O nouă etapă în joaca cu ADN-ul: copilul cu trei părinți

Vlad Liceac

Vlad Liceac

Student al Facultății de Filozofie din cadrul Universității București, cu un interes în domeniul științelor politice și al literaturii.
Vlad Liceac

Marea Britanie a devenit ieri prima ţară din lume unde este legiferată naşterea unui copil folosind material genetic de la trei părinţi, din dorinţa de a preveni boli genetice grave.

Prin noua procedură reglementată de parlamentul britanic, este permisă conceperea bebeluşilor prin combinaţia de trei ADN-uri diferite. Pe lângă cel al mamei şi al tatălui, este introdus şi cel al unei donatoare pentru a evita cazurile în care mama are o disfuncţionalitate a mitocondriilor (moleculele care transformă glucoza în energia de care are nevoie organismul).
Se speră că prin această procedură vor fi eliminate cazurile de afecţiuni moştenite de la mame, deoarece mitocondria defectă va fi înlocuită cu una sănătoasă, provenită de la donatoare. Potrivit noii legi, mama donatoare va fi anonimă şi nu va avea niciun drept asupra copilului.

Aproximativ 40 de oameni de ştiinţă au înaintat pledoarii pentru ca Marea Britanie să treacă această lege.

“Este o veste excelentă pentru medicina progresivistă. Într-un climat moral plin de provocări, realizările ştiinţifice sunt acum în clinici, iar Marea Britanie a arătat lumii cum trebuie să procedeze”, a declarat profesorul Alison Murdoch, un doctor specialist în fertilitate din Newcastle.

Această procedură implică foarte multe probleme morale, iar criticile au apărut încă de la primele încercări de legiferare din 2011. Dr. David King, de la Human Genetics Alert, a atras atenţia asupra consecinţelor nefavorabile:

Tehnica înseamnă modificarea componentelor genetice ale fiecărei celule a copilului. Prin manipulare genetică în crearea de embrioni umani – şi introducerea de modificări ce pot fi transmise generaţiilor viitoare – medicii depăşesc o anumită linie. În cazul în care copilul este fată, atunci aceste modificări vor fi transmise tuturor descendenţilor săi. Până acum a existat un consens că ADN-ul uman nu ar trebui manipulat.

Mai pe şleau, noua lege deschide larg porţile eugeniei şi, chiar dacă la început sunt scoase în faţă motivele filantropice, nu va trece prea mult timp până când vor fi introduse şi criteriile negative de către comitete umanitariste. În viitorul foarte apropiat, IQ-ul sau alte variabile decretate de experţi, specialişti şi oamanei de ştiinţă vor dicta reglementarea de “producţie umană”. În fond, peste tot ni se repetă, sub o formă sau alta, că omul face parte din lanţul evolutiv, aşa că nu mai trebuie pierdut timpul în eliminarea celor care trag moştenirea genetică în jos. După cum a demonstrat cu documente publice James Corbett, eugenia nu a dispărut niciodată dintre noi, iar acum se pregăteşte să îşi facă o reintrare pe uşa din faţă.

FOTO: James Gentry/Flickr

Articole similare

One Comment;

  1. Iulia Matei said:

    Într-adevăr, pregătește terenul pentru legiferarea oricăror cercetări pe ADN uman și implicit pe om. Dar, în mod ironic, copiii respectivi riscă să aibă o grămadă de probleme (handicapuri, boli degenerative) care i-ar face indezirabili conform teoriei eugenice.
    Practic, se ia nucleul din ovocitul cu mitocondrii sănătoase de la donatoarea de ovule, cea care nu va avea niciun drept asupra copilului (și al cărei ADN are cea mai mică proporție în ființa copilului, deși există). Apoi se introduce nucleul unui ovocit de la mama intenționată, care suferă de boală mitocondrială, și apoi ovocitul rezultat este inseminat cu sperma tatălui. Probleme: tehnica seamănă prea mult cu clonarea, iar conform noilor cercetări, nucleul mamei bolnave va produce ulterior propriile mitocondrii, defecte. Adică, acel copil rezultat va avea 2 seturi de ADN mitocondrial, unul sănătos și unul defect, în loc de unul singur, sănătos sau defect, cum o fi.
    Cu alte cuvinte, copilul meu, oița Dolly varianta 2.0, motiv pentru care mult mai mult de 40 de medici și cercetători s-au pronunțat împotriva acestei legi barbare – fără ecou. S-a propus că, dpv științific, respectivii copii nu sunt oameni, fiind diferiți genetic de specia umană.

Comments are closed.

Top