Băiat la țară

Anacronic

Anacronic

Redacţia
Anacronic

Ultimele postari ale lui Anacronic (vezi toate)

A apărut la Anacronic al doilea volum din seria conservatoare pentru copii Căsuța din Prerie. În traducerea atât de fidelă lumii și vremurilor a Iulianei Nistoroaia. Volumul se numește Băiat la țară și ne prezintă viața la o fermă mai mare decât cea a familiei Ingalls. Este vorba de ferma familiei Wilder, familie în care băiețelul de 13 ani, Almanzo Wilder, viitorul soț al Laurei peste ani, este personajul principal. Un nou șir de povestiri despre viață simplă și virtuoasă, grea și frumoasă, despre responsabilități și aventuri în lumea de ieri. O lume pe cale de dispariție sau chiar dispărută pentru copiii moderni. O serie pentru copii între 4 și 90 de ani. Iată mai jos ultimul capitol al volumului.

Căsuța din prerie: vol. 2 – Băiat la țară


La ieșirea din bancă, Almanzo și Tata s-au întâlnit cu dl Paddock. El i-a spus Tatei că-i venise o idee.

— M-am tot gândit de la o vreme să-ți vorbesc, a zis el. Despre băiatul ăsta.

Almanzo s-a mirat.

— Te-ai gândit vreodată să-l faci rotar? a întrebat dl Paddock.

— Păi, nu, a răspuns Tata încet, nu prea m-am gândit.

— Apoi, gândește-te acum, a zis domnul Paddock. E o afacere în creștere, Wilder. Populația țării crește mereu și oamenilor le trebuie căruțe și șarete, fiindcă au de călătorit. Calea ferată nu ne afectează. Clienții se tot înmulțesc. E o posibilitate bună pentru un tânăr deștept.

— Da, a zis Tata.

— Eu n-am copii, iar tu ai doi fii, a zis dl Paddock. Și, oricum, trebuie să căpătuiești băiatul. Lasă-l ucenic la mine și-o să am grijă de el. Dacă iese cum cred eu, nu văd de ce n-ar prelua atelierul, cu timpul. Ar ajunge bogat, cu cincizeci de oameni în subordine, poate. Ai la ce să te gândești.

— Da, a zis Tata. Da, am la ce să mă gândesc. Îți mulțumesc pentru ce mi-ai spus, Paddock.

Tata n-a vorbit deloc pe drum spre casă. Almanzo stătea lângă el în căruță și nu zicea nici el nimic. Se întâmplaseră atâtea, că i se amestecau gândurile în cap.

S-a gândit la degetele murdare de cerneală ale casierului, la gura subțire și cu capetele lăsate a dlui Thompson, la atelierul cald, harnic și voios. Se gândea că nu va mai trebui să meargă la școală dacă intră ucenic.

Îi invidiase adesea pe oamenii dlui Paddock. Făceau o muncă interesantă. Cârlionții lungi și subțiri se desprindeau de marginile fine ale plăcilor. Oamenii mângâiau lemnul neted cu degetele. Și lui Almanzo îi plăcea asta. I-ar fi plăcut să întindă vopseaua cu pensula mare și să tragă dungulițe cu pensonul subțire.

Când șareta era gata, strălucind proaspăt vopsită, sau când era gata vreo căruță făcută toată din stejar sau nuc american de cel bun, cu roți roșii și ladă verde și cu înfloritură pe placa de la spate, muncitorii erau mândri. Făceau căruțe zdravene ca săniile Tatei și mult mai frumoase.

Apoi Almanzo a pipăit carnețelul de la bancă, țeapăn în buzunar, și s-a gândit la un mânz. Voia un mânz cu picioare zvelte și ochi mari și blânzi, ca Rază-de-Stea. Voia să-l învețe de toate pe mânz, cum îi învățase pe juncani.

Așa că Tata și Almanzo n-au scos niciun cuvânt pe drumul spre casă. În aerul încremenit și rece, copacii erau niște linii negre scrise pe zăpadă și cer.

Au ajuns acasă când trebuiau să meargă la grajduri. Almanzo a ajutat la treabă, dar a și zăbovit uitându-se la Rază-de-Stea. I-a mângâiat nasul catifelat, l-a mângâiat în lungul gâtului tare și arcuit, pe sub coamă. Mânzul i-a ciugulit cu buze moi mâneca.

— Fiule, unde ești? a strigat Tata, iar Almanzo a fugit la muls, rușinat.

La cină a mâncat vârtos, iar Mama vorbea despre cele întâmplate. Zicea că nu pățise niciodată așa ceva, să trebuiască să-i scoată Tatei cuvintele cu cleștele. Tata îi răspundea la întrebări, dar mânca harnic, ca și Almanzo. La urmă, Mama l-a întrebat:

— James, ce-ai pe suflet?

Atunci Tata i-a spus că dl Paddock îl ceruse ucenic pe Almanzo.

Ochii căprui ai Mamei au fulgerat și obrajii i s-au făcut roșii ca rochia. A lăsat cuțitul și furculița.

— N-am mai pomenit așa ceva! a zis ea. Ei, cu cât își scoate mai repede dl Paddock din cap ideea asta, cu atât mai bine! Sper că i-ai spus ce merita! Aș vrea și eu să știu: pentru ce Dumnezeu ar trebui Almanzo să stea la oraș, la dispoziția tuturor moftangiilor?

— Paddock face bani buni, a spus Tata. Ca să fim cinstiți, în fiecare an pune în bancă mai mulți bani decât mine. El zice că e o oportunitate bună pentru băiat.

— Frumos! a sărit Mama. Era burzuluită ca o cloșcă. Bine-a mai ajuns lumea asta, dac-am început să credem c-o să fim mari domni mutându-ne la oraș! Dar nu cumva dl Paddock face avere servindu-ne pe noi? N-am mai auzi de el dacă n-ar face căruțe pe placul fermierilor!

— Adevărat, a zis Tata. Dar…

— Niciun „dar”! a zis Mama. Of, nu-i destul că a trebuit să-l văd pe Royal băiat de prăvălie! Poate c-o să facă bani, dar niciodată n-o să fie bărbat așa ca tine. Slugărind toată viața pe alții, pentru o pâine… Niciodată n-o să fie stăpân pe sufletul lui!

Lui Almanzo i se părea că Mama dă să plângă.

— Hai, gata, a zis Tata trist. Nu pune și tu atât la inimă. Poate c-o să fie bine, cumva.

— Nu vreau să-l văd și pe Almanzo așa! a țipat Mama. Nu vreau, auzi?

— Și eu simt așa, a spus Tata. Dar băiatul trebuie să hotărască. După lege, îl putem ține în gospodărie până ce face douăzeci și unu de ani, dar n-are rost, dacă el vrea să plece. Nu. Dacă Almanzo gândește ca Royal, trebuie să-l băgăm ucenic la Paddock cât mai curând.

Almanzo mânca. Asculta, dar gura îi era plină de gustul bun al fripturii de porc și al sosului de mere. A luat și o înghițitură mare de lapte rece, apoi a icnit, și-a potrivit șervetul și a întins mâna după plăcinta cu dovleac.

A mușcat din vârful feliei dovleacul brun-auriu cu zahăr și mirodenii. I s-a topit pe limbă, iar gura i s-a iuțit de la mirodenii.

— E prea tânăr ca să știe ce vrea, a protestat Mama.

Almanzo a mai luat o gură mare de plăcintă. Nu putea vorbi neîntrebat, dar se simțea destul de mare ca să știe că, mai mult decât orice, își dorea să fie ca Tata. Nici măcar ca dl Paddock nu voia să fie. Dl Paddock trebuia să facă pe placul unor oameni răi, ca dl Thompson, ca să-și poată vinde căruțele. Tata era liber și independent; și numai dacă voia neapărat se dădea peste cap să mulțumească pe cineva.

Brusc și-a dat seama că-i vorbise Tata. A înghițit cu noduri gura de plăcintă.

— Da, Tată, a zis el.

Tata era grav.

— Fiule, a zis el, ai auzit că dl Paddock te cere ucenic?

— Da, Tată.

— Și ce spui de asta?

 

Almanzo nu știa ce anume să spună. Nu se gândise că ar putea avea ceva de spus. El ar fi făcut ce voia Tata.

— Fiule, gândește-te, a zis Tata. Vreau să hotărăști tu. La Paddock o să ai viață ușoară, oarecum. N-o să lucrezi afară, pe orice vreme. În nopțile cu ger, ai sta în pat, fără grija vitelor de afară. Ai fi la adăpost și pe soare, și pe vânt, și pe zăpadă. Ai fi înăuntru, apărat de pereți. Probabil ai avea totdeauna belșug de mâncare și îmbrăcăminte și bani în bancă.

— James! a zis Mama.

— Ăsta-i adevărul, și el trebuie să-l știe întreg, a răspuns Tata. Dar trebuie să știi și reversul, Almanzo. În oraș vei depinde mereu de alții. Tot ce vei avea va fi de la alții. Un fermier nu depinde decât de pământ, de vreme și de el însuși. Fermierul își crește mâncarea și hainele și se încălzește cu lemne din pădurea lui. Muncești pe brânci, dar muncești cum vrei și nimeni nu-ți dă ordine. La fermă ești liber și independent, fiule.

Almanzo se frământa. Prea se uitau întins la el Mama și Tata. El nu voia să trăiască între patru pereți, nici să slugărească pe alții, nici să nu aibă cai și vaci și ogoare. El voia să fie întocmai ca Tata. Dar nu voia s-o spună.

— Nu te grăbi, fiule. Gândește-te bine, a zis Tata. Hătărăște-te ce vrei.

— Tată! a spus Almanzo.

— Da, fiule.

— Pot? Chiar pot să-ți spun ce vreau?

— Da, fiule, l-a încurajat Tata.

— Vreau un mânz, Tată. Pot să-mi cumpăr un mânz cu banii de la bancă? Mă lași să-l îmblânzesc?

Barba Tatei s-a lățit încet într-un zâmbet. A pus jos șervetul, s-a lăsat pe spătar și s-a uitat la Mama. Apoi s-a întors spre Almanzo și i-a spus:

— Fiule, banii ăia lasă-i în bancă.

Almanzo a simțit cum cade cerul pe el. Apoi, dintr-o dată, lumea s-a făcut un bulgăre mare și orbitor de lumină. Căci Tata a zis:

— Dacă vrei mânz, ți-l dau pe Rază-de-Stea.

— Tată! a gâfâit Almanzo. Mi-l dai mie?

— Da, fiule. Îl poți învăța, îl poți mâna, iar când face patru ani, îl poți vinde sau îl poți păstra, cum vei dori. Mâine dimineață, la prima oră, îl scoatem de frânghie din grajd și poți începe să-l îmblânzești.


Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face o donație pentru sprijinirea proiectului.

Cumpără cărțile Anacronic:

Procesul lui Darwin
Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului
Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu
Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre
Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației
Siluirea maeștrilor. Cum este sabotată arta de corectitudinea politică
Wall Street și Revoluția Bolșevică
Liberalismul care îmi place
Chiuind în fântână
Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a școlarizării obligatorii

Articole similare

Top