ENIAC, de la vârf de gamă la muzeu

ENIAC, prescurtare a Electronic Numerical Integrator And Computer (Calculator și Integrator Electronic Numeric), a fost primul calculator electronic de uz general. Proiectat și construit pentru a calcula tabele balistice pentru laboratorul de cercetări balistice al armatei americane, etichetat de presa vremii (în 1946 a fost terminat) drept un “creier uriaș”, ENIAC avea o viteză de calcul de o mie de ori mai mare decât mașinile electromecanice ale vremii.

Proiectul și construcția ENIAC au fost finanțate de armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. Contractul de construcție a fost semnat la 5 iunie 1943, iar lucrul a început la Școala Moore de Inginerie Electrică din Universitatea Pennsylvania din luna următoare, sub numele de cod „Proiectul PX”. Mașina terminată a fost arătată la 14 februarie 1946 la Universitatea Pennsylvania, ea costând 500.000 de dolari.

ENIAC era un calculator modular, compus din panouri separate care efectuau diferite funcții. Douăzeci de astfel de module reprezentau acumulatorii, pe care se puteau efectua adunări și scăderi și care puteau stoca un număr de zece cifre zecimale. Între aceste unități, numerele erau transfrate prin mai multe magistrale generice. Pentru a funcționa la viteză mare, panourile trebuiau să trimită și să primească numere, să calculeze, să salveze răspunsul și să declanșeze următoarea operație — toate fără componente în mișcare. Cheia versatilității sale era capabilitatea de ramificație; ENIAC putea declanșa operații diferite în funcție de semnul unui răspuns calculat.

Pe lângă viteză, cel mai remarcabil fapt la ENIAC era dimensiunea și complexitatea sa. ENIAC avea 17.468 de tuburi electronice, 7.200 diode cu cristal, 1.500 relee, 70.000 de rezistoare, 10.000 de condensatoare și aproximativ 5 milioane de conexiuni lipite manual. Cântărea 27 t, și avea aproximativ 2,6 m pe 0,9 m pe 26 m), ocupa 63 m², și consuma 150 kW. Wikipedia

Codificatoarele Betty Jean Jennings (stânga) și Fran Bilas (dreapta) operează panoul principal de control al ENIAC la Școala Moore de Inginerie Electrică. (fotografie a armatei americane din arhivele ARL Technical Library)

Codificatoarele Betty Jean Jennings (stânga) și Fran Bilas (dreapta) operează panoul principal de control al ENIAC la Școala Moore de Inginerie Electrică. (fotografie a armatei americane din arhivele ARL Technical Library)

ENIAC prezicea vremea, făcea calcule legate de energia atomică, studia razele cosmice, aprinderea termică, studia numerele aleatoare și proiecta tunele de vânt.

Calculatorul putea executa 5000 de instrucțiuni pe secundă. Prin comparație, un smart phone de ultimă generație poate executa 25 miliarde de instrucțiuni pe secundă.

ENIAC a fost, de asemenea, subiectul unuia dintre cele mai răsunătoare procese legate de patente. Conform io9.com:

După război, J. Presper Eckert și John W. Mauchly, care supervizaseră construirea ENIAC, au aplicat pentru un patent și au înființat propria lor companie. Au aplicat în 1947 și nu li s-a acordat până în 1964. Bell Labs, printre alții, i-au dat în judecată pe Eckert și Mauchly, a căror companie fusese achiziționată de Sperry Rand după ce reușise cu greu să evite falimentului din cauza concurenței acerbe, în special din cauza IBM.

Sperry Rand începe să pună presiune pe concurență să licențieze arhitectura ENIAC la un preț de 1,5% din vânzări pentru a nu risca să fie acuzați de încălcarea patentului. IBM cade la pace cu Sperry Rand pentru 10 milioane de dolari, dar Honeywell și alții dau în judecată.

După cel mai lung proces din istoria curții federale, început în 1967 și finalizat în 1973, pe parcursul căruia au depus mărturii 77 martori și au fost tratate drept probe 33.000 de obiecte, inclusiv autobiografia lui Charles Babbage, judecătorul Earl Larson a invalidat patentul lui Eckert și Mauchly. –io9.com

În 1955, ENIAC a fost declarat de Armata SUA depășit și a început să dispară, bucată cu bucată. Unii i-au acordat importanța cuvenită, cum ar fi inginerul Arthur Burks, care și-a donat panoul Univeristății din Pennsylvania. Alte panouri din cele 40 originale au ajuns la Muzeul Național de Istorie Americană din Washington D.C. (5 panouri), Muzeul Istoriei Calculatoarelor din Mountain View, California (1), Universitatea Michigan din Ann Arbor (4). Dar multe dintre ele au fost, pur și simplu, abandonate prin depozite uitate de lume.

În 2006, unui miliardar, Ross Perot, îi vine ideea năstrușnică să-și decoreze sediul cu o relicve din istoria calculatorelor. Așa că oamenii lui se pun pe treabă și încep căutarea de componente ENIAC. Căutare care nu se dovedește deloc ușoară, ci chiar sunt pe a punctul de a renunța când descoperă documente care indicau faptul că o parte din panouri fuseseră transportate din Aberdeen (MD) Proving Ground la muzeul de artilerie  din Fort Sill, Oklahoma. Contactat, directorul muzeului a fost uimit să descopere că muzeul se afla, într-adevăr, în posesia celei mai mari părți din ENIAC: 9 panouri în total, depozitate în cutii neetichetate, abandonate de ani buni.

Craft, principalul responsabil cu recuperarea ENIAC, a reușit să împrumute 8 panouri în schimbul promisiunii de a restaura bucățile de hardware într-o formă cât mai aproape de originial. Proiectul de restaurare i-a fost încredințat lui Dan Gleason, un inginer în video-conferințe la Perot Systems, fără nicio experiență cu restaurarea calculatoarelor vintage. El și-a dat seama că nu are cum să facă ENIAC să funcționeze – pentru asta, ar fi fost nevoie de toate cele 40 de panouri, ca să nu mai vorbim de mii de componente noi și de cunoștințe de mult uitate. –wired.com

A reușit, însă, să facă să pară că merge. ENIAC-ul cosmetizat a fost expus în clădirea de birouri a lui Perot în 2007, dar nu mulți oameni au avut ocazia să-l vadă. Cumpărată de Dell în 2009, compania lui Perot a hotărât să returneze panourile muzeului din Fort Sill. Panourile, în Oklahoma de la sfârșitul lui septembrie, nu vor mai putea funcționa niciodată.

Chiar și în zilele de glorie, lui ENIAC îi trebuiau 30 milisecunde pentru a calcula rădăcina pătrată a unui număr complicat. Cine mai are răbadare să aștepte atât de mult în ziua de azi? – wired.com

FOTO: ftp.arl.army.mil

Articole similare

One Comment;

Comments are closed.

Top