Încălzirea globală nu va putea fi stopată câtă vreme nu se trece la controlul naşterilor, apreciază un ONG american foarte influent, Population Reference Bureau (PRB). Potrivit organizaţiei, creşterea populaţiei contribuie la efectul de seră, aşa că „planificarea familială” ar putea „ajuta” oamenii să îşi limiteze numărul de copii. „În cele din urmă această măsură ar…
Săptămâna în bucăți. Școala, o bătălie pierdută de la început
Momentul copernican al învățământului românesc a avut loc: religia nu mai este obligatorie în școli, iar părinții care vor să își înscrie copiii trebuie să depună o cerere. Nu era obligatorie nici până acum, dar procedurile birocratice picau în seama părinților care nu doreau religie, iar astfel rolurile s-au inversat. În fine, până la următoarea…