Societate

De ce să ne vaccinăm?

De ce să ne vaccinăm?

Problema vaccinurilor a luat cu asalt SUA și Europa, iar canalele oficiale de comunicație au condamnat “isteria” celor care se opun. Ca de obicei, etichetele au înlocuit argumentele, iar “teoria conspirației” și “fundamentalism religios” au ocupat locuri de cinste. S-au propus măsuri concrete pentru depășirea impasului, iar una dintre ele viza impunerea cu forța a…

„Pogromul” din iunie 1990 şi complicitatea activă a statului

Justiţia română are o nouă ocazie de a dovedi că asupra ei nu mai planează umbra fostei Securităţi şi că a devenit cu adevărat independentă. Constrânse de CEDO, autorităţile judiciare de la Bucureşti au redeschis dosarul mineriadei din iunie 1990. (v. Cauza Mocanu şi ceilalţi contra României). Pe lista acuzaţilor se aflau Ion Iliescu, Virgil…

Școala publică nu mai atrage pe nimeni

Falimentul școlilor publice este scos în evidență și de numărul tot mai mare de copii care refuză sistemul și sunt educați de părinți acasă. Actrița Emma Thompson și soțul ei, Greg Wise, au decis să își scoată fetița de 15 ani din învățământ public și să o educe acasă. “Îi place să învețe și este…

Goana după banii din sport

Industria sportivă crește (și se transformă) cu repeziciune, iar tendințele din viitorul apropiat te-au luat deja în calcul. De fapt, de la tine – fan și pasionat de sport – pornesc toate calculele. Acum câteva luni, în timpul ultimului US Open, un amic iubitor de tenis și obsedat de Roger Federer a participat la un…

Cine guvernează?

Activiștii miliardari precum George Soros și Sheldon Adelson exercită acum mai multă influență politică decât și-ar fi imaginat orice politolog în trecut. Acum mai bine de 40 de ani, pe când eram student în anul doi, citeam cu plăcere lucrările lui Robert Dahl despre cum funcționeză democrația Americii. Cărțile nu se mai află în posesia…

Alianța întunecată: jurnaliști și servicii

“Eliminați mesagerul” redă o imagine aproape exactă a ticăloșiei în care băltește media convențională. Filmul prezintă povestea jurnalistului Gary Webb, cel care a documentat printre primii, într-o serie de articole sub titlul “Alianța Întunecată”, legătura inextricabilă dintre CIA și traficanții de cocaină din America Centrală; și asta într-un moment în care suburbiile din Los Angeles…

Cei mai bogați 1% sunt pe cale de a deține mai mult de jumătate din averea lumii

Traducere după Spot The Trend: The Richest 1% Are About To Own Over Half Of Global Wealth – Zero Hedge Mai jos găsiți evoluția cronologică a faimoasei piramide Credit Suisse a bogăției mondiale. Încercați să descoperiți tendința îngrijorătoare. 2010:   2011:   2012:   2013:   2014: N-ați găsit încă? Următoarele două grafice ar putea să…

Despre libertatea presei cu Manolache Costache Epureanu

În urma groaznicelor crime de la Paris mi-au venit în minte aproape spontan următoarele întrebări: ce facem cu libertatea noastră şi ar trebui libertatea să aibă vreun fel de limită? Este de la sine înţeles că nu mă refer la vreo limită à la Hitler sau à la Stalin, ci la acele limite utile pentru…

Top