Tag Archives: scoala publica

Părinți și copii

Părinți și copii

Două femei trecute de prima tinerețe vorbesc în autobuz. “O să mai aibă vreunul grijă de noi cum am avut eu de tata? Să meargă zi de zi la el, să-i aducă mâncare, să-i facă curat, să-l îngrijească? Să o ia pe mama, cum am luat-o eu la mine, un an de zile?”, întreabă retoric

Și familiile de culoare încep să refuze școala publică

Aproximativ 220.000 de copii de culoare sunt educați acasă în Statele Unite ale Americii, conform unui raport al National Home Education Research Institute. În prezent, aproape 10% din totalul celor instruiți acasă provin din rândul familiilor de culoare; pentru a avea o dimensiune a cifrelor, la nivel național, în jur de 16% din copiii educați

Școala publică nu mai atrage pe nimeni

Falimentul școlilor publice este scos în evidență și de numărul tot mai mare de copii care refuză sistemul și sunt educați de părinți acasă. Actrița Emma Thompson și soțul ei, Greg Wise, au decis să își scoată fetița de 15 ani din învățământ public și să o educe acasă. “Îi place să învețe și este

Educația democratică

Venită pe filieră externă, ultima idee în materie de educație privește introducerea învățământului obligatoriu de la vârsta de cinci ani. Chestiunea se discută la nivel mondial, iar în România o mână de ajutor a venit din partea UNICEF și a omniprezentei Fundații pentru o Societate Deschisă (Soros). Guvernul vrea dezbatere publică, dar cred că ar

Top