Tudor Smirna
Ultimele postari ale lui Tudor Smirna (vezi toate)
- Controlul ANAF – aspecte logice şi metodologice - 15 aprilie 2015
- Casa de marcat fiscală – un coşmar din ce în ce mai groaznic - 6 aprilie 2015
- Octavian Bădescu despre necesitatea proprietăţii private - 11 martie 2015
Cel mai nou exemplu de dinamică a intervenţionismului este de găsit într-un editorial din Ziarul Financiar. Trecând peste bizareria slăvirii repetate a ZF-ului şi peste naivitatea că sarcina fiscală generală ar scădea prin scăderea evaziunii fiscale, autorul arată cum deciziile proaste atrag după ele decizii şi mai proaste: plafonezi plătile cash şi în pasul doi trebuie să reglementezi comisioanele bancare.
Nu or fi acţionând ele băncile în cea mai liberă şi competitivă piaţă, dar impunerea unor preţuri maximale pentru serviciile pe care le prestează nu are cum să atenueze în vreun fel efectele de haos socialist generat de cadrul puternic reglementat în care activează. Că rezervele fracţionare sunt motivul pentru fagilitatea băncilor şi că rata foarte mică a dobânzii este o consecinţă a inflaţionismului şi a concurenţei pentru plasarea creditului creat din nimic, asta poate explica încercarea băncilor de a-şi acoperi costurile prin comisioane mari. Dar plafonarea comisioanelor nu ar soluţiona problemele, ci le-ar amplifica.
Vor exista şi se vor găsi mijloace de a impune costuri clienţilor, cu atât mai mult cu cât sunt captivi. Priviţi, de exemplu, la noua găselniţă de la HSBC: clienţii nu îşi mai pot retrage banii din conturile proprii fără documente justificative privind scopul retragerii.
Răspunsul clasic al pieţei — al legilor economice, de fapt — la impunerea unor preţuri maximale este diminuarea ofertei şi intensificarea cererii. Asta înseamnă că impunerea unor preţuri maximale pentru serviciile bancare de depozitare şi transfer al banilor se va solda cu scăderea ofertei de astfel de servicii şi formarea unor „cozi” de clienţi pentru respectivele servicii. Prin limitarea decretată a plăţilor cash, cozile de clienţi deja sunt favorizate. Prin scăderea comisioanelor, s-ar asigura şi timpi de aşteptare mai mari.
Dacă vrea cineva sa înveţe cum se construieşte socialismul în ţara sa, cred că se poate arăta asta într-o cărticică de tipul „Socialismul pentru tăntălăi”. Cum să ajungi la socialism în câţiva paşi simpli şi rapizi? Păi se apucă orice capăt de ordine socială şi se aranjează contrar legilor economice, prin decret. Nu e nevoie să fii un geniu, orice idiot poate face asta. Apoi îţi trebuie doar perseverenţă în „corectarea” consecinţelor. Secretul este să nu ai vreun moment remuşcări, să nu te îndoieşti vreun moment de oportunitatea şi corectitudinea iniţiativelor tale. Cu cât vei fi mai perseverent şi mai energic în urmărirea dinamicii intervenţioniste, cu atât mai repede vei ajunge la niveluri din ce în ce mai „avansate”, până la cel final, al monopolizării tuturor proprietăţilor şi deciziilor în sfera diriguitoare a statului.
Va fi haos şi sărăcie, dar va fi un tur de forţă pentru idiotul şef şi pentru structura colectivă pe care o conduce, cu miniştri, generali, secretari, consilieri, funcţionari, executanţi. Vor fi foarte ocupaţi cu dirijarea economiei şi societăţii, se vor înfrupta din resursele din ce în ce mai multe pe care le guvernează, vor fi lăudaţi de profesioniştii distorsionării ştiinţifice a realităţii şi vor fi invidiaţi de proştii care stau la cozi, care vor vrea ca şi ei sau măcar copii lor să intre în rândul lumii bune de stat şi de partid.
Când totul se va prăbuşi în capul tuturor, socialismul va fi fost iarăşi o idee bună aplicată prost. După experimentul România şi URSS, va fi declarat şi eşecul experimentului România şi UE.
Care ar fi totuşi soluţia alternativă? Cum am putea, de exemplu, combate evaziunea fiscală? Foarte simplu: prin diminuarea fiscalităţii. Dan Şucu sugerează soluţia în editorialul său din Ziarul Financiar: dacă ar scădea TVA-ul, s-ar reduce o sursă majoră a evaziunii fiscale. Cel care a câştigat veniturile va fi cel care va decide cum se vor chelui şi nu vor mai fi necesare armate de birocraţi pentru stabilirea destinaţiei acelor venituri, pentru urmărirea colectării lor şi pentru interzicerea plăţilor cash atunci când nu se pot colecta.
Dar soluţia asta este inacceptabilă pentru FMI şi UE: nu se mai închide bugetul.
Publicat iniţial pe Mises.ro
