Prefața, pentru ediția în limba română a volumului lui Ludwig von Mises, Birocraţia şi imposibilitatea planificării raţionale în regim socialist. Cartea poate fi comandată pe magazinul Anacronic I. Paradigma austriacă şi argumentul calculului economic Prima dată când am auzit de argumentul imposibilităţii calculului economic în socialism, mintea mea nu a putut procesa informaţia.…
Concurența ca formă de cooperare
Mi-a fost dat să aud în ultima vreme, în repetate rânduri că procesul concurențial din economia de piață nu e decât o luptă violentă dusă cu mijloace ușor modificate, dar care în esență nu are natură diferită de cea a conflictului propriu-zis. De asemenea, că ar fi o ipostaziere și o confirmare – poate singura,…
Un poem al legii, un poem al ordinii, ba poate chiar un poem al respectabilităţii
Recenzie pentru micul tratat al lui M. N. Rothbard despre moneda sănătoasă şi cea caducă – Ce le-a făcut statul banilor noştri? – tradus şi publicat de Institutul Ludwig von Mises-România. Acum și în Magazinul Anacronic “Un poem al legii, un poem al ordinii, ba poate chiar un poem al respectabilităţii.” Parafrazându-l uşor…
Anti-sărăcie. Şi de doi bani teologie, metafizică, antropologie, filosofie politică şi economie
Recentul Pachet integrat pentru combaterea sărăciei (articol publicat inițial in 29 februarie 2016), prezentat în şedinţa de guvern din 10 februarie curent şi menit a recupera şi viabiliza un nucleu urgent, pragmatic şi fezabil din Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020 (şi din jurul acesteia) a repus pe ordinea de zi a…
Să interzicem casele pentru săraci, ca să ia și ei un credit pe urmă!
Uitați cum funcționează statul: creează o problemă, după care joacă rolul salvatorului; îți dă foc la casă, după care zice că este pompier și te ajută să o stingi. La finalul poveștii tu sfârșești mai sărac, fiindcă ai plătit impozite pentru asemenea “servicii”, ba eventual te-ai mai și îndatorat la bănci ca să repari prejudiciul.…
Creditul ipotecar, prețul locuințelor și debitorul-hamster: o poveste de la 1870
Din lucrarea The Great Mortgaging: Housing Finance, Crises, and Business Cycles aflăm un fapt senzațional: că băncile nu mai sunt ce erau în urmă cu un secol. Mai precis, că ele au cam renunțat la ideea creditului pentru finanțarea investițiilor, a afacerilor productive, și au devenit în timp un fel de magazii de împrumuturi pentru…
Sănătatea nu este o marfă, dar are un preț
Referitor la articolul „Sănătatea este un drept. Nu se poate privatiza totul”, publicat de CriticAtac. Ce nu înțeleg populiștii este că legile economice se aplică oricărui domeniu al acțiunii umane, tot așa cum legile fizicii se aplică și în cazul construcției de clădiri, al avioanelor sau al submarinelor etc. Omul acționează într-o lume marcată de…
Lucrurile adevărate sunt foarte simple. Cum ne pregătim pentru pensie
Cam aceasta poate fi morala unui articol, nu foarte recent, scris de Lucian Davidescu. Mi-am adus aminte de chestiune pentru că am fost adesea întrebat cum să ne gestionăm economic și financiar averea astfel încât să nu ne prindă zile negre la bătrânețe. Nu întotdeauna răspunsurile mele au mulțumit. Unii oameni ridică din sprâncene când…