Tag Archives: stat de drept

Catarii anticorupției

Catarii anticorupției

Când se va scrie istoria “luptei anticorupție”, a abuzurilor și a fărădelegilor săvârșite în numele “statului de drept”, vor apărea, probabil, și cronicarii care vor invoca vestita butadă “o idee bună, aplicată prost”. Alții vor susține că nu au știut ce se întâmplă… Până la momentul acela, însă, va trebui să mai așteptăm. Iar în

Pereat mundus

(martie 2014) Un jurnalist cu veleități de iacobin și cu discernământul unei ghilotine se entuziasmează în fața unor condamnări și vede într-un stencil cu figuri îndoielnice un encomion la adresa Justiției. Așa o fi, deși aș remarca în afirmația respectivă mai degrabă o sensibilitate nelalocul ei, decât o conștiință civică. Dar e limpede că jurnalistul

De ce să ne vaccinăm?

Problema vaccinurilor a luat cu asalt SUA și Europa, iar canalele oficiale de comunicație au condamnat “isteria” celor care se opun. Ca de obicei, etichetele au înlocuit argumentele, iar “teoria conspirației” și “fundamentalism religios” au ocupat locuri de cinste. S-au propus măsuri concrete pentru depășirea impasului, iar una dintre ele viza impunerea cu forța a

Nu lăbărțați statul de drept

Se spune că democrația fără stat de drept nu poate exista. Între stat de drept și fărădelege, opțiunea e clară. Ce facem dacă avem prea puțin stat de drept și prea mult arbitrariu sau dacă avem prea mult stat de drept și ne rămâne prea puțină libertate? Nu mai suntem de mult în prima ipoteză,

Săptămâna în bucăți. Când se lasă seara peste București

Statul de drept din România începe să semene tot mai mult a democrație populară. Ceva schimbări au avut loc, iar dubele nu apar noaptea, ci în plină zi, escortate de echipe jurnalistice doritoare de adevăr. Încă se poate scrie, încă se poate vorbi liber, dar lumea devine speriată sau apatică. Bineînțeles că fiecare individ acuzat este

Top