Interviu cu Vlad Topan, președintele Institutului Ludwig von Mises România și conferențiar universitar ASE. Ocazie foarte bună pentru Anacronic să vă recomande proiectul educațional Academia Privată, lansat de Vlad Topan și Institutul Mises Romania. De la ideile mari ale școlii austriece de economie la discuţiile cu privire la natura umană, la cultură, precum şi la cele…
Crăciunul și Esteții
Gilbert Keith Chesterton iubea Crăciunul. După propriile mărturisiri, îl iubea chiar mai mult la maturitate și senectute decât în copilărie. În fapt, iubea Sărbătoarea Nașterii Domnului atât de tare încât a scris nenumărate eseuri, poezii, povestiri și chiar o piesă de teatru, în pofida faptului că nu găsea ceva “mai periculos și dezgustător” decât a…
Biserica, în funcție de posibilități
Foarte mulți credincioși își imaginează persecuția creștinilor drept o luptă frontală, în care statul ia cu asalt bisericile, omoară credincioșii, spânzură preoții și interzice slujbele religioase. Nu este neapărat exclus acest scenariu, iar episoadele sângeroase din Revoluția Franceză, debutul comunismului rusesc sau războiul contra catolicilor din democrația mexicană dau substanță unor aprehensiuni eshatologice. Însă pentru stat…
Cel mai reușit produs al sistemului corupt
Tinerii protestatari sunt cel mai reușit produs al sistemului corupt pe care îl contestă. Doresc o mulțime de lucruri contradictorii, dar nu au nici priceperea și nici forța morală pentru a le obține, presupunând că se pot obține lucruri incompatibile. Au fost crescuți sub impresia faptului că sunt educați, suficient de curați interior, imposibil de…
Revoluția permanentă
Starea democrației (românești) a fost ilustrată perfect de un flashmob pentru introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școli. Peste 65 de ONG-uri au semnat o proclamație care a scos în stradă aproximativ 18 persoane. Numărul ONG-urilor este impresionant, la fel ca și numărul participanților, chiar daca din alte motive, deși nu trebuie să ne…
Ce mai poate aștepta creștinul de la statul modern
Într-un pasaj obscur din Epistola a doua către Tesaloniceni, Sf. Apostol Pavel vorbește despre cel care împiedică venirea Antihristului. “Și acum știți ce-l oprește, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se și lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte (s.n)”. Fragmentul…
Cum se clădește o tiranie durabilă
Este privilegiul epocilor condamnate la sclavie voluntară să ignore istoria. O epocă precum a noastră, care și-a luat drept motto adagiul cavalerului Ulrich von Hutten, “Științele sunt înfloritoare, spiritele se mișcă, este o plăcere să trăiești”, nu are prea multe șanse de salvare. Mai ales că infatuarea provine dintr-o metafizică a Progresului și dintr-o antropologie…
Despre studiile clasice: Eric Voegelin
O reflecție asupra studiilor clasice, a scopului și a perspectivelor lor ar începe firesc de la definiția pe care o dă Wolf filologiei clasice, ca studiu al naturii umane, așa cum a fost dezvăluită de greci. Mentalitatea pare destul de anacronică astăzi pentru că a fost depășită de cele două procese, strâns legate între ele,…