Să inventăm un nou Crăciun la primăvară ca să salvăm economia? Nici vorbă

Bogdan Glăvan

Bogdan Glăvan

Profesor universitar de economie, autor al site-ului Logica Economică (www.logec.ro).
Bogdan Glăvan

Ultimele postari ale lui Bogdan Glăvan (vezi toate)

Matt Yglesias, influentul editorialist de stânga vine cu propunerea (da, vorbește serios) ca societatea (adică guvernul, probabil) să mai inventeze sărbători precum Crăciunul, fiindcă de Crăciun ne merge bine. El postează graficul numărului de angajați din economie care, fără a fi ajustat sezonier, arată cum în fiecare ianuarie se pierd 2-3 milioane de locuri de muncă, fiindcă… a trecut Crăciunul.

Așa cum a spus marele economist britanic John Maynard Keynes cu decenii în urmă, „remediul corect pentru ciclul afacerilor nu constă în abolirea boom-urilor și, astfel, în menținerea economiei într-o stare de semi-depresiune; ci în abolirea depresiunilor și, astfel, în menținerea noastră într-un permanent cvasi-boom.” Keynes se referea la politica monetară, nu la cadourile de Crăciun, dar putem aplica același principiu. Ar trebui să adăgăm un al doilea Crăciun în primăvară, ca să rămânem în starea de cvasi-boom.

Joburi Craciun

Propunerea este comic-aberantă și poate vă întrebați de ce ne pierdem timpul discutând asemenea fantezii. Răspunsul este: pentru că spălarea pe creier a atins cote alarmante; dacă un scriitor – care a făcut facultatea de filosofie la Harvard (vă surprinde?) – atât de influent ajunge să răspândească astfel de baliverne, atunci înseamnă că foarte multe alte persoane, în special tineri trecuți prin malaxorul educației publice contemporane, sunt în pericol să se infecteze cu idei proaste.

Yglesias ne explică cum vede el că funcționează economia de Crăciun:

Fiecare dolar pe care noi îl cheltuim reprezintă un venit de un dolar pentru altcineva… Aceste venituri, astfel obținute, vor fi cheltuite pentru a cumpăra bunuri și servicii de la alți oameni, sporind bunăstarea tuturor.

Pe scurt, keynesianism 1.0 – circuitul economic: dă-mi-o mie, na-ți-o ție, ca să ne meargă bine. Ceea ce îmi aduce aminte de următorul banc cu economiști:

Doi economiști, unul experimentat și altul puțin experimentat, mergeau pe stradă. La un moment dat ei văd un covrig maro lângă un copac (înțelegeți voi). Economistul experimentat îi propune celuilalt: „Uite, dacă te apleci și îl mănânci îți dau 1 dolar.”

Economistul neexperimentat se gândește, face calcule, modelează, în fine, îi rezultă că 1 dolar depășește costul de oportunitate al înghițirii mizeriei și răspunde: „Bine, de acord.”

Mai merg ei ce mai merg și, după o vreme, dau iarăși peste un covrig maro lângă un pom. Acum, economistul neexperimentat, ca să-i demonstreze colegului că s-a mai educat și el, îi spune: „De data asta, dacă îl mănânci tu, eu îți dau 1 dolar.”

Economistul experimentat face regresii, estimări, în fine, îi dă că merită să înghită mizeria: „Bine, de acord.”

Și pleacă mai departe. După o vreme, bântuit de temerea că nu a înțeles exact meandrele concretului, mă rog, că nu a priceput întocmai toate subtilitățile din gândirea colegului său, economistul neexperimentat se oprește și întreabă: „Auzi, lămurește-mă te rog: amândoi am mâncat câte o mizerie și suntem la fel de bogați ca la început. Unde este câștigul?”

La care economistul experimentat îi răspunde țanțoș: „Așa e, dar uiți că volumul schimburilor noastre bilaterale tocmai a crescut cu 2 dolari!”

Deci, care e problema cu circuitul economic al lui Keynes și, implicit, cu propunerea lui Yglesias? Că nu are nici o legătură cu factorii determinanți ai bunăstării. Am putea lungi mult discuția, dar vă propun să vă gândiți doar la două lucruri.

În primul rând, pe Yglesias îl fură mirajul banilor. Un dolar, doi dolari, nu sunt decât bucățele de hârtie. Pe de altă parte, “cheltuieli” și “venituri” sunt două concepte: carevasăzică trebuie să le înțelegi ca să vorbești despre ele. Venitul reprezintă producția obținută, respectiv cantitatea de bunuri care îți este la îndemână și pe care poți să o consumi ca atare sau să o schimbi pe alte bunuri. Este logic, deci, că nu poți să cheltuiești ceea ce mai întâi nu ai produs, ceea ce nu ai. Producția precede logic și istoric consumul (nu discutăm aici rolul creditului, și Yglesias îl exclude explicit). Dacă lucrurile nu ar sta așa, atunci am putea tipări pur și simplu 10, 100 sau 1 milion de dolari pe care sa-i împărțim fiecărui cetățean, ca să aibă ce cheltui cu adevărat și să dăm economiei un șut serios (nu doar un biet imbold) către prosperitate. Problema este că această stimulare a cererii nu va stimula niciodată producția, deoarece nu cererea stimulează producția ci, repet, este exact invers, producția determină cererea.

Și astfel ajungem la a doua gafă. Pentru a crește producția este nevoie să acumulăm capital. Extinderea producției nu poate fi realizată decât prin investiții, iar investițiile nu pot fi susținute decât prin resurse economisite (deci nu cheltuite pe bunuri de consum). De exemplu, ca să deschid o fabrică de globuri de Crăciun, am nevoie de pământ, hale de producție, birouri, utilaje, mijloace de transport și, evident, am nevoie de salariați. Salariați pe care trebuie să îi plătesc înainte ca produsele rezultate din munca lor să fie comercializate. (A propos, știați că fabricile din China deja au început producția pentru ornamentele de Paști?). Ca să am toate aceste resurse și echipamente, ca sa-mi pot permite să angajez forță de muncă am nevoie de capital. Cea mai simplă cale este să economisesc eu însumi, dar probabil îmi va lua foarte mult timp să strâng capitalul necesar. O altă variantă este să mă combin cu câțiva prieteni sau chiar cu mai mulți necunoscuți – adică să mobilizez economisirile membrilor societății prin intermediul pieței de capital. O altă variantă este să merg la bancă după un credit, împrumutând astfel resursele economisite de deponenți. Atenție! Aici nu este vorba de bani, ci de resurse! Nu de simpli bani am eu nevoie, ci de resurse reale. Altminteri revenim la prima eroare descrisă mai sus. Degeaba primesc eu bucățele de hârtie de la bancă, pentru că salariaților mei nu le pot da bancnote fără valoare, până la urmă se prind și mă lasă baltă. Eu am nevoie de bani cu “acoperire în mărfuri”, de capital autentic (nu fictiv), pentru că salariații mei își vor transforma la rândul lor veniturile în diverse bunuri de consum, conform propriilor preferințe. Cineva trebuie să economisească, altfel nu se ridică nici o fabrică.

Și acum să punem punctul pe i în legătură cu semnificația economică a Crăciunului. Crăciunul este un prilej de cheltuieli uriașe, este adevărat, dar acest lucru se întâmplă în general deoarece am economisit dinainte. Cum v-ați permis cadourile de sub brad? Eu am economisit. Mulți procedează așa. Cei care nu au economisit, cei care au consumat tot venitul disponibil sau chiar s-au îndatorat vor ajunge să țină cură de slăbire după sărbători. Vor intra la “austeritate”.

Dacă multiplicăm Crăciunul? De ce doar la primăvară, ce-ar fi să sărbătorim Crăciunul în fiecare weekend? Unde ajungem dacă o ținem din sărbătoare în sărbătoare? La sărăcie lucie! Ce se va întâmpla dacă ne dăm zile libere (doar e democrație, putem decide ce vrem…)? Producția va scădea. Ce va rezulta din faptul că vom chefui mai des și, astfel, nu vom mai pune nici un ban deoparte? Simplu: mai devreme sau mai târziu va cădea casa pe noi, fiindcă ne-am distrat uitând că trebuie să fim cumpătați și prevăzători.

Dar partea cea mai urâtă la propunerea lui Yglesias nu vine din ignoranța economică a acestuia, ci din lipsa busolei morale. Nu vreau să insist pe subiect, ci doar să menționez că propunerea lui este soră geamănă cu politica comuniștilor care au interzis Crăciunul. Întâmplarea face că dezghețarea relațiilor dintre Cuba și SUA a adus iar în atenție acest trist subiect. De ce a interzis Fidel Crăciunul? Păi cum de ce? Ca să creeze locuri de muncă și să crească economia! Exact ce vrea și Yglesias:

Motivele pentru care guvernul lui Fidel Castro a abolit Crăciunul au fost atât politice cât și economice. În octombrie 1969, în încercarea de a accelera creșterea economică într-un moment de criză financiară, guvernul a anunțat un plan ambițios de a crește producția de zahăr. “Recolta de 10 milioane” (Zafra de los diez millones) a reprezentat efortul național de a exporta 10 milioane tone de zahăr. Pentru a evita întreruperea recoltei, celebrarea Crăciunului și a Anului Nou au fost mutate în luna iulie, iar 25 decembrie a devenit zi normală lucrătoare.

Deci, tovarăși, totul este posibil, dacă interesele patriei și ale partidului o cer! Yglesias e de părere azi că ar fi mai bine să multiplicăm Crăciunul? Fidel a zis deunăzi invers, că trebuie să-l mutăm sau să-l interzicem. Scopul era același: propășirea nației prin batjocorirea tradiției. În fond, și pentru unul și pentru celălalt Crăciunul reprezintă probabil o tâmpenie, care stă în calea eliberării totale a conștiinței individului, a creării omului nou și a societății multilateral dezvoltate… știți refrenul.

FOTO: trend-kid.com

Articole similare

Top