În SUA proprietarii de terenuri cu zăcăminte protestează împotriva interzicerii gazelor de șist

Proprietarii de terenuri cu zăcăminte de țiței și gaze naturale din Colorado și din alte state din SUA se mobilizează pentru a protesta împotriva măsurilor de interzicere a explorării și exploatării de hidrocarburi din șisturi bituminoase prin fracturare hidraulică luate de unele autorități locale, despre care spun că îi privează în mod abuziv de sume de miliarde de dolari pe care le-ar putea încasa sub formă de redevențe de la companiile de petrol și gaze.

Guvernatorul statului Colorado, John Hickenlooper, a invocat în mod repetat drepturile proprietarilor de astfel de terenuri de a-și valorifica resursele minerale aflate pe proprietățile lor pentru a se opune unei propuneri ce urmează a fi scoasă la referendum în noiembrie, prin care autorităților locale de la nivel de comitat sau localitate li s-ar da mai multe puteri în ceea ce privește reglementarea și supravegherea operațiunilor de foraj după petrol și gaze din jurisdicțiile lor, scrie Bloomberg.

Acum, acești proprietari au început să se organizeze și să treacă la acțiuni publice pentru a protesta față de interdicțiile adoptate de unele autorități locale față de exploatarea de hidrocarburi de șist prin metoda fracturării hidraulice.

„Aici în Niobrara avem zăcăminte valoroase, care ar putea valora mulți bani. Nu mi se pare corect să nu-mi pot valorifica aceste drepturi”, spune Bill Peltier, ale cărui terenuri, aflate în proprietatea familiei sale de cinci generații, sunt traversate de o formațiune de șisturi bituminoase bogată în hidrocarburi.

Vor să-și facă auzită vocea

Proprietarii de terenuri cu resurse de țiței și gaze devin o forță în polemica dintre companiile petroliere, autorități și cei care se opun forajului prin fracturare hidraulică despre cum ar trebui reglementate activitățile de foraj derulate în apropierea zonelor rezidențiale. Din California și până în New York, proprietarii de terenuri cu resurse minerale își unesc forțele cu cele ale companiilor de petrol și gaze pentru a-și face auzită vocea în dezbaterea națională despre fracturarea hidraulică.

Mai precis, acești proprietari se manifestă din ce în ce mai mult ca activiști, în condițiile în care activiștii ecologiști încurajează municipalitățile să interzică sau să impună limite extrem de stricte forajului prin fracturare hidraulică. Se estimează că, la nivel național, astfel de reglementări sunt în vigoare în 435 de jurisdicții locale din SUA. De exemplu, în Santa Barbara County din California, locuitorii care se opun fracturării hidraulice și-au unit eforturile cu cele ale mai multor organizații ecologiste, printre care Sierra Club, pentru a forța supunerea la referendum în noiembrie a unei măsuri de interzicere a „operațiunilor petroliere de intensitate mare”.

„Lumea nu-și dă seama că imensa majoritate a proprietarilor de terenuri cu resurse minerale sunt oameni de rând. Cei care se opun forajelor petroliere în apropierea zonelor rezidențiale pretind că o fac pentru a-și feri proprietățile de depreciere. Dar în același timp, astfel de interdicții depreciază cu totul valoarea drepturilor asupra resurselor minerale proprietate privată”, spune Ed Hazard, agent imobiliar și proprietar de terenuri cu zăcăminte de hidrocarburi lângă Santa Monica, California, pe care nu le va putea valorifica concesionându-le companiilor specializate, dacă interdicția va fi votată.

În Colorado, oponenții fracturării hidraulice, inclusiv membrul democrat al Camerei Reprezentanților Jared Polis, au sprijinit o inițiativă la nivel de stat care să dea comunităților locale mai multă putere de reglementare asupra activităților de foraj după hidrocarburi. Polis a acceptat, ulterior, să își retragă sprijinul pentru această inițiativă în schimbul înființării unei comisii specializate care să studieze impactul fracturării hidraulice asupra sănătății publice și a mediului înconjurător.

Despre ce bani vorbim

Pe măsură ce sondele petroliere se apropie tot mai mult de suburbiile rezidențiale, conflictul pe marginea fracturării hidraulice se amplifică. În Boulder County, Colorado, este în vigoare din 2012 un moratoriu asupra oricăror operațiuni noi de foraj petrolier.

„Scopul nostru nu este să-i prejudiciem pe proprietarii de terenuri cu zăcăminte de hidrocarburi, însă vrem să ne asigurăm că, indiferent de felul în care sunt dezvoltate resursele energetice ale statului nostru, acest lucru se va face fără să producă pagube”, spune Elise Jones, membră a Board-ului Comisiilor de Reglementare din Boulder County.

Autoritățile din comitat au mai adoptat reglementări care impun distanțe minime între sonde și școli sau locuințe, precum și standarde de calitate pentru aerul și apa din zonele unde se forează.

Moratoriul îi prejudiciază pe proprietarii de terenuri cu zăcăminte de hidrocarburi, mulți dintre aceștia fiind în vârstî și depinzând de redevențele de la companiile de petrol și gaze pentru cheltuielile curente, spune Michelle Smith, președintele filialei din Denver a unei organizații naționale de protecție a drepturilor acestor proprietari. Smith însăși folosește banii primiți ca redevențe de pe urma producției de pe terenurile pe care le deține lângă Denver pentru a-și dezvolta propria fermă producătoare de alimente eco.

Potrivit unei firme de consultanță în domeniul petrolier din Dallas, doar în Boulder County, valoarea rezervelor de hidrocarburi aflate în zăcăminte încă neexploatate este estimată între 1 și 2 miliarde de dolari. Un proprietar care deține un teren de doar 500 de metri pătrați cu zăcăminte de hidrocarburi poate încasa, pe întreaga durată a producției de pe respectivul teren, redevențe totale de până la 64 de milioane de dolari.

Colorado se află pe locul 6 în clasamentul statelor americane cu cea mai mare producție de gaze naturale și pe locul 9 la producția de țiței. După ce mii de sonde noi au fost forate la poalele Rocky Mountains în ultimii ani, cinci municipalități au interzis sau au impus moratorii pe fracturarea hidraulică, în 2012 și 2013, în urma unor referendumuri locale. Trei dintre acestea au fost declarate ilegale de instanțele de judecată, în iulie și august anul acesta.

Proprietarii de terenuri cu resurse minerale vor participa la o campanie promoțională despre beneficiile economice ale exploatării de hidrocarburi prin fracturare hidraulică, finanțată de un ONG sprijinit de companii petroliere, precum și la producția unui documentar proprietari care încasează redevențe de la petroliști.

Comasare forțată

În contextul boom-ului american al hidrocarburilor de șist exploatate prin fracturare hidraulică, drepturile de proprietate ale deținătorilor de terenuri cu resurse sunt încălcate nu doar prin măsuri de restricționare sau interzicere a forajelor, chiar adoptate prin referendum democratic, ci și, în cazul celor care nu vor să-și concesioneze terenurile petroliștilor, prin comasare forțată.

Este vorba despre puterea autoritatilor de a ii obliga pe proprietari sa accepte, impotriva vointei lor, instalarea de unitati de exploatare minerala pe terenurile proprii. Mai mult, in unele astfel de cazuri, refuzul proprietarilor de a-si da acceptul pentru exploatarea resurselor minerale localizate in subsolul terenurilor lor nu doar ca ramane fara rezultat (proiectele merg inainte, peste capul lor), ci, inca si mai revoltator, proprietarii isi pierd si dreptul de a incasa redevente de la companiile care le exploateaza proprietatile.

Reuters prezinta povestea unei familii din Arlington, Texas, proprietara asupra unui teren bogat in gaze naturale. Cuplul a primit o propunere de concesionare a terenului din partea companiei Chesapeake Energy Corp, care, daca ar fi fost acceptata, ar fi insemnat pentru familie venituri lunare de mii de dolari din redevente. Insa cei doi soti au decis in cele din urma sa refuze propunerea, ambii fiind din principiu impotriva exploatarilor prin fracturare hidraulica in zonele urbane.

Cu toate acestea, cei de la Chesapeake nu au renuntat si au reusit sa obtina de la o agentie de stat din Texas o decizie executorie in urma careia nu doar ca au capatat dreptul de a fora dupa gaze pe proprietatea familiei respective impotriva vointei acesteia, ci si de a o face pe gratis, fara sa le mai plateasca sotilor nici un fel de redevente.

Intr-o situatie asemanatoare s-a trezit un proprietar de teren din Ohio, care, potrivit The Huffington Post, a fost obligat sa accepte sonde de petrol si gaze pe proprietatea sa in pofida opozitiei sale, pe care si-a motivat-o cu argumente religioase, spunand ca parte din credinta sa catolica este imperativul de protectie si conservare a naturii de catre om, ca pastrator si ingrijitor al Creatiei divine.

Ca și în Colorado, e vorba tot de tirania majorității

In mai multe state americane sunt in vigoare legi si reglementari care permit asa-numita comasare fortata a terenurilor bogate in resurse minerale exploatabile de catre companiile concesionare. Mai precis, daca firmele de exploatare reusesc sa demonstreze autoritatilor statului (si cel mai adesea reusesc) ca au capatat acces, prin concesiune voluntara, la un numar suficient de mare de terenuri alaturate, iar proprietarii care refuza sa concesioneze ameninta, prin refuzul lor, eficienta economica a proiectului de exploatare, atunci statul are puterea de a ii obliga, practic, pe proprietarii „recalcitranti”, sa concesioneze, in unele cazuri retragandu-le chiar dreptul de a incasa redevente.

Eficienta economica a unei exploatari minerale este cu atat mai mare cu cat terenurile pe care se desfasoara sunt comasate si acopera o suprafata mai mare.

In replica, autoritatile sustin ca aceste reglementari nu incalca de fapt drepturile de proprietate ale celor care refuza sa concesioneze, ci dimpotriva, protejeaza interesele celorlalti proprietari, cei dispusi sa concesioneze, pentru ca acestia sa nu fie impiedicati sa castige bani din redevente ca urmare a refuzului unei minoritati de proprietari, care, astfel, submineaza eficienta economica a exploatarii cu pricina si ii pun in pericol chiar existenta.

„Potrivit legislatiei din Ohio, nu este legal ca unul sau cativa proprietari sa impiedice o vasta majoritate de detinatori de terenuri sa isi exercite dreptul de a isi concesiona proprietatile si de a beneficia financiar de pe urma acestor concesiuni. Suntem intr-o democratie si majoritatea decide. Datoria noastra ca institutie este sa nu lasam resursele minerale sa zaca neexploatate sub pamant”, spune un purtator de cuvant al Departamentului pentru Resurse Naturale din Ohio, institutia statala cu putere de decizie in astfel de situatii.

Publicat iniţial pe EnergyReport.ro

FOTO: politicaltheology.com

Articole similare

One Comment;

Comments are closed.

Top