Anacronic
Ultimele postari ale lui Anacronic (vezi toate)
- Ideile au consecințe. Introducere - 22 februarie 2021
- Anacronic pentru copii – o pledoarie pentru clasic și cultivarea virtuților - 12 august 2020
- Robotul, mutantul și artistul - 27 iulie 2020
Căsuța din prerie în limba română.
A apărut de curând la Anacronic Căsuța din inima codrilor, primul volum din cea mai îndrăgită serie conservatoare pentru copii. Povestea familiei Ingalls, în anii 1870-1880, povestită chiar de Laura, cel de-al doilea copil al familiei. Este imaginea arhetipală a unei familii reușite, un model de armonie, cu greutăți și bucurii, cu pericole și povești la gura sobei, cu multe detalii privind procurarea hranei, prepararea mancării, muncile câmpului, obiceiurile, educația. O imagine detaliată a lumii de ieri ușor și util de contrapus atât modului în care arată viața și familia moderna cât și literaturii moderne pentru copii. O serie, veți vedea, în egală măsură pentru copii și adulți, tradusă deja în peste 40 de limbi, acum și în limba română. Veți găsi paragrafe din carte, cu ilustrațiile originale ale lui Garth Williams aici.
Publicăm mai jos un articol despre primul volum al seriei, o traducere a Iulianei Nistoroaia, traducătoare și a seriei Căsuța din prerie, după The Imaginative Conservative
Când am recitit prima carte a seriei Căsuța din preerie, întâia oară după vreo cinci ani, m-a izbit felul în care autoarea exprimă punctul de vedere al protagonistei – o fetiță de patru ani, al doilea copil al familiei. De pildă, înfățișează gândurile Laurei despre membrii familiei și despre dreptate cu o simplitate pe gustul copiilor, însă și cu o sinceritate încântătoare chiar și pentru cititorul adult (nepătată de vreo încercare edulcorantă de a scrie o carte pentru copii „fericită”, așadar siropoasă). Universul mental și moral pe care îl contruiește este o lume potrivită pentru un copil de patru ani, dar în el sunt prezenți discret și zorii maturizării Laurei – și a cititorului – pe parcursul restului seriei.
Cel mai evident exemplu este capitolul Pe timp de vară, unde Laura o pălmuiește pe Mary, după ce aceasta se împăunase cu buclele ei aurii pe care le socotea mai frumoase decât cele castanii ale Laurei; Tăicuța o pedepsește pe Laura cu bătaia. În mai multe locuri din carte, o vedem pe Laura comparându-se cu Mary, prima născută, care se poartă mai bine, este mai frumoasă, mai distinsă, mai pe placul celor mari, și – din pricina tuturor acestor lucruri – și destul de înfumurată. Spre sfârșitul cărții, unde relatează cum la Pepin, pe când se pregăteau să plece înapoi acasă, i s-a rupt buzunarul și i-au curs pietricelele în căruță, Laura cugeta: „Lui Mary nu i s-a întâmplat niciodată așa ceva. Mary era o fetiță cuminte care își păstra rochița întotdeauna curată și îngrijită, și se purta totdeauna bine. Mary avea bucle aurii minunate, și acadeaua ei în formă de inimă avea o poezie pe ea….Laurei îi părea că toate astea erau nedrepte.”
Aceste cugetări de copil dau personalității Laurei substanța care se va descoperi deplin în restul cărților. Neignorând nicio clipă nepotrivirile de lucruri, fetița este pătrunsă de spiritul dreptății sau al unui soi de justețe. Și firea ei o împinge intens să iasă din mediocritate, ceea ce reușește prin succesul intelectual și prin „neconvenționalitate” sau independență. (Putem bănui că efortul de a-și defini valoarea personală a făcut din Laura Ingalls Wilder o mamă greu de mulțumit pentru Rose.) Totuși, exista la ea ceva mai puternic decât simțul dreptății, și anume simțul datoriei. A lucrat ca profesoară, deși nu-i plăcea această ocupație, pentru ca Mary să poată merge la universitate, deși Mary – oarbă fiind – nu avea cum să fructifice educația superioară, în vreme ce mintea harnică a Laurei ar fi ajutat-o să ajungă departe în lumea academică. A primit să facă lucrul acesta pentru sora ei, fără să se plângă, nu pentru că voia, ci pentru că era convinsă că „era datoare” să facă asta. „Justețea” nu avea ce căuta în această ecuație.
Poate că temelia acestor hotărâri de la vârsta adultă poate fi găsită tot în întâmplarea aceasta din copilărie – în relația Laurei cu Tăicuța. Încă din primele pagini ale Căsuței din inima codrilor, el este modelul ei de oblăduitor, și din punctul de vedere al conectării la realitate, și din punctul de vedere al siguranței, și din acela al încrederii liniștitoare. Despre gâlceava ei cu Mary din pricina culorii părului, el are de zis ceva care la prima vedere ar putea părea nu prea bine gândit și nerelevant pentru situația respectivă: „Păi bine, Laura, dar părul meu e castaniu.” Laurei chiar și bătaia primită de la el i se păruse nedreaptă, deși știa că o meritase; după ce mâncase bătaia, a stat o vreme „bosumflată”, fiindcă „Singurul lucru din lume care o bucura era că Mary trebuia să umple singură coșul cu surcele.” Pentru ea, aceasta era o compensație neînsemnată pentru faptul că Mary era mai bună decât ea și mai era și conștientă de asta, pe deasupra. Oare de ce Tăicuța nu și-a întemeiat răspunsul pe principiul egalității – putea să spună: „Vai, Laura, dar bineînțeles că amândouă felurile de păr sunt frumoase”, sau, și mai bine, să-i dea lui Mary o pedeapsă anume pentru că își provocase sora?
Tăicuța a răspuns în felul acesta pentru că nu dreptatea de moment era chestiunea importantă în joc aici, ci relația cu fiica lui. Știa că ea va căuta întotdeauna la el răspunsurile ultime. Așa că, în loc să pună problema părului castaniu în termeni de „frumos” sau „urât”, îi oferă Laurei posibilitatea să se identifice cu el și în privința aceasta, care avea atingere cu însăși identitatea ei. Dacă o putea ajuta să se simtă în siguranță în pielea ei – adică să fie puternică prin caracterul ei (care, la cei cinci ani ai ei se construia prin ascultarea de Tăicuța, prin practicarea virtuții răbdării), astfel încât să nu se bizuie pe înfățișare ori pe farmecul ei în relație cu ceilalți – atunci ea avea să devină mai târziu o femeie capabilă să înfrunte cu seninătate, fără a se văita, adevăratele nedreptăți ale vieții.
Rivalitatea dintre Laura și Mary nu-și află cu adevărat deznodământ decât într-una din cărțile ulterioare, unde este relatată o discuție despre cine a fost cuminte și cine obraznic, și unde Laura descoperă surprinsă că frumusețea exterioară a surorii ei nu era întotdeauna însoțită de frumusețe lăuntrică. Dar Wilder socotește asta ca un simplu fapt de viață, unul dintre multele fire din care se țese viața Laurei și-o întărește sufletește. Spre deosebire de cărți mai apropiate de contemporaneitate, cum ar fi seria despre Ramona Quimby a lui Beverly Cleary, care, în opinia autoarei articolului de față, insistă excesiv pe conflictele dintre frați și pe dificultățile comunicării dintre părinți și copii, Căsuța din preerie nu alunecă în obsesie cu privire la relația accidentată a Laurei cu sora ei. Viața Laurei este marcată de evenimente mai spectaculoase, cum ar fi depășirea Iernii Îndelungate și munca de profesoară, începută la cincisprezece ani departe de casă, așa că Laura trebuie să strângă din dinți și să nu-și dea pe față sentimentele, ca să poată trece cu fruntea sus prin necazuri.
Pionierii americani (oameni cu picioarele pe pământ, ca mai toți scoțienii) n-au timp de petrecut cu lamentații în jurul crizelor emoționale când trebuie să treacă râul prin vad, să pună recolta în hambar sau să pună carne de vânat pe masă. De fapt, aceasta este una dintre cele mai valoroase lecții pe care copiii – și chiar și adulții – le pot desprinde din seria Căsuța din preerie.
Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face o donație pentru sprijinirea proiectului.
Cumpără cărțile Anacronic:
