Evoluționismul: filosofie pe post de știință, propagandă pe post de educație. RECENZIE „Procesul lui Darwin”, Phillip E. Johnson

Motto:

Autoritatea ştiinţifică ţine foarte mult de hipnoza exercitată de câţiva oameni asupra unui public inert. (Charles Hoy Fort, The Book of the Damned)

 

Cartea lui Phillip E. Johnson nu este despre darwinism, este despre discernământul nostru la lucru. Teoria lui Darwin şi toate transformările ei subsecvente (teoria macromutaţiilor sistemice, gradualismul, saltaţionismul lui Goldschmidt, teoria “echilibrului punctat” a lui Stephen Jay Gould şi Niles Eldredge, modelul Oparin-Haldane, panselecţionismul, ceasul molecular, teoria panspermiei direcţionate a lui Crick, teoria naturalismului ştiinţific ş.a.) sunt doar aplicaţii pentru o excelentă carte de logică şi epistemologie ştiinţifică. Universitar specialist în logica argumentării şi avocat practician, Phillip E. Johnson antrenează în întreprinderea lui toată subtilitatea necesară pentru un rechizitoriu urmat de o ablaţie.

Iar analiza profesorului de la Universitatea Berkeley ne dezvăluie mitul lui Darwin aşa cum este el. Spunem mit pentru că despre asta este vorba, mitul modern al creaţiei fără Creator, adică fără cauză şi scop. O poveste din zilele noastre pe care trebuie s-o acceptăm ca atare şi s-o punem la baza lumii, ca să putem cu cugetul liniştit pune în practică darwinismul social, să fabricăm organisme modificate genetic, iar într-o bună zi, când bioetica va fi cu desăvârşire pusă la pământ, să începem inginerizarea omului acolo unde încă n-am avut voie să ne băgăm. E parte din religia pe dos care s-a instaurat piesă cu piesă din “secolul luminilor” încoace, pe care oamenii de ştiinţă ne îndeamnă neîncetat s-o credem, dar pe care Phillip E. Johnson o cercetează.

Darwin a vorbit despre evoluţia speciilor, uitând să definează termenul de “evoluţie”. Acest lucru a fost foarte inspirat, pentru că aproape oricine înţelege şi îndrăgeşte ceva care să poată fi numit “evoluţie”. Darwin a susţinut că speciile nu sunt invariabile, trecerea de la una la cealaltă făcându-se prin nenumărate variante intermediare. Cum să zic, dacă pisica ar evolua din porc, atunci între ei s-ar afla un număr x de versiuni: porc, mai-puţin-porc, mult-mai-puţin-porc, foarte-puţin-porc, puţin-porc-un-pic-pisică, şi tot aşa până la foarte-aproape-pisică, aproape-pisică, pisică. Undeva, pe drumul de la porc la pisică s-ar produce declicul: urmaşii nu se mai pot împerechea cu genitorii, pentru că separaţia speciilor constă chiar în incapacitatea a doi membri aparţinând unor specii diferite de a avea urmaşi fertili.

Aşadar, în viziunea lui Darwin lumea ar fi avut, pe lângă speciile propriu-zise şi clasificate de biologie, un număr indefinit de variaţiuni intermediare în numele evoluţiei. Este drept să ne întrebăm cum ar mai fi putut fi distinse speciile în toată învălmăşeala asta. Dar nu ne întrebăm, pentru că haosul speciilor nu poate fi susţinut cu nicio dovadă. Fosilele ne spun, dimpotrivă, că speciile sunt statice şi riguros despărţite între ele. Dar asta nu va afirma niciun paleontolog care ţine la cariera lui. Dimpotrivă, paleontologii se vor strădui să ne convingă că ştiinţa lor este atât de avansată încât se poate reconstitui “veriga lipsă” dintre primate şi om chiar pornindu-se de la un dinte. Fie el şi un simplu dinte de porc.

O altă idee a lui Darwin a fost aceea că selecţia naturală ar fi vizat întotdeauna supravieţuirea celui mai potrivit (the fittest). Mult timp n-a fost clar ce înseamnă “potrivit”, apoi a venit şi lămurirea: potrivit să se împerecheze. Aşadar, acel organism care lasă mai mulţi urmaşi, lasă mai mulţi urmaşi. Trebuşoara asta se numeşte în logică tautologie. Iar tautologia e ca şi cum oricare dintre noi ar lua-o la fugă în cerc ca să-şi dea singur o castană: nu va reuşi niciodată, dar putem paria pe o goană nesfârşită. Desigur, ceilalţi, nepotriviţii, ar trebui să cadă cumva în desuetudine şi să dispară ruşinos de pe scara evoluţiei. Şi acest lucru este infirmat de fosile, care ne arată că extincţia speciilor se petrece ca urmare a unor catastrofe, şi nu printr-o graduală dispariţie.

Ştiinţa de laborator n-a descoperit mecanismul schimbării speciilor. De fapt, n-a descoperit nici mecanismul apariţiei vieţii din neviu. Nu avem nici măcar o definiţie a vieţii. Ca să spunem aşa, nu avem nicio explicaţie ştiinţifică pentru modul în care dintr-un peşte ar fi ieşit trei păsări atât de diferite: pinguinul, struţul şi colibri. În cele din urmă, nu ştim cum a apărut ADN-ul din senin, iar această neînţelegere este doar una dintre multiplele enigme din clasa elementelor complexe care apar din senin, fără să fie conţinute nicăieri in nuce. Nu ne-a lămurit nimeni niciodată la ce ar fi servit unui animal să aibă o aripă incompletă, ca element de tranziţie spre o aripă deplină, sau 10% dintr-un ochi, evoluând spre un ochi funcţional.

Supa prebiotică din care ar fi apărut viaţa nu poate fi găsită decât în mintea celor ce şi-o imaginează. Mai mult, în tot universul nu găsim o explicaţie cum poate ieşi din nimic cel mai simplu organism capabil de viaţă independentă, celula bacteriană procariotă, capodoperă de complexitate în raport cu care o navă spaţială pare mai degrabă depăşită tehnologic. Singurul mod în care ceva mai mare poate ieşi din ceva mai mic urmează negreşit modelul înfloririi trandafirului, care este conţinut în boboc cu titlul de posibilitate, înflorirea nefiind decât trecerea în act a ceva ce exista în prealabil, chiar dacă la o scară mai puţin vizibilă. Modul în care evoluţioniştii se străduiesc să ne convingă că un lucru poate apărea fără să fie conţinut nicăieri înainte de apariţia lui este la fel de probabil ca obţinerea unui mare romancier dintr-un dislexic.

Cam aşa arată darwinismul gol, fără menajamente. Adică fără false reconstituiri, fără pretenţia unor probe care de fapt dovedesc contrariul, fără afirmaţii în răspăr cu adevărul. O poveste care are nevoie de ignoranţa noastră în ale teologiei şi metafizicii pentru a fi crezută. Miturile din vechime conţin taine şi sunt despre lucruri care s-au petrecut şi continuă să se petreacă. Miturile moderne (cum este evoluţionismul darwinist) au erori logice şi sunt despre imposibilităţi pure. Un eşafodaj menit să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu, fără a-i oferi nimic în schimb. O fraudă ştiinţifică care face apel, în absenţa oricăror dovezi, la credinţa publicului. Îi revine lui Phillip E. Johnson meritul de a fi studiat în detaliu această înşelătorie.

semnatura-radu-iliescu

 

 

banner-articol

 

Articole similare

4 Comments

  1. Mihai Constantin said:

    Foarte bine argumentat a demontat dr. Nicolae Paulescu mitul evolutionismului. Demonstratiile lui bazate pe „metoda experimentală” sunt prezentate în cărțile „Notiunile Suflet si Dumnezeu in Fiziologie” și „Instincte sociale, patimi si conflicte, remedii morale”.

  2. skeptic said:

    Somnul ratiunii…

    De dragul dezbaterii : avem o “teorie” (sau o colectie de terorii) bazata pe un esafodaj de argumente, niste dovezi, niste inferente logice, pe studii ale unor zeci de mii de oameni (multi de o inteligenta stralucitoare), etc. Teoria are, intr-adevar, multe gauri – ca aici nu vorbim de studiul modului in care se ciocnesc in vid doua bile de biliard (desi chiar si acolo e complicat), ci de viata si transformarile a miriade de organisme de-a lungul a miliarde de ani. Adica e o teorie cu o perspectiva ampla – atat de ampla incat poate ca nici nu poate fi cuprinsa de mintea umana; si da, are “gauri”, pentru ca nu s-au gasit (inca) dovezi pentru a sustine toate ipotezele.

    De partea cealalata, avem o poveste (sau o colectie de povesti), despre cum un Cineva, fara sa aiba neaparat vreun motiv, a decis sa creeze Ceva, ca sa… nu e clar ce… dar eventual acel Ceva ar fi bine sa si sufere un pic “in the process”. Povestea asta, construita si bazata (ca orice poveste) pe alte povesti – ma refer, ati ghicit, la Religii (plural) -, plina de fantezii, exagerari, contradictii faptice sau morale (aceastea din urma, cu ghiotura), lipsita de consistenta logica in buna masura si, pana la urma, fara ABSOLUT nicio dovada concreta care sa o sustina (nu ma refer aici la imaginatia unor exaltati / creduli / oportunisti ), aceasta poveste deci este opusa Teoriei de mai sus.

    Nu ma astept ca un dogmatic sa renunte la dogma lui; ar fi un soc care l-ar destabiliza. Intr-un fel, eu m-as bucura daca “dogma” mea ar fi neadevarata (cred ca v-ati prins pana acum care e “dogma” mea), si as renunta usor la ea, daca mi s-ar aduce dovezi; dar autorul recenziei ar fi distrus daca dogma lui ar fi infirmata. De aceea, nu va renunta niciodata la ea, nici macar in fata unor dovezi irefutabile. Asa ca (ma repet), ce fac aici e doar de dragul dezbaterii… Ma rog, noi sa fim sanatosi…

  3. Dogmatic said:

    Este o eroare de logica ca tu sa ceri dovezi religiei si aici ma voi referi la Crestinism caci despre asta este vorba, dar sa recunosti ca ai o credinta oaba intr-o teorie care nu ofera dovezi. Acel absolut nicio dovada se refera la macroevolutie. Intr-adevar va citez, este doar o poveste. Daca vreti pe Hristos L-au vazut sute de oameni, dar pe stramosul comun, oricare ar fi el, nu l-a vazut nimeni. deci somnul ratiunii???? Mai departe, dv ca sustinator al teoriei evolutie speciilor, va este imposibil sa explicati de exemplu comportamentul altruist. Puteti? Nu cred. De fapt nu puteti explica mai nimic. Dle fiintele vii nu s-ar naste cu dorinte daca nu ar exista satisfactia pentru acele dorinte. De ex. Copilul simte foamea, deci exista ceva ce se cheama hrana. Ratusca vrea sa inoate, deci exista ceva care se cheama apa. Barbatii simt dorinta sexuala, deci exista ceva care se cheama sex. Daca descopar in mine o dorinta care nu mi-o poate satisface nicio experienta din lumea asta (adica nevoia de Dumnezeu), atunci explicatia cea mai buna este ca sunt facut pentru o alta lume.

  4. pb80tm said:

    skeptic… somnul ratiunii…in matematica o colectie de ipoteze nu se transforma in teorema fara o concluzie demonstrata. nu stiu cine doarme mai mult cu ratiunea. dintre toti adversarii religiei nu am gasit nici unul sa marcheze pe logica. nici unul. in final toti o dau in jigniri. cum zice o zicala daca tu ma faci pe mine urat asta nu te face pe tine mai frumos. dar daca ai un link la vre-un speeaker pro ateism in care sa raman uimit de logica demonstratiilor sale fara a apela la buna mea credinta deloc, da deloc, pune-l aici sa ramanem uimiti. in orice demonstratie ateista evolutionista nu vreau sa aud conceptul cred , asta vine de la religie si e incompatibil. pt ca eu sunt nu superskeptic eu sunt mega tera penta skeptic.

Comments are closed.

Top