• Despre
• Ultimele Postari

Walt Garlington

Inginer chimist, devenit scriitor, editor al siteului confiterijournal, trăiește în Louisiana din Dixie, ortodox

Ultimele postari ale lui Walt Garlington (vezi toate)

• Evadarea din corporatism - 14 noiembrie 2017
• Sclavie si libertate - 10 octombrie 2017

Într-o discuție despre înșelările modernități, Părintele Stephen Freeman spunea că viața nu constă în realizarea dorințelor și viselor noastre, ci, mai degrabă, în cum gestionăm circumstanțele nedorite care vin peste noi.

Acestea sunt cuvinte pline de miez, în contextul dezbaterilor despre monumentele confederate. Pentru că dacă viața nu înseamnă a câștiga din ce în ce mai multă libertate pentru sine și pentru satisfacerea patimilor, ci înseamă să dăm seama de ceea „ce este”, atunci o mare parte din retorica și gesturile înfierbântate s-ar potoli.

Sclavia în Sud a fost departe de a fi un sistem ideal. A fost o povară atât pentru proprietar cât și pentru sclav (mai mult pentru sclav, desigur), și nimeni nu-și dorește să vadă o reîntoarcere a acestui sistem. Dar, în același timp, greutățile și suferințele și strâmtorările din viețile noastre trebuie privite din perspectiva care trebuie. Părintele Michael Gillis scrie,

 Cum vom răspunde atunci când ne lovește tragedia, când întâmplări neprevăzute, eșecuri și responsabilități ne împiedică să facem și să fim ceea ce Dumnezeu ar fi dorit să facem sau să fim? Sf. Isaac Sirul vorbește pe larg despre acest lucru în omiliile 59 și 60.

Dacă însă va păşi pe drumul virtuţii şi va trăi potrivit voii lui Dumnezeu, împreună cu mulţi alţii care fac aceeaşi nevoinţă, dar va întâlni ceva neplăcut, nu este bine să părăsească calea virtuţii ci, dimpotrivă, trebuie să primească încercarea cu bucurie, iar nu să se plângă, şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru acest mare dar.

Să-I mulţumească încă şi pentru că a căzut în această încercare pentru dragostea Lui şi că s-a făcut părtaş pătimirilor Proorocilor, Apostolilor şi tuturor Sfinţilor, care au îndurat necazurile fără să părăsească calea lui Dumnezeu, fie că au venit ispite de la oameni, fie de la trup, fie de la demoni. Căci, fără îngăduinţa lui Dumnezeu, nu este cu putinţă să ne găsească ispita, care se face pentru noi pricină de a trăi potrivit voii dumnezeieşti. (Sfântul Isaac Şirul cel de Dumnezeu-insuflat, „Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS)

Luați aminte, așadar, căci, potrivit Sf. Isaac, cauza încercării nu contează. Omul sau femeia virtuoasă primește această încercare ca un dar de la Dumnezeu și Îi mulțumește indiferent de unde vine supărarea: de la om, de la diavoli sau de la trup. Pentru cel care îl urmează pe Hristos, neînțelegerile, acuzațiile false și nedreptățile de la oameni sunt întotdeauna un test, întotdeauna o cale pentru virtute. Chiar și un atac al demonilor – după cum arată episodul cu Profetul Iov – este un moment de alegere între a-l părăsi pe Dumnezeu sau a crește în virtute. Acest fel de încercări includ, de asemenea, și atacul gândurilor necurate, al tentațiilor sexuale. Unii sfinți, cum ar fi de pildă, Moise Egipteanul, sunt slăviți tocmai deoarece au pătimit de-a lungul întregii lor vieți atacuri repetate ale gândurilor necurate, fără să pice în păcat. Boala trupească, fie a noastră, fie a celor din jurul nostru, este de asemenea un dar. Este un dar pentru că ne oferă prilejul să ne folosim virtutea, să dăm posibilitatea Duhului să crească în noi.

Pe vremuri, când eram mai tânăr, credeam că mărturisitori sunt doar aceia care suferă și pătimesc din cauza credinței lor, că doar tortura și omorul binecredincioșilor nasc mucenici. Dar imnele Bisericii vorbesc adesea despre faptul că persecuția doar ni-i relevă ca atare, fără să fie produși pur și simplu de ea. Cu alte cuvinte, ei erau martiri înainte să moară, ceea ce i-a făcut să-și manifeste atât de public credința în Hristos la momentul morții. Sfințenia rezultată în urma suferinței pentru Hristos nu presupune o persecuție fățișă din partea altor oameni, deși câteodată sfințenia se manifestă astfel. De fiecare dată când suferim în vreun fel „fie de la oameni, de la demoni sau de la trup”, după cum spune Sf. Isaac, suntem ispitiți. Și cum ne raportăm la această ispită este tot ceea ce contează. Ne întoarcem spre Hristos sau îl negăm pe Hristos (poate că nu chiar explicit, dar prin acțiunile noastre)? Ne iubim în continuare aproapele sau începem să-l învinuim, să-l acuzăm și să-l condamnăm? Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile sau în sinea noastră cârtim? Este o încercare. Fiecare moment greu și dureros din viața noastră este o încercare.

Sf. Isaac merge chiar mai departe și accentuează că astfel de încercări și necazuri reprezintă o parte indispensabilă pentru mântuirea noastră.

Și arată că nu e doar opinia sa. Scriptura spune exact același lucru:

Nu este cu putinţă ca Dumnezeu să lucreze într-un alt chip, atunci când vrea să-l ajute pe cel ce doreşte să se afle lângă El, decât să îngăduie ca acesta să fie încercat, pentru ca astfel să se dăruiască cu totul adevărului Evangheliei Şi aceasta pentru că omul singur nu se poate învrednici de măreţia virtuţii, căci, pentru a primi binefacerile lui Dumnezeu, nu poate singur să se dea pe sine necazurilor şi, mai mult, să se bucure pentru ele, fară să fi primit harisma răbdării de la Iisus Hristos. Aceasta o mărturiseşte şi Sfântul Apostol Pavel. Căci atât de mare este acest dar, încât numeşte aceasta harismă, zicând: „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci şi să pătimiţi pentru El” [Filipeni 1, 29). Şi aşa cum Apostolul Petru scria în epistola sa: „Dar de veţi şi pătimi pentru dreptate, fericiţi veţi fi… întrucât sunteţi părtaşi patimilor lui Hristos” (1 Petru 3, 14; 4, 13). Aşadar, nu este bine să te bucuri când toate îţi merg bine, iar în necazuri să te posomorăşti şi să cugeţi că ele (necazurile) sunt străine de calea lui Dumnezeu. Căci de la începutul lumii, şi din generaţie în generaţie, oamenii păşesc pe calea lui Dumnezeu prin cruce şi prin răstignirea şi omorârea patimilor. De unde însă ţi-a venit aceasta, adică să nu doreşti necazurile? Află, deci că, dacă cugeţi astfel, nu te afli pe calea lui Dumnezeu. Nu vrei să păşeşti pe urmele sfinţilor, ci voieşti să mergi pe o altă cale, a ta, şi să păşeşti pe ea fără să pătimeşti nimic. (Sfântul Isaac Şirul cel de Dumnezeu-insuflat, „Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare”, Editura Evanghelismos, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS)

Calea sfinților include suferința. Și mai este un secret: „calea fiecărui om, sfânt sau păcătos, include suferința”. Toată lumea suferă. Toată lumea moare. Nimeni nu primește ceea ce dorește. Și chiar și aceia care par că au totul, sunt înăcriți, dependenți de varii substanțe chimice și respinși de cei care și-ar dori cel mai mult să îi iubească. Bineînțeles că privită de la distanță suferința cuiva arată mai ușoară decât a altcuiva. Dar pe măsură ce ajungi să cunoști oamenii îți dai seama că aceia care duc cel mai ușor suferința au parte de cele mai mari grele încercări. Și aici este cheia problemei: din moment ce oricum vei suferi, de ce să nu te folosești de ea pentru a te sfinți? De ce să nu alegi, sau să te strădui să alegi, să te lași în mâinile lui Dumnezeu și să crezi în El, în pofida tuturor suferințelor? Asta au făcut martirii. „Din moment ce oricum murim, de ce să nu murim pentru Hristos? De ce să nu facem din necesitate virtute? De ce să nu dăm pământul pe rai?

Așa ar trebui să facem și noi. De fiecare dată când planurile noastre se prăbușesc, când speranțele ni se năruie, când sănătătea ne este șubredă iar caracterul ponegrit, de ce să nu urmăm calea sfinților și să ne încredințăm Acelui care a suferit pentru noi? De ce să nu schimbăm implacabilul în virtute? Țineți minte că și păcătoșii suferă aceste lucuri. De ce să nu luăm suferința inevitabilă a acestei lumi căzute și să o facem doxologie, recunoștință și credință în Dumnezeul care a înviat morții? Acesta este darul de care vorbește Sf. Isaac, darul de a face din moarte viață și din pământ rai.” (Sursa:  http://www.pravmir.com/turning-earth-heaven/)

Dar ce relevanță au toate acestea pentru noi? Sclavie, asuprire, discriminare și toate celelelate rele pe care le-am suferit nu ar trebuie să devină prilejuri de răzbunare, tristețe, confuzie, etc., ci momente în care să-I mulțumim Domnului pentru că ne mântuim prin aceste suferințe; adevărata libertate nu este politică sau economică, ci libertatea de patimi; oamenii nu sunt cu adevărat oameni până când nu se sacrifică total pentru ceilalți, chiar și pentru cei care ne-au făcut rău, așa cum a făcut-o Mântuitorul. Mai mult, un sclav nepătimaș este capabil să făcă lucruri mari pentru Dumnezeu. Iată mai departe două exemple:

Sfântul Mucenic Lup (306) sclavul Sf. Dimitrie al Tesalonicului (se poate observa că deținerea de sclavi nu îl transformă în mod necesar pe cineva într-un dușman al lui Hristos. Nu trebuie să judecăm timpurile și oamenii lor prea dur – notă W.G.)

Era robul Marelui Mucenic Dimitrie și a fost prezent la martiriul său. Acolo și-a înmuiat manșeta hainei în sângele sfântului și mai târziu a făcut multe miracole cu aceasta, vindecând mulți bolnavi. La ordinul Împăratului Maximian, a fost la rândul său arestat, torturat și, la fel ca stăpânul său pământesc, decapitat pentru Hristos. Se spune că pe măsură ce moartea i se apropia, s-a rugat să fie botezat înainte de a muri. Deși credea în Hristos, nu reușise să se boteze până atunci. Pe cer a apărut din senin un nor și a turnat un puhoi de apă pe el, rugăciunea fiindu-i astfel ascultată. (sursa: John Brady, http://abbamoses.com/months/august.html)

Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii și Luminătoarea Georgiei (336)

În multe cronici ea este numită „Nino”. Această femeie sfântă s-a născut în Cappadocia, fiind singura fică a lui Zavulon, un oștean al Marelui Mucenic George. A fost prinsă și făcută roabă de iviri (ulterior aceștia au primit numele de georgieni) și dusă în ținuturile lor. În sclavie, a dus o viață curată și pioasă, fiecare moment al zilei și nopții fiind dedicat rugăciunii. Virtutea sa ieșită din comun i-a atras pe mulți, în special cei însetați de Adevăr, iar ea le predica Evanghelia celor care veneau să o întrebe.

Odată, doar prin rugăciunile ei, a vindecat copilul bolnav al unei femei, iar vestea aceasta a ajuns până la urechile reginei din Georgia, care la rândul ei suferea de o boală fără vindecare. A chemat-o pe roabă la ea, dar din smerenie Nina a refuzat. Atunci, regina le-a poruncit slujitorilor să o ducă la ea. Sfânta s-a rugat iar regina s-a vindecat într-o clipă. După ce s-a întors acasă bucuroasă, regina a lăudat-o pe Nina și credința ei regelui, al cărui nume era Mirian, iare regele a început să-i acorde atenție. Odată, în timp ce era la vânătoare, regele a fost înconjurat de un nor întunecat, așa că și-a pierdut drumul și a început să-i fie frică. Aducându-și aminte de povestirea reginei, a început să se roage la „zeul la care se închină Nina” și s-a jurat că dacă va scăpa se va închina doar la el. În acel moment, norul a dispărut iar regele a văzut lumina credinței. Grăbindu-se acasă, a găsit-o pe Nina și s-a aruncat la picioarele roabei, deși era rege. I-a spus că el și tot poporul lui se vor boteza. A trimis mesageri la Constantin cel Mare, care a trimis fără întârziere episcopi și preoți în regatul barbar. În timp ce țara se convertea, Nina, deși a fost eliberată, a decis să rămână în Georgia, unde s-a retras în pustie și s-a rugat fierbinte ca tot poporul să fie condus la credința creștina. Sfânta Nina a adormit în pace, înconjurată de rege, slujbașii săi și preoți. Așa a reușit cu puterea lui Dumnezeu o roabă fără putere, să convertească un întreg popor. (sursa John Brady, http://www.abbamoses.com/months/january.html)

Toate urletele și lupta și vandalismul luptătorilor pentru dreptate socială de dragul presupuselor lor drepturi și încercarea lor de a îndrepta relele trecutului nu sunt altceva decât cenușă în lumina unor sfinți ca Sf. Nina. După criteriile lor, sfânta ar fi trebuit să-i blesteme pe rege și pe regina din Georgia și tot poporul. Ar fi trebuit să se roage ca pământul să-i înghită, dar pentru că îi iubea atât pe Dumnezeu cât și pe oameni, ea i-a binecuvântat, în schimb. Cât bine ar face acești revoluționari dacă ar urma exemplul Sf. Nina și nu pe al demonilor? Cât de pașnic ar fi Occidentul dacă ar respinge chiliasmul utopic al Visului American, paradisul socialist, etc. pentru viața liturgică și sacramentală a Bisericii Ortodoxe a strămoșilor lor.

Viața nu este pentru satisfacerea dorințelor. Este pentru a fi sclavul lui Hristos: din propria voință și cu bucurie să îți crucifici sinele și să duci crucea pe care El ne-a dat-o. Aceasta este adevărata libertate.

Traducere dupa Confiteri Journal, Slavery and Freedom