• Despre
• Ultimele Postari

Anacronic

Redacţia

Ultimele postari ale lui Anacronic (vezi toate)

• Ideile au consecințe. Introducere - 22 februarie 2021
• Anacronic pentru copii – o pledoarie pentru clasic și cultivarea virtuților - 12 august 2020
• Robotul, mutantul și artistul - 27 iulie 2020

Anul trecut au fost adoptați doar 5% dintre copiii aflați în centrele de plasament ale statului. Dacă ținem cont și de faptul că România este una din puținele țări europene unde numărul copiilor adoptabili depășește numărul familiilor care doresc să adopte, atunci ne dăm seama rapid că există o problemă. Birocratică, în cazul de față. Pentru că procedurile pe care o familie trebuie să le parcurgă pentru a lua un copil acasă sunt de-a dreptul împovărătoare și fac misiunea părinților una aproape eroică.

Așadar, pentru a obține un atestat și a intra în procesul de adopție, părinții trebuiau să-și scoată certificate medicale care să ateste starea de sănătate, apoi erau nevoiți să meargă la psihiatru pentru consultații și obținerea unei adeverințe din care să reiasă că sunt întregi la cap. La acestea se mai adăugau cazierul de la poliție, recomandările scrise ale unor prieteni, declarațiile de venit pentru a certifica disponibilitatea financiară, și completarea unei fișe în care părinții bifau caracteristicile generale pe care trebuie să le aibă copilul (vârstă, etnie, stare medicală, sex, etc). Asta strict pe partea de acte. După care, părinții urmau să primească inspecțiile la domiciliu ale asistenților sociali și ale psihologului de la Direcția Locală a Primăriei.  Asistentul social discuta în mijlocul familiei despre condiția și viața cuplului, iar psihologul continua  interogatoriul cu întrebări din aceeași sferă. După care, doi prieteni ai familiei erau aduși și ei în fața inspectorilor de la Primărie, pentru a depune fiecare, separat, mărturie despre calitățile și defectele cuplului în cauză. După terminarea acestor formalități, familia adoptatoare era nevoită să parcurgă și un curs de ”parenting”, cu jocuri  de rol și alte găselnițe din manuale făcute după cele mai noi tendințe. Absolvirea cursului era întrucâtva sinonimă cu obținerea atestatului, iar de aici autoritățile se ocupă printr-un sistem computerizat de ultimă generație să găsească un copil după cerințele precizate de părinți. Timpul de așteptare mediu până la găsirea unui copil care să corespundă unor standarde comune (fără boli, până în trei ani, etc.) era de peste doi ani, iar valabilitatea unui atestat era de un an. Ceea ce înseamnă că părinții trebuiau să reia o parte din proceduri pentru a-și reînnoi actul.  Dar odată intrați în joc, mulți puteau să ignore detaliile birocratice, mai ales după ce era găsit un copil. Deși și aici erau probleme. Potrivirea însemna alte rapoarte și alte probleme (transport, cheltuieli, inspecții suplimentare, etc), iar finalizarea adopției solicita din nou nervii și bugetul părinților prin obținerea unor acte noi (certificate medicale în locul adeverințelor) și reînnoirea celor vechi, pentru a fi prezentate instanței.

Toată această procedură greoaie, stufoasă, consumatoare de timp și bani, a intrat sub lupa autorităților care au decis că trebuie făcut ceva. Și astfel s-a ajuns la noua lege despre care guvernul tehnocrat a anunțat cu emfază că simplifică cu adevărat lucrurile.

,,Efortul şi finalitatea pe care ne-o dorim este ca mai mulţi copii să ajungă în familii. Astăzi putem să spune că da, procesul de adopţie este mai uşor, mai rapid. O lungă listă de documente au fost tăiate, digitalizate, simplificate, comasate “, declara Oana Ţoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii, în urmă cu o săptămână.

Însă, după cum spun chiar alți reprezentați ai statului, de data aceasta asistenții sociali, nu s-a schimbat nimic bun, în afara scurtării termenului pentru deschiderea procedurii de adopție.  Actele rămân aceleași și valabilitatea atestatului de părinte adoptator se prelungește cu un an.

Marea schimbare negativă constă în eliminarea criteriilor de selecție a copiilor prezentați familiilor pentru adopție. Cu alte cuvinte, părinții nu vor mai avea niciun cuvânt de spus cu privire la identitatea copilului. Pe considerente de corectitudine politică, cel mai probabil, sexul, naționalitatea, etnia, starea de sănătate și vârsta nu mai sunt criterii valabile pentru o alegere. Părinții trebuie să se mulțumească exact cu ce le oferă sistemul. Mai mult, dacă un cuplu respinge cinci copii prezentați de autorități, i se suspendă atestatul, nu va mai putea adopta niciodată și va trebui să urmeze cursuri de consiliere psihologică.
Cum majoritatea celor care adoptă își doresc copii cu vârste fragede, sănătoși și, de preferat, români,  noua prevedere va face să scadă masiv numărul doritorilor, care și în condițiile date, nu era foarte mare. Să luăm doar cazul unei familii care vrea să adopte un copil până în trei ani și se trezește că statul îi propune spre adopție un copil de zece ani, cu probleme psihice și de altă etnie. E limpede că acel copil va fi refuzat, iar părinții se vor gândi serios dacă mai are rost să continue, alternativa la capătul a cinci astfel de propuneri fiind cabinetul de tratament psihologic oferit cu generozitate de stat.

Victimele principale, totuși, nu sunt potențialii părinți, ci tocmai copiii mai mici, care pierd astfel posibilitatea de a fi adoptați și cărora li se periclitează serios șansele de a ieși din sistem. Astfel, noua lege îi condamnă la o viață de mizerie pe foarte mulți micuți, dar nu contează acest lucru, cât timp a fost stopată discriminarea bazată pe criterii personale. Decât să iasă cineva din orfelinate, mai bine să sufere cu toții, într-un Pitești al orfanilor. La fel de important este ca birocrații, experții și tehnocrații să arate că lucrurile se mișcă. Chiar dacă în direcția cea mai întunecată.

FOTO: flickr/rjones0856