Tudor Smirna
Ultimele postari ale lui Tudor Smirna (vezi toate)
- Controlul ANAF – aspecte logice şi metodologice - 15 aprilie 2015
- Casa de marcat fiscală – un coşmar din ce în ce mai groaznic - 6 aprilie 2015
- Octavian Bădescu despre necesitatea proprietăţii private - 11 martie 2015
Nu am să mă apuc acum să expun fundamentele logice ale ideii că taxarea este furt. Am să consider că taxarea este un lucru firesc într-o societate civilizată. Decide legislativul şi/sau executivul cât şi cum taxează, iar cetăţenii se conformează.
Dar, pornind de la această presupunere, haideţi să vedem care sunt unele consecinţele ultime ale taxării, mai concret ale controalelor ANAF la cârciumi şi alte astfel de locuri unde în mod tradiţional se dă bacşiş. Bacşişul este nisipul din angrenajul taxării civilizaţionale, acel detaliu neinclus în proiectul de inginerie socială gândit de minţile luminate care ne conduc. Bacşişul dă peste cap efortul de împărţire a dreptăţii sociale prin mai buna colectare a impozitelor.
De ce e aşa? Pentru că bacşişul a apărut în mod tradiţional ca o formă de remunerare directă şi voluntară a celor cu care clienţii intră în contact personal. Prin neglijenţa autorităţilor autohtone, până acum bacşişul a fost liber de taxe. Unii ar spune că acesta este un lucru care caracterizează bacşişul şi că impozitarea lui îl lipseşte de însăşi esenţa sa. Că odată trecut pe nota de plată şi oficializat devine pur şi simplu o altă taxă impusă clientului, chiar dacă la niveluri opţionale, de 5%, 10%, 15%, să zicem. Şi, ar mai spune unii, dacă vreo asociaţie de întreprinzători privaţi înaintează propunerea de oficializare şi taxare a bacşişului, atunci nu poate fi considerată mai mult decât o adunătură de nătărăi.
Pentru stat, însă, lucrurile stau altfel. Nu este decât logic ca statul să includă în sfera taxării orice venit, nu atât din rapacitatea care îi stă în fire, cât pentru că altfel ar lăsa o breşă în capacitatea de control a agenţilor săi din teren. Aşa cum s-a văzut recent, orice sumă găsită în plus faţă de încasările înregistrate oficial poate fi justificată drept bacşiş de către cei controlaţi, chiar şi dacă ar fi procentual în valoare de 1000% faţă de încasări. Prin stabilirea unui nivel „de bun simţ” al bacşişului şi revelarea lui obligatorie pe bonul fiscal, statul îşi blindează acţiunile de control în teren.
Odată ce toate veniturile sunt supuse controlului şi taxării, agenţii ANAF nu mai sunt împiedicaţi de nimic în acţiunile de control: pot percheziţiona până în cel mai mic cotlon şi rechiziţiona triumfător toate sumele nedeclarate şi nejustificate.
Cu acest pas mic pentru ospătar, bufetier, barman şi bucătar, dar mare pentru stat, s-ar putea spune că efortul civilizaţional pe cod CAEN 5610 şi 5630 este desăvârşit, după 25 de ani imperfecţi de revoluţie.
Ar fi, însă, o iluzie. Lupta civilizaţională trebuie acum să se mute asupra unui alt element indisciplinat şi imprevizibil al angrenajului social: clientul plătitor, care adesea ignoră obligativitatea legală de a solicita şi păstra bonul fiscal. Am văzut ieri cum este posibil ca un concetăţean să strângă o cantitate foarte mare de bonuri aruncate sau abandonate de semenii săi consumatori, lucru inechitabil şi inedit care a lăsat ANAF-ul perplex. Pentru a corecta şi această asimetrie, statul ar trebui să trimită în teren agenţi sub acoperire care să facă flagrant şi să amendeze sau chiar aresteze (de la o anumită sumă în sus) pe cumpărătorii care nu solicită bon fiscal.
Este bine însă că pe acest front s-au făcut recent avansuri indirecte prin câştigarea unei bătălii cu numerarul. Limitarea plăţilor în numerar la un plafon zilnic este doar un pas intermediar pentru a creşte capacitatea de control şi a atinge triumful asupra indisciplinei care stă în calea unei societăţi moderne şi occidentale. Soluţia finală vine de la apus: interzicerea banilor cash, a bancnotelor şi monedelor, propusă de cele mai strălucite minţi ale birocraţiei internaţionale.
Obligativitatea plăţilor cu bani gestionaţi exclusiv de bănci rezolvă în primul rând unele deziderate macroeconomice, precum aventurarea dobânzilor în tărâmul nominal negativ. Dar să observăm că atunci când cash-ul va fi interzis complet, va fi posibil ca statul să ştie exact cine, ce, cui şi cât a plătit. Nu va mai fi nevoie atunci să recurgă la controale, amenzi, sigilări şi loterii. Gherila se va fi terminat cu victoria finală a statului. Buticarii şi cârciumarii vor fi înfrânţi. Totul va fi transparent, totul va fi bine.
Publicat inițial pe Mises.ro
FOTO: Shawn Rossi/Flickr