Lumea secretă a sticlarilor maltezi

Bogdan Stanciu

Bogdan Stanciu

Bogdan Stanciu lucrează în domeniul non-profit din 2003. Este președintele a 3 ONG-uri: PRO VITA București, care promovează valorile familiei și ale vieții dintr-o perspectivă conservatoare (www.provitabucuresti.ro); Societatea Tolkien din România (www.tolkien.ro), asociație culturală care propune publicului român opera și personalitatea scriitorului și profesorului universitar britanic John Ronald Reuel Tolkien; Darul Sunetului, unde încearcă să facă mai bună viața copiilor cu handicap auditiv. Este tatăl unei fete cu un astfel de handicap. Are studii în chimie și inginerie. Deține și o calificare în domeniul artei fotografice (publică pe blogul www.eyeswideshut.ro).
Bogdan Stanciu

(Notă adăugată în 2014: Sunt îndrăgostit de această mică țară din Mediterana, Malta, dintr-un amestec de motive personale, care țin de bogăția excepțională a istoriei, de „oferta” generoasă pentru orice fotograf pasionat, de conservatorismul populației, una din cele mai religioase din Europa și nu în ultimul rând de ușurința comunicării – engleza fiind a doua limbă oficială. O vizitez cam la fiecare 2 ani. Acest articol s-a născut într-una din primele călătorii acolo. Fotografiile sunt de dată recentă – altele pot fi găsite pe website-ul www.mdinaglass.com.mt)

PRELUCRAREA sticlei prin suflare a fost descoperită acum mai bine de 2000 de ani, undeva pe coasta Mediteranei de Est. Se pare că fenicienii au fost cei care, în timpul unei expediții, au observat că amestecul de nisip și piatră vulcanică, topite sub căldura focului din taberele militare, se amestecau într-un material translucid și întrucâtva flexibil. Ei au început să experimenteze diverse combinații de ingrediente și diverse proporții, fiind primii care au creat în istorie acest material versatil și aparent banal, fără de care nu ne-am putea concepe viața.

De atunci, chimia și industria sticlei au devenit tot mai sofisticate cu trecerea timpului, iar piesele lucrate de mână au cedat întâietatea celor create în serie, sub presiunea revoluției industriale. Totuși, iubitorii de frumos apreciază și preferă obiectele lucrate individual – iar tehnicile de bază, utilizate în atelierele artiștilor sticlari, sunt aceleași de multe sute de ani.

Toata lumea cunoaște, măcar din auzite, finețea sticlăriei făurite la Murano, Veneția – centrul mondial al acestei adevărate arte, acolo unde sticlăritul este aproape la fel de vechi ca civilizația însăși. Chiar cu un termen de comparație atât de greu de atins, sticlăritul este o preocupare și în alte zone din bazinul Mediteranei. Dintre acestea, atelierele de prelucrare a sticlei din Malta sunt extrem de apreciate de cunoscători, chiar dacă în insulă este o ocupație relativ nouă.

În timpul celei de a doua călătorii a mea pe insulă am fost invitat la atelierele Mdina Glass, cea mai cunoscută marcă de sticlă malteză. Aceasta este o afacere de familie cu sediul în Satul Meșteșugurilor (Ta’Qali) din zona centrală a insulei. Joseph Said, unul din primii lucratori în sticlă din Malta, a preluat afacerea în 1981 de la Michael Harris și Eric Dobson, iar acum o conduce împreună cu cei patru copii ai săi, 3 fete și un băiat.

Din 1996, fiica cea mare, Nevise, se ocupă de vânzările firmei. Pamela, fiica mijlocie, lucrează aici din 1999 și are în grijă aprovizionarea. Olivia, mezina, este director de producție și, desi a absolvit o facultate, poveșteste cu mândrie ca a început să învețe arta sticlei muncind de la 13 ani. „Mereu veneam aici în vacanțe”, îmi spune ea. „Ne doream să învățăm cât mai mult despre diversele tehnici de prelucrare. Lucrurile pe care le poți face cu sticla sunt infinite.”

mdinaglass1

Turiștii străini care vin în sat, atrași de renumele pricepuților artizani, îi pot admira pe aceștia chiar la lucru. Sticla recuperată și pigmenții sunt puse împreună într-un cuptor alimentat cu gaz și topite la 1300 grade. Topitura este prinsă prin mișcări de rotire la capătul unui tub lung, încins în foc, o țeavă în care sticlarii suflă apoi aer, născând repede forme complicate, simetrice sau nu, din bucata de sticlă topită. Apoi, cu ajutorul unor instrumente ca niște foarfece, taie porțiuni din obiectul în formare, modelându-l după dorință. Pe măsură ce lucrarea se răcește și devine mai puțin maleabilă, este introdusă, tot la capătul tubului, într-un al doilea cuptor care o reîncălzește, permițând mesterului sticlar să își continue opera, colorand-o și modeland-o uimitor. La sfârșit, un cuptor de uscare aduce încet-încet (pentru a evita crăparea) piesa la temeratura camerei, în procesul numit răscoacere.

Sticla se prelucrează în echipă, așa încât fiecare obiect este o operă de artă colectivă. Primul lucrător suflă boțul topit scos din cuptor, al doilea aplică culoarea; un al treilea acoperă zona colorată cu sticlă clară, în timp ce al patrulea lucrează la forma obiectului, folosind unealta potrivită. Cel mai greu este să controlezi culoarea, mi se explică; culoarea în sticlărie nu se comportă ca atunci când amesteci acuarele pe pânză, iar mixtura de pigmenți trebuie făcută într-un stadiu intermediar, altfel piesa este ratată.

mdinaglass3

Conținutul de plumb face sticla mai ușor de prelucrat, în timp ce prezența altor chimicale dă culori felurite – seleniul de exemplu dă o culoare verzuie, iar fierul, una roșie. Adesea în sticla topita se amestecă fire de aur și argint care dau un aspect încântător.

Dincolo de aparențele uneori înșelătoare, prelucrarea sticlei este mai mult decât un simplu meștesug: e o artă, dintotdeauna înconjurată de mister și secret. Meșterii venețieni, de exemplu, erau declarați trădători și riscau pedeapsa cu moartea dacă încercau să-și abandoneze meseria. Acesta a fost și motivul pentru care atelierele venețiene au fost mutate în pe atunci izolata insulă Murano, la finele secolului XIII: lucrătorii erau astfel departe de ochi străini care le-ar fi putut „fura” din nenumăratele secrete.

Puține s-au schimbat până azi, și din acest punct de vedere. Deși îi puteți admira liber la lucru pe sticlarii de la Mdina Glass, între orele 8 și 16.30, de luni până vineri, și deși celor care renunță la meserie nu li se mai taie capul, totuși secretomania predomină. Olivia Said îmi vorbește bucuroasă despre noutățile din ateliere, ori despre faptul că a urmat cursuri de specializare în Italia – unde a învățat tehnici speciale precum incalmo, murrina și filigrina – dar are grijă să nu dea prea multe amănunte specifice. Cei 35 de angajați au fost cu toții școliți de familie, în cicluri de cel puțin 2 ani (atât durează numai să înveți bazele meseriei!), iar familia Said dorește ca tehnicile sale de lucru, acordate fin, ca un pian de casă mare, să rămână în interiorul „clanului”.

Prelucrarea prin fuziune, o tehnică în care sticlarii Said sunt pionieri în țara lor, este făcută într-un cuptor separat, într-un atelier unde vizitatorii nu au acces, de teama unor ochi prea „curioși”: ai concurenței. Și concurența există din plin: numai în Satul Meșteșugurilor sunt 7 ateliere de sticlărie. „Fuziunea înseamnă că peste un strat de sticlă clară se așează unul de sticlă colorată, ca un fel de mozaic; ambele sunt tăiate cât sticla e rece, apoi cele două straturi sunt fuzionate împreună într-un cuptor. E muncă multă, dar rezultatul îți dă senzația unei picturi,” îmi face Olivia, împăciuitoare, o confesiune.

Fuziunea este metoda ideală pentru obiecte plate precum farfurii, tablouri – reproduceri excepțional de expresive, în sticlă, ale unor opere celebre – blaturi pentru mese și bineînțeles geamuri pentru ferestre. Aceste piese sunt vândute pieței interne, care preia cam 35% din producția întreprinderii. Restul merge la export, în special în Marea Britanie, Rusia, Grecia și Cipru.

„În ultimii 10 ani ne-am diversificat producția și am acordat atenție și pieței locale”, adaugă Olivia. „Înainte fabricam ceea ce se cerea în Marea Britanie – piese cu design simplu, de un albastru amintind cerul Mediteranei. Curând am înțeles că piața continentală avea alte cerințe, și la fel piața internă. Odată ce le-am stârnit interesul, maltezii au devenit mândri de producătorii lor de sticlă și au adoptat acest meșteșug ca pe unul de tradiție.”

Olivia merge regulat în vizite de documentare în zona Veneto, de unde revine acasă cu idei proaspete, menite să reducă decalajul față de competitori. „Cu cât mai multe tehnici înveți, cu atât devii mai inovator. Lucrurile pe care le poți face cu sticla sunt infinite.” Ascultând-o cum vorbește, nu te poți îndoi că pentru ea meseria este, într-adevăr, o pasiune. „Iubesc transluciditatea, transparența sticlei. Pentru mine, este ceva viu. Sticla este unică.” Și într-adevăr, sticlarii de la Mdina Glass au grijă să nu o contrazică: fiecare piesa lucrată de mâinile lor este unică.

La plecare, lăsând în urmă cuptoarele, arunc o privire magazinului fabricii. Rafturile sunt încărcate de obiecte, multe dintre ele sfidându-ți puterea de a înțelege cum anume un material rece, rigid, casant, pentru cei mai mulți dintre noi doar cu utilitate practică, poate fi modelat în acest fel. Oricum, am fost într-un loc plin de secrete – și familia Said intenționează să îl păstreze așa.

Bogdan I. Stanciu, Ta’Qali, Malta, septembrie 2005


Notă: Întrucât din neglijență fotografiile realizate de autor la fața locului au fost pierdute, am utilizat, cu permisiunea familiei Said, imagini de pe pagina web a firmei, realizate de Kevin Casha și Ivan Vella.

Articole similare

Top