Pereat mundus

Ninel Ganea

Ninel Ganea

Membru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Fost jurnalist, el a scris în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro), iar in prezent lucrează într-o firmă de comunicare şi relaţii publice.
Ninel Ganea

Ultimele postari ale lui Ninel Ganea (vezi toate)

(martie 2014)

Un jurnalist cu veleități de iacobin și cu discernământul unei ghilotine se entuziasmează în fața unor condamnări și vede într-un stencil cu figuri îndoielnice un encomion la adresa Justiției. Așa o fi, deși aș remarca în afirmația respectivă mai degrabă o sensibilitate nelalocul ei, decât o conștiință civică. Dar e limpede că jurnalistul nostru nu e singurul care s-a bucurat cetațenește, responsabil, cum îi stă bine unui european, de succesele recente ale Justiției. A devenit de rigoare ca orice individ, cât de cât articulat, să susțină statul de drept și respectarea legilor. Cine ar putea fi împotrivă?! E o întreagă tradiție liberală în spate plus exemplul solar al Occidentului. În practică, aproape tot ce înseamnă dreapta autohtonă se hrănește din acest deziderat și din revoluția permanentă împotriva corupției. Restul devine secundar, iar de multe ori nici nu mai prinde lista de revendicări. Senzația pe care ți-o dau “fanaticii” Justiției este aceea că, odată rezolvată această problemă, nu mai rămâne altceva de făcut în țară sau că, fără această temelie primordială, nimic nu se poate clădi. Intuițiile lor sunt intărite de mesajele neutre, bineînțeles, ale observatorilor externi. Suntem urecheați doar pentru această scăpare și, din când în când, dar mai ales când bilanțul arestărilor iese pozitiv, primim laude și încurajări.

Din nefericire, verbiajul ideologic local pentru susținerea statului de drept și a independenței justiției nu are prea multe in comun cu liberalismul sau cu vreo ordine de drept tradițională și reprezintă doar o manipulare abilă a limbajului și o pervertire completă a unei idei generoase.

Problema principală a susținătorilor statului de drept, în versiunea românească de dreapta, o constituie absolutizarea unui set de reguli, în special a cerinței ca acțiunile guvernului să se supună legalității. În formularea judecătorului Cristi Danileț: “Pe de o parte, dreptul nu poate exista în afara statului, căci doar acesta din urma poate conferi anumitor norme caracterul de juridicitate și obligativitate a căror aplicare și respectare poate fi impusă prin metode coercitive. Pe de altă parte, dreptul (normele juridice) limitează statul, impunând un anumit tip de acțiune agenților statului. Prin urmare, statul nu poate exista în afara dreptului. Cum nimic nu există dincolo de stat, nimeni nu e deasupra legii. Ceea ce duce la concluzia că însuși statul trebuie să se supună propriilor sale reguli, el însuși autolimitându-se. Statul de drept se caracterizează prin forța dreptului şi nu prin dreptul forţei, ca in statul poliţienesc. Domnia oamenilor e inlocuită astfel cu domnia legii”. In aparență această cerință arată bine, dar în realitate ea nu ne vorbește nimic despre o sferă privată a individului, despre idealul limitării statului, a producției de legislatie. Nimic. Zero. Iar în această descriere sintetică avem, practic, condensat procesul înlocuirii ordinii de drept cu pozitivismul juridic. Adică ideea potrivit căreia ordinea legală se confundă, de fapt, cu statul.

“Rechtsstaat”-ul, ideea statului de drept, așa cum a apărut istoric, susținea, în primul rând, o restrângere a puterii de legiferare, fiind “un ideal politic” (Hayek), nu o cerință formală. Se poate imagina, de pildă, fără probleme, un stat în care guvernul să acționeze conform legii și, cu toate acestea, să fie o tiranie insuportabilă. Corupția termenului și a ordinii legale nu este de azi, de ieri, și nici măcar specifică României. Înca pe la începutul secolului trecut, un jurist austriac remarca că “în baza legilor, statul modern iși permite orice, mult mai mult decat își permitea statul polițienesc. Astfel, in cursul secolului XIX, termenul Rechtsstaat a căpătat un sens nou. Înțelegem prin el un stat a cărui întreagă activitate are loc în baza legilor și într-o formă legală. Despre scopul statului și limitele competenței sale, termenul Rechsstaat, în accepțiunea sa curentă, nu ne mai spune nimic”.

Mai mult, statul de drept românesc, în opinia celor mai vocali apărători ai săi, este strâns legat de invadarea extinsă a sferei private a individului de catre autorități și de acordarea unor puteri sporite organelor de control. De pildă, un jurnalist, fost consilier al ministrului Justitiei, susținea că “un rol esenţial în menţinerea unor instituţii cheie şi al echilibrului democratic în anul de foc 2014 revine serviciilor de informaţii. Mereu au contat în momente cruciale, dar acum au în faţă o misiune aproape imposibilă. Statul de drept, funcţionarea justitiei pot fi salvate sau îngropate şi cu binecuvântarea lor. Una e să-ţi inchei mandatul şi să rămâi în istorie ca salvator, alta ca gropar”. O fostă ministră a Justiției, actual europarlamentar, eternă susținătoare a statului de drept, s-a incununat pe plan continental cu o lege privind confiscarea extinsă a averilor. Un publicist a semnat o carte cu titlul sugestiv “Eu votez DNA”, iar ceea ce au în comun toate exemplele de mai sus este idolatrizarea unor forme și apartenența simbolică la dreapta politică. Doar că dreapta asta are în comun cu dreapta tradițională tot atât cât are și statul de drept actual cu Rechtsstaat-ul.

Pe lângă elanul de Javert, lucrul cel mai ingrijorător la toți acești iacobini respectabili îl constituie absența oricăror precauții legate de puterile supraextinse ale statului, de schimonosirea drepturilor individuale, de dinamica răului. Privindu-i, ai senzația că ar fi în stare să sacrifice 100 de inocenți pentru un mare corupt, orice ar însemna sintagma asta. Nu-i tulbură nici pesimismul antropologic, pentru care gânditorii originari ai statului de drept erau preocupați de limitarea puterilor statului, și nici subtilitățile culturale. Cred că pot construi rațional o ordine legislativă și instituții atât de performante, încât să se descotorosească de balastul naturii umane căzute. Pentru ei dreptul nu este descoperit, ci produs de mintea umana. Nu vorbesc despre moneda sănătoasă, de ordine spontană, de piață liberă, de educație privată, de morală. Îi interesează doar regulile, fara să știe sau uitând că “litera ucide, iar duhul dă viață”.

Publicat inițial pe Karamazov

Cărți pe aceleași teme în Librăria Anacronic

FOTO: Steve Calcott/Flickr

Articole similare

Top