Radu Iliescu
Ultimele postari ale lui Radu Iliescu (vezi toate)
Înţelegem că ai un copil şi nu ştii cum să procedezi. Ţi-e teamă c-ar putea ieşi mai târziu om întreg din el şi nu ţi-ar plăcea să te vezi aşa cum eşti în ochii lui. Află că, deşi pot să te deranjeze foarte mult cu ţipetele lor, mintea copiilor este foarte uşor de torpilat într-un mod amuzant atât pentru ei cât şi pentru tine. Ţinem să te felicităm pentru că citeşti aceste rânduri, noi îţi vom explica tot ceea ce ai de făcut ca să reuşeşti pe deplin acest lucru:
- Fă-l să înţeleagă că argumentul cu care se câştigă din start o dispută este “îmi place” şi că poate respinge orice pornind de la un simplu “nu-mi place”. În general, lasă-i de înţeles că barometrul tuturor lucrurilor din lume, ba chiar al lumii însăşi, este el, că tot ceea ce este bun este ceea ce-i place lui, iar tot ceea ce nu-i place este cu siguranţă rău. Vorbim despre un criteriu simplu şi la fel de uşor de folosit pentru adult ca şi pentru un copil: este bun, este frumos, este drept, este adevărat şi important tot ceea ce ne place, adică tot ceea ce nu ne surprinde, tot ceea ce este pentru noi confortabil, tot ceea ce nu ne solicită prea mult. Fireşte, ceea ce cere cel mai mic efort, ceea ce e ciudat, ceea ce nu e spectaculos automat nu ne place şi trebuie îndepărtat.
- În educaţia îngeraşului, nimic nu trebuie să se conecteze de ceva. Nu-l lăsa să facă nimic din ce ar putea avea în ochii lui consecinţe de netăgăduit. Nu-i permite să îngrijească nicio plantă, niciun animal care să sufere în mod vizibil din cauza neîndemânării, sau neştiinţei, sau neglijenţei lui, ori să se bucure datorită generozităţii şi dăruirii de care dă dovadă. Nu-i permite să fie trist. Fă-l să creadă că toate actele noastre sunt lipsite de urmări, iar dacă ceva ar părea să fie legat sau condiţionat de ce s-a petrecut anterior, ar fi vorba doar de noi împrejurări care se pot aranja după voinţa noastră. Totul va fi bine, repetă-i neîncetat, dacă vrei un învingător.
- Fereşte-l de tot ce-ar putea aduce, fie şi de departe, cu ireparabilul, ineluctabilul, tragicul. Sădeşte-i în minte că viaţa este ceva care seamănă foarte mult cu un calculator: îi poţi da oricând restart şi-o poţi reporni atunci când te plictiseşti să te uiţi pe pereţi. Încurajează-l să creadă că va putea alege la infinit, la 60 de ani ca la 10 ani, de aceea oricare dintre alegerile lui sunt şi trebuie să fie lipsite de greutate.
- Fă-l să înţeleagă că orice este negociabil, dar absolut orice, şi că succesul înseamnă negreşit să ştii să negociezi mai bine decât celălalt. Dacă observă că anumite lucruri totuşi nu se pot preta la târguieli, arată-i că e vorba doar despre nişte accidente, coincidenţe, hazard, cât se poate de necontrolabile pentru voinţa noastră şi sursă de amuzament dacă li se întâmplă altora. Nu ezita să-i explici că onoarea este negociabilă, la fel ca eroismul, rezultatele testelor de inteligenţă, dragostea şi celebritatea, totul e să ştie cum.
- Învaţă-l că singurele scopuri care sunt demne de atenţia lui sunt cele pe termen scurt. Foarte scurt. Fă-l să deteste tot ceea ce implică voinţa, tenacitatea şi răbdarea susţinute pe termen lung. Ai grijă ca nu cumva să creadă că viaţa însăşi ar putea avea vreun scop oarecare, dacă-i trece prin cap această idee alungă-i-o relaxat dar hotărât spunându-i că viaţa este ceva atât de important în sine încât se poate spune că-şi este propriul scop. În niciun caz să nu admiţi că viaţa ar putea fi jertfită pentru ceva, fie şi pentru viaţa altuia.
- Repetă-i oricând ai vreme că merită tot ce-şi doreşte. Învaţă-l să-şi dorească neîncetat câte ceva, orice. O viaţă fără dorinţi ar putea fi închinată, Doamne fereşte!, vreunui rost, şi ar fi tragic. Nu strică să-i urezi ori de câte ori ai ocazia: “Împlinirea tuturor dorinţelor!”, subliniind grosier că scopul tuturor dorinţelor este acela de a fi atinse prin toate mijloacele.
- Spune-i că preţul vieţii este fericirea. Explică-i că tot ceea ce-i place îl face automat fericit, drept pentru care ceea ce nu-i place trebuie evitat cu orice preţ. Să nu se sacrifice niciodată pentru nimic, să nu se abţină de la nimic, să nu amâne nimic – toate acestea sunt surse de nefericire. Să nu dea nimic fără să primească ceva în schimb, să nu aibă răbdare cu nimeni, să nu fie politicos decât cu persoanele de la care aşteaptă ceva, atât timp cât aşteaptă ceva. Repetă-i o vreme că esenţa fericirii constă în a-şi satisface toate dorinţele şi toate plăcerile în secunda însăşi în care au fost formulate. Nu va trebui să insişti prea mult, o să-i placă asta.
- Îndoapă-l cu imagini, atât pentru a învăţa ceva, cât şi pentru a se distra. Vei fi uimit tu însuţi şi te vei felicita pentru rapiditatea şi precizia cu care va afla negreşit cum se face un lucru. În contrapartidă, evită cât poţi cuvântul scris; e calea lui spre cauza pentru care se face un lucru, şi asta e complet irelevant. Tot ceea ce contează este eficienţa, şi nimic nu se compară cu imaginea în materie de eficienţă. În plus, imaginile, dacă sunt organizate într-o avalanşă care covârşeşte totul, distrug puterea de concentrare, şi asta e tot ceea ce noi ne dorim, nu? Încă ceva: imaginea este singura armă de care dispunem pentru a anihila imaginaţia, şi acest lucru este mult mai important decât crezi. Departe de a fi arbitrară, imaginaţia este singurul instrument intelectual de care dispune omul pentru a anticipa şi adesea pentru a înţelege ceva ce nu se află nemijlocit în faţa lui. E nevoie de imaginaţie pentru a înţelege un munte, sau o epopee greacă, sau un război, dar dacă furnizezi pozele pe care le vrei tu, omul va înţelege ceea ce i-ai arătat tu în pozele alea, nu ideea pe care crede c-ai ilustrat-o. E nevoie de o imaginaţie activă ca să iubeşti pe cineva, dar se poate cu uşurinţă face confuzia între sex şi dragoste dacă foloseşti cum trebuie pornografia. Cu certitudine este nevoie de imaginaţie pentru a deveni sfânt şi putem paria că e nevoie de imaginaţie pentru a te mântui. Anihilează-i omului imaginaţia bombardându-l cu imagini şi poţi fi destul destul de sigur că în finalul vieţii îl trimiţi direct în iad.
- Învaţă-l că singurul lucru care merită făcut în timpul liber, adică în timpul în care nimeni nu-i cere nimic special şi pe care teoretic este deplin stăpân, e să se distreze. Fără să forţezi prea tare lucrurile, sugerează-i că totul ar trebui să fie distractiv, inclusiv ceea ce e obligatoriu. Fă-l să fie pretenţios în ceea ce priveşte intensitatea acestor episoade: adevărata distracţie este cea care te transportă departe de împrejurările vieţii tale. Un copil distrat este un copil departe. O viaţă făcută din distracţii este o viaţă întreagă departe. Nu voi înceta să sublinez importanţa acestui aspect. Tot ceea ce ar trebui să ne înspăimânte este un copil care ştie să-şi folosească judicios concentrarea, duşmanul nostru numărul unu este copilul care se află aici şi acum.
- Adevărul este numărabil – pe această axiomă se bazează succesul oricărui om în vremurile noastre raţionale. Tot ceea ce nu poate fi echivalat unor cifre este susceptibil de a deveni arbitrar, şi vei recunoaşte că nimic nu e mai fermecător decât asta. Dacă are abilităţi în direcţia cifrelor, foarte bine, va număra frunzele copacilor şi viaţa lui va fi astfel plină de succes. Dacă nu, singurul lucru pe care trebuie să-l înveţe este să construiască fraze arbitrare despre lucruri arbitrare fără să clipească din ochi, şi viaţa lui va fi astfel plină de succes. Din anumite motive, e nevoie de mult mai puţin tupeu pentru a număra până la un milion decât pentru a perora timp de jumătate de oră despre nişte culori trântite pe un cadru de pânză pictat în timpul secolului XX la Paris. Cheia este însă realismul: să ştii în sinea ta că lucrul despre care vorbeşti este tot atât de real pe cât vrei tu să fie şi poţi să-i faci pe ceilalţi să creadă. La urma urmei, vorbim despre spiritualitate, nu?
- Probabil că ar fi trebuit să încep exact cu ceea ce îţi voi spune la acest punct, şi de aceea te avertizez că ordinea în care am redactat aceste metode este una lipsită de importanţă. Poţi avea răbdare cu orice, dar nu cu memoria copilului tău. Stai cât mai departe de ea şi totul va fi bine. Nu-i citi niciodată vreo poveste, împiedică-l fizic dacă se poate să înveţe orice cuvinte noi. Chiar dacă noul este un argument pro-distracţie şi pro-fericire, un cuvânt nou este o ameninţare şi un pericol. Semnificaţia lui, în caz de-i trece prin cap să o caute, trebuie să ţină cont de rezonanţă şi de bunul său plac, în niciun caz de etimologie sau alte parascovenii intelectualiste lipsite de amuzament. Copilul ideal, pregătit pentru viaţă, nu cunoaşte mai mult de 700 de cuvinte, aici începe războiul împotriva memoriei. Ideea categorică după care trebuie să lucrezi este aceea că nu-i nevoie de memorie, avem deja calculatoare cu hard-disk-uri opulente, avem google, chiar nu mai contează când anume a domnit Neagoe Basarab. Tot ceea ce un copil trebuie să dobândească sunt competenţe, dar atingându-ne cât mai puţin de memorie. Ca să spunem aşa, noi fugim de memorie ca de tămâie, şi asta pentru că ştim de unde vine pericolul.
- Limbajul trebuie să fie simplu, pe măsura unui lexic descongestionat şi aerisit. Cine se poate descurca cu 700 de cuvinte va reuşi în viaţă şi cu 500, iar cine poate cunoaşte succesul cu 500 de cuvinte sigur va deveni celebru cu 200. Cheia constă în frazele scurte, cât mai scurte cu putinţă, în oralitatea care trebuie să scalde totul, inclusiv comunicarea prin scris. Dacă poţi cu o frază poţi şi cu o propoziţie, dacă poţi cu o propoziţie poţi şi cu o interjecţie, dacă poţi cu o interjecţie te descurci şi cu o onomatopee, cu condiţia să fie amuzantă. Neapărat prin intermediul tehnologiei, niciodată cu vreun instrument care lasă urme pe hârtie. Numai atunci am putea fi siguri că nici măcar o singură idee nu tulbură fericirea şi plăcerea protejatului nostru.
Ţine cont de aceste douăsprezece metode, ele îţi vor omorî copilul transformându-l într-un adult drăguţ şi irelevant, fără să lase nicio urmă. Nu trebuie să-ţi baţi capul prea mult cu ele, e suficient să verifici din vreme în vreme cum stau lucrurile, însă noi te asigurăm din capul locului că, odată pornit mecanismul, tăvălugul va merge de la sine, poate doar va trebui să mai împingi din când în când dacă simţi că s-a instalat o oarecare lâncezeală, sau dacă pur şi simplu ţi-ai pierdut răbdarea.
FOTO: waldopepper/Flickr