Săptămâna în bucăți. Școala, o bătălie pierdută de la început

Ninel Ganea

Ninel Ganea

Membru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Fost jurnalist, el a scris în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro), iar in prezent lucrează într-o firmă de comunicare şi relaţii publice.
Ninel Ganea

Ultimele postari ale lui Ninel Ganea (vezi toate)

Momentul copernican al învățământului românesc a avut loc: religia nu mai este obligatorie în școli, iar părinții care vor să își înscrie copiii trebuie să depună o cerere. Nu era obligatorie nici până acum, dar procedurile birocratice picau în seama părinților care nu doreau religie, iar astfel rolurile s-au inversat. În fine, până la următoarea isterie anti-creștină, e clar că am mai scăpat de o fortăreață a fundamentalismului ortodox. Educația dezinhibată poate începe, iar ONG-urile trebuie să treacă la o nouă etapă de iluminare a poporului pentru evaderea din minoratul intelectual și stiintific. De partea cealaltă, ceea ce nu reușesc să înțeleagă părinții ortodocși este că lupta aceasta nu are nicio șansă de a fi tranșată în favoarea lor cât timp disputa se dă pe un model etatist de învățământ. Pot avea de partea lor tradiția, democrația (în fond sunt majoritari) sau orice alte argumente. Vor pierde inevitabil. Alianța cu statul modern îi va corupe iremediabil și pentru asta este suficient să se uite la istoria învățământului public, de la noi sau aiurea. Amishii, de pildă, au priceput rapid că viitorul lor este amenințat dacă își vor trimite copiii la școlile publice, așa că au făcut segregare culturală, iar asta s-a văzut în înflorirea comunității. Biserica ar trebui să își facă propriile școli, dar la noi pare că se așteaptă revigorarea națiunii dintr-o oră de religie. Nu se va întâmpla. Și apoi, mai important, religia nu se învață la școală.

*

Hotnews ne oferă prilejul unui interviu memorabil cu Jackson Diehl, “unul dintre cei mai influenți editorialiști ai Washington Post”, ale cărui articole “sunt citite cu atenție la Casa Albă”. În înterviu, Diehl nu face altceva decât să reia lozincile unei politici externe belicoase și să tragă tot felul de semnale de alarmă (Putin, ISIS). Din punctul ăsta de vedere, nu spune absolut nimic memborabil, însă temenelele reporterului român trebuie reținute. Mai ales că Diehl are un trecut care merită toată atenția. Prin 2002, el scria că o invazie a Iraqului nu doar că ar elibera țara, ci ar conduce la o liberalizare a întregii zone, lucru care se vede azi cu ochiul liber. De asemenea, în același an, Diehl nu avea nicio îndoială că Saddam Hussein deținea arme de distrugere în masă și, pe cale de consecință, trebuia eliminat. Nu în ultimul rând, omul cu “articolele citite la Casa Albă” prefera să îi considere nebuni pe cei care scoteau în evidență rolul esențial jucat de serviciile secrete americane în traficul de droguri. Acum, să punem puțin lucrurile în context: Washington Post este, de foarte multă vreme, un debușeu de propagandă pentru serviciile americane. Mai recent, proprietarul ziarului, Jeff Bezos, care deține și Amazon, este fericitul câștigător al unui contract în valoare de 600 de milioane de dolari cu CIA. Dar niciuna din aceste informații nu ar trebui să afecteze credibilitarea ziarului, a jurnaliștilor de acolo sau coincidențele de ideologie dintre un serviciu de informații și publicația respectivă. În Occident, oamenii sunt altfel și își fac meseria cu abnegație…

*

TED, faimoasele conferințe susținute de Fundația Sapling, s-au mutat în China în această toamnă. Concluzia evenimentului de la Chengdu a fost previzibilă: orașele din prezent e musai să dispară pentru viitorul planetei. În principiu sună bine, ne mutăm la țară, creștem găini, cultivăm roșii organice și medităm la soarta zeiței Gaia. Dar nu e așa. Dimpotrivă. E Agenda 21. Cei care mai sunt pe la țară se vor muta la oraș, dar acolo vor trebui să pedaleze pe biciclete și să meargă cu autobuzul, deoarece mașinile poluează. Mă rog, astea sunt soluțiile cele mai decente avansate la o astfel de întâlnire, pentru că vizionarii prezenți își lasă, de cele mai multe ori, imaginația să zburde nestingherită. De exemplu, un participant a propus introducerea unui ministru al planetei și crearea unei forțe globale de decizie numita Parlianet (nicio legatură cu țigările). Altul vrea drone pentru bolnavi. În fine, fel de fel de oameni la evenimentele astea… Dacă întrevederile arată ca un spital de nebuni, asta nu trebuie să vă facă să gândiți că intrarea e liberă și sunt încurajate toate opiniile. TED a cenzurat în mai multe rânduri participanții incomozi pentru presupozițiile globalist-scientiste. În același timp, nu au avut vreo problemă cu “scapărea” lui Bill Gates privitoare la reducerea populației din Africa cu 10% prin intermediul vaccinurilor.

*

Și că tot veni vorba de Bill Gates, un raport al Kenya Catholic Doctors Association a dezvăluit ca ONU a folosit vaccinuri pentru a steriliza femeile din Kenya. În urmă cu un an, un raport voluminos al Organizației Națiunilor Unite avertiza asupra riscurilor de creștere “nesustenabilă” a populației în regiune. Așa că nu s-a mai pierdut vremea și s-a trecut la reducerea populației. Nu e prima oară când se folosesc vaccinuri pentru scopuri eugenice și nici prima implicare a ONU în campanii de reducere a populației. De asemenea, prezența lui Bill Gates ca partener financiar al programelor ONU nu este deloc întâmplătoare. În altă ordine de idei, filmul “Contagion” (2011) ne descrie povestea unui virus misterios provenit din Orient care face ravagii în toată lumea, până când o echipă de cercetători americani descoperă un vaccin miraculos. Singurul ticălos din peliculă, în afară de virusul respectiv, este un jurnalist care vorbește despre o conspirație a producătorilor de vaccinuri și care sfârșește prin a fi arestat. În lumea reală, lucrurile stau mult mai rău: ticăloșii fac vaccinuri pentru sterilizarea populației, și nu neapărat pentru profit, filmele le cântă în strună, iar oamenii trăiesc drame nesfârșite.

*

Peste 2,2 milioane de catalani s-au prezentat duminica trecută la vot pentru a decide secesiunea regiunii de Spania. Acțiunea nu a fost legală, în sensul în care rezultatul nu va avea implicații administrative, însă reprezintă o dovadă peremptorie că Barcelona s-a săturat până peste cap de centralism. Mai mult, prezența masivă la referendum a determinat, dacă e să ne luăm după Reuters, o schimbare de atitudine din partea guvernului spaniol, care va încerca acum să găsească o cale de compromis cu separatiștii. Toate aceste recente mișcări de secesiune teritorială reprezintă fisuri semnificative în monolitul instituțional pan-european. Ce sa va întâmpla mai departe este greu de spus, însă fără o descentralizare puternică și o revenire la un model local, libertatea nu are absolut nicio șansă.

Articol publicat inițial pe Karamazov

FOTO: Alexandru Panoiu

Articole similare

Top