Blogul pentru părinți al NY Times: Vaccinurile trebuie să fie obligatorii

Vlad Liceac

Vlad Liceac

Student al Facultății de Filozofie din cadrul Universității București, cu un interes în domeniul științelor politice și al literaturii.
Vlad Liceac

Potrivit Motherlode, blogul de parenting al New York Times, statul ar trebui să elimine motivele personale şi cele religioase pentru cei care vor să nu îşi vaccineze copiii. „O legislaţie strictă a vaccinurilor – fără posibilităţi de eschivă – este tot ceea ce este necesar pentru a reduce numărul copiiilor nevaccinaţi la nivele care ar permite maximizarea protecţiei pentru fiecare”, se arată într-un editorial al blogului NYT.

Prin această măsură „simplă şi eficientă”, se spune, nu ar mai fi nevoie ca părinţii să fie urmăriţi penal în justiţie. Daca autorităţile scot în afara legii argumentele religioase şi cele personale contra vaccinării, doctorii vor avea cale liberă spre copii.

“Ştiinţa vaccinurilor este clară: sunt sigure şi sunt eficiente. Sigur, ambele cuvinte trebuie luate cu precauţie, dar imunitatea comunitară este cel mai bine atinsă când fiecare va fi vaccinat împotriva unei boli (…) Majoritatea imunizată îi protejează pe cei mai vulnerabili, dar procesul funcţionează doar dacă cei neimunizaţi sunt reduşi la un minimum”, mai scrie editorialistul blogului NYT.

Lăsând la o parte discuţia ştiinţifică despre vaccinuri, care nu este deloc atât de clară precum lasă să se înţeleagă susţinătorii măsurii, există o componentă de filozofie politică îngrijorătoare în această propagandă. Ideea de a înzestra statul cu puterea de a ne injecta copiii sau chiar pe noi, pentru binele nostru sau al comunităţii, nu poate decât să trezească suspiciune în orice om care preţuieşte libertatea. Chiar dacă lucrurile stau excelent ştiinţific şi vaccinurile aduc nenumărate beneficii, decizia ar trebui să stea pe umerii individului sau, în cel mai rău caz, al comunităţii locale, şi nu al unei entităţi statale. În trecut au existat cazuri (vezi experimentul Tuskegee) în care oameni nevinovaţi au fost injectaţi cu viruşi, fiind minţiţi că li se fac vaccinuri. Mai recent, în Kenya, Asociaţia Medicilor Catolici a descoperit un program de sterilizare în masă al femeilor făcut tot sub pretextul vaccinării.

FOTO: World Bank Photo Collection/Flickr

Articole similare

Top