretabile în varii moduri. Aș exemplifica aici cu un alt exemplu. Deunăzi, discutam cu un cineva care a fost controlat de cineva de la Inspecția Muncii. Când a intrat cel de la Inspecția Muncii în sediul firmei a început să ceară tot felul de documente până când s-a strâns un teanc de dosare în fața sa. Imediat cel de la Inspecția Muncii a cerut o șpagă de 400 lei. Contrariat cel controlat a întrebat pentru ce i se cere așa ceva. Răspunsul a fost edificator: pentru că dacă vor fi deschise acele dosare probabil amenda ar fi de 2-3 ori mai mare. Legislația muncii (și nu numai) este de așa natură creată încât imposibil să nu faci o greșeală fatală și să nu fi prins cu o faptă amendabilă usturător (îmi revine acum în minte exemplul unor prieteni amendați pentru că nu aveau ecusoane în pieptul angajaților lor).

A treia formă o numesc șpaga pentru profit. Este șpaga plătită pentru a obține favoritisme din partea puterii politice care alocă / redistribuie resurse. Este cea mai periculoasă formă de șpagă și poate îmbrăca forme diferite: șpaga pentru un contract gras cu statul, șpaga pentru a închide ochii la recepția unei lucrări plătită din bani publici, șpaga pentru a scăpa de o posibilă condamnare în urma unor fapte penale, șpaga pentru a obține un loc de parlamentar sau un post într-o agenție guvernamentală etc. Șpaga de acest tip este aplicată doar de cei care au conexiuni politice puternice. Prin această șpagă se asigură conectarea la aparatul politic a unor așa ziși ”antreprenori privați” care nu fac decât să cumpere privilegii sau monopoluri. Această șpagă este cost suplimentar adăugat arbitrar de către antreprenorul politic prețului la care sunt furnizate servicii publice. Șpaga aceasta se regăsește ulterior în nivelul taxelor, în inflație sau în datoria publică (taxe și inflație amânate).

Primele două tipuri de șpagă (cea de supraviețuire și cea reactivă) pot fi incluse în categoria șpăgii defensive, plătită pentru a te apăra de imperfecțiunile unui sistem public care nu sancționează prin faliment proasta alocare de resurse sau deconectarea de la nevoile reale ale beneficiarilor de servicii furnizate de acesta. A treia formă, cea periculoasă, poate fi asociată categoriei șpăgii ofensive (o plătești conștient și premeditat pentru a deschide niște uși, pentru a unge niște mecanisme, adică pe scurt pentru a pune mâna pe niște resurse evitând competiția).

Să fie vinovate ambele părți implicate în mecanismul șpăgii, așa cum lasă să se înțeleagă legislația în domeniu? Dacă vorbim despre șpaga de supraviețuire și de cea reactivă, este clar că plătitorul șpăgii este îndreptățit să plătească o sumă de bani pentru că altfel poate să riște viața sa. Refuzând să plătești o șpagă aflat fiind în fața unei operații pe cord deschis este un act iresponsabil. Nu același lucru se poate spune despre șpaga întru profit (cea ofensivă). Acolo ambii sunt vinovați. Plătitorul șpăgii pentru că prin plată obține o favoare în plus față de ceilalți sau obține o poziție privilegiată care poate fi ușor valorificată cu un câștig semnificativ dar si incasatorul pentru ca a transformat material o putere politica obtinuta arbitrar de cele mai multe ori.

Īn final aș discuta despre faptul că un sistem birocratic este mult mai predispus să fie expus la corupție și la șpagă. Un sistem în care șpaga este generalizată este mult mai inclinat către bani negri. Nu poți plăti șpaga când ești controlat de un inspector al statului din bani oficiali înregistrați în contabilitate. Trebuie să ai sub tejghea bani negri suficienți ca să poți să scapi fără bătaie de cap de un control vădit ostil. Șpaga este un motiv constant de întărire și modernizare a trupelor de control. Adică șpaga alimentează la rândul ei birocrația unui stat care în final se vor traduce în și mai multă șpagă. Absența unui contract clar între beneficiarul serviciilor publice și furnizorul acestora îndeamnă la șpagă.

Concluzia este cât se poate de clară. Șpaga este legată de antreprenoriatul politic și de birocrație. Șpaga nu se rezolvă prin schimbarea funcționarilor și nici prin încurajarea delațiunii. Șpaga nu este neapărat imorală sau rea (cea de supraviețuire și cea reactivă). Nu întotdeauna cel care dă șpagă este vinovat. Soluția de a rezolva problema ține de redimensionarea statului și de plasarea tuturor serviciilor publice într-un sistem concurențial autentic cu serviciile private. Orice serviciu sau bun public (de la autostrăzi la servicii medicale sau de securitate personală) poate fi livrat de către operatorii privați. Concurența și existența unor alternative autentice venite dinspre mediul privat, unde șpaga este inclusă în prețul de furnizare a serviciului care se negociază și care are în spate un contract cu reguli clare și cu menționarea explicită a drepturilor și obligațiilor fiecărei părți, pot garanta diminuarea fenomenului. Altfel acest fenomen se va amplifica continuu cu consecintele de rigoare.

Publicat inițial pe cristianpaun.finantare.ro

FOTO: Chris Potter/Flickr

Articole similare

Top