Servando Gonzalez
Ultimele postari ale lui Servando Gonzalez (vezi toate)
- Bestia a murit în sfârșit! - 19 septembrie 2017
Traducere dupa intelinet.org – The Beast is Finally Dead!
La sfârșitul vieții lungi a lui Fidel Castro, trebuie să punem în balanță marile sale succese și marile sale eșecuri, întrebându-ne care sunt acestea. Eu cred că tiranul cubanez a avut numeroase realizări importante și un singur mare eșec.
Una dintre principalele sale realizări a fost faptul că și-a convins atât prietenii, cât și dușmanii, că este comunist. În orice caz, dovezile arată că ideologia pe care se baza Castro – sau lipsa acesteia – era mult mai apropiată de fascism decât de comunism.
Castro a fost fiul unui moșier înstărit care l-a trimis la Liceul Belén din Havana pentru a fi educat de către reprezentanții Ordinului Iezuit. Acolo, a ajuns sub influența unor preoți reacționari și a devenit cititor pasionat al lucrărilor lui Mussolini, Hitler și a fascistului spaniol Primo de Rivera.
Deși spusele sale pretind contrariul, Castro nu a fost niciodată marxist, comunist sau membru al Partidului Comunist Cubanez. Conform propriilor sale mărturisiri, era complet ignorant în fața doctrinei marxiste. Paradoxal, cei care au afirmat că Fidel Castro a fost un comunist au fost el însuși și adversarii săi din Miami.
O dovadă a înclinației lui Castro către fascism se poate observa în ultimele cuvinte pe care le-a rostit în apărarea sa la procesul de după atacul nereușit de la Moncada Garrison din 1953 : “Condamnați-mă, nu contează, istoria mă va grația.” Foarte asemănătoare au fost ultimele cuvinte pe care Hitler le-a avut de spus în apărarea sa la procesul de după Puciul de la berărie din 1923 : “Condamnați-mă, nu contează, Zeița Istoriei mă va grația.” Cuvintele lui Castro nu au scăpat neobservate de către comuniștii cubanezi, (2) care l-au numit de multe ori “pucist” – “fascist” în argoul comunist.
Altă mare realizare a lui Castro a fost activitatea sa admirabilă ca agent secret – inițial pentru CIA, iar apoi pentru conducătorii CIA, conspiratorii globaliști ai CFR (n. r. Council on Foreign Relations).
La începutul anului 1948, pe vremea când studia dreptul în cadrul Universității din Havana, Castro a devenit o unealtă secretă a guvernului invizibil american – a fost recrutat de CIA (care abia fusese înființat de către conspiratorii CFR) și trimis în Bogota, Columbia ca agent provocator pentru a lua parte la asasinarea reprezentantului Partidului Liberal Jorge Eliécer Gaitán și a instiga revoltele cunoscute sub numele de “Bogotazo”. Conspiratorii CFR au dat vina pe comuniști pentru Bogotazo și s-au folosit de frica generală de comunism și de Uniunea Sovietică pentru a justifica începuturile unei lungi operațiuni psihologice de ostilitate împotriva americanilor numită “Războiul Rece”. (3)
Câțiva ani mai târziu, în 1956, premierul sovietic Nikita Hrușciov a propus strategia “coexistenței pașnice”. Conform acestuia, competiția dintre Uniunea Sovietică și Statele Unite ar trebui să continue, dar din punct de vedere comercial, cultural și tehnologic, fără confruntări militare. Conspiratorii CFR au văzut în această declarație un pericol de li se demantela dușmanul pe care îl creaseră în mod artificial. Așa că l-au convocat pe fidelul lor agent, Castro, să ajute la rezolvarea acestei probleme.
Odată ce conspiratorii CFR i-au permis lui Castro să preia puterea în Cuba în 1959, acesta a condus la infiltrarea sovieticilor. Cu toate acestea, spre uimirea lor, de îndată ce l-au acceptat ca parte a sferei de influență comuniste, el a început să lucreze împotriva doctrinei “coexistenței pașnice” a lui Hrușciov. În acest scop, el a creat și a finanțat mișcări neoficiale anti-americane în America Latină și grupări teroriste în întreaga lume și a distrus partidele comuniste pro-sovietice în America Latină.
Acționând în numele conducătorilor săi de la CFR, a încălzit Războiul Rece. Totuși, în ciuda faptului că Fidel Castro era un agent al dreptei celei mai reacționare, reprezentanții politicii de stânga din lume l-au văzut ca pe un om al stângii.
Nu au reușit să vadă că era de fapt un agent al celor mai reacționari oameni de pe planetă : magnați ai petrolului, bancheri internaționali și directori generali ai corporațiilor multinaționale. Cu toate acestea, el a reușit să îi păcălească pe adepții politicii de stânga și pe “progresiștii” lumii, făcându-i să creadă că e un om al stângii căruia îi pasă de drepturile bieților fermieri și muncitori.
A doua marea realizare a lui Castro a fost folosirea Cubei ca spațiu de testare în scopul Noii Ordini Mondiale.
Conspirațiile referitoare la Noua Ordine Mondială s-au ascuns în spatele ideii pornite de cei de la CFR conform căreia Terra este suprapopulată, iar oamenii consumă prea mult din resursele planetei, care, prin lege naturală, le aparțin lor. Prin urmare, cele două scopuri principale pe care le au sunt depopularea și dezindustrializarea – exact ceea ce a reușit Castro în Cuba.
Contrar a ceea ce ar crede majoritatea, înainte ca Fidel Castro să preia puterea în 1959, Cuba nu era o țară subdezvoltată. Standardul de viață și de mentalitate al cubanezilor era, în medie, atât de apropiat de cel al vecinilor americani încât, din prima parte a anilor ’50, multe companii americane care se ocupau de comerț foloseau Cuba ca spațiu de testare a produselor înainte să le lanseze în State. Se pare că folosirea Cubei ca spațiu de testare pentru produsele, serviciile și ideile americane nu s-a terminat când Castro a preluat puterea în 1959. De fapt, Cuba a devenit, sub conducerea lui Castro, un experiment la scară largă bazat pe inginerie socială, o încercare menită să testeze Noua Ordine Mondială înainte de implementarea mondială a acesteia de către conspiratorii globaliști.
Iar Castro a avut un foarte mare succes. La mai puțin de zece ani după ce a ajuns la conducere, Cuba a devenit una dintre cele mai sărace țări din America Latină. După moartea sa, în majoritatea statisticilor de tip economic și social, Cuba abia a reușit să se plaseze deasupra statului Haiti.
Datorită defectelor sale de natură intrinsecă, comunismul a fost un eșec de tip social și economic. Dar ceea ce observăm astăzi în Cuba nu este un rezultat al unor politici greșite, cu atât mai puțin al ineficientului embargou american, ci al succesul distrugerii intenționate și planificate a unei țări și a locuitorilor ei, foarte asemănător fiind ceea ce conspiratorii CFR și marionetele lor au făcut în Statele Unite.
A treia mare realizare a lui Castro a fost păstrarea susținerii și admirației stângii “progresiste” americane în ciuda faptului că era principalul asasin al liderilor de stânga.
Există dovezi puternice potrivit cărora Castro, acționând în numele conspiratorilor CFR, a avut un rol cheie în asasinările președintelui american John F. Kennedy (4), a președintelui Chile, Salvador Allende (5) și a președintelui Venezuelei, Hugo Chavez (6). De asemenea, l-a trădat pe Che Guevara și a permis capturarea și uciderea acestuia în Bolivia. Altă mare realizare a lui Castro a fost faptul că, în ciuda urii sale pentru homosexuali, era admirat de aceștia.
De când Castro a preluat puterea în Cuba, regimul său era deosebit de represiv față de homosexuali, fiind impusă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare pentru exprimarea în public a afecțiunii între homosexuali. Chiar și agentul CFR pro-Castro Herbert Matthews, care a vizitat Cuba în numeroase rânduri și care se mișca liber printre înalții oficiali ai guvernului lui Castro, a spus că “pare să existe o antipatie emoțională deosebit de puternică față de homosexuali în Cuba – pe care Castro o împărtășește”. (8)
În 1963, Castro a aprobat “Operațiunea P”, numită astfel din cauza unui mare și negru “P” (de la “prostitutas, pederastas, proxenetas” – prostituate, homosexuali, proxeneți) desenat pe uniformele deținuților. “Operațiunea P” a fost o anchetă de mari proporții care a început cu o recenzare națională a homosexualilor efeminați. “Operațiunea P” a fost primul pas către crearea UMAP-urilor (Unități Militare pentru Sporirea Producției), un eufemism pentru lagăre de concentrare pentru homosexualii efeminați și a altor “deviați”. Deținuții UMAP erau supuși unui regim de muncă grea și abuzului verbal și fizic constant, inclusiv atacuri libere și hărțuire din partea măcelarilor lor, prizonierii puternici.
Acestea consider că sunt marile realizări ale lui Castro. Cât despre eșecuri?
Cred că marele eșec al lui Castro a fost încercarea sa nereușită de a distruge Statele Unite și întreaga lume în 1962. Contrar dorințelor sale, Castro nu a devenit vreodată cel mai mare criminal din istoria modernă a omenirii. Dar acest lucru nu a fost din cauză că nu a încercat. Nici Hitler sau Stalin nu s-au apropiat la fel de tare ca Fidel Castro de pornirea unui holocaust nuclear global care ar fi făcut ororile celui de-Al Doilea Război Mondial să pălească prin comparație.
Pe 3 octombrie 1962, cu câteva zile înainte de atacul de la criza rachetelor cubaneze, Castro l-a trimis pe unul dintre oamenii lui de încredere, teroristul antrenat Jorge Santiesteban, la New York, într-o misiune cheie. Odată ce Santiesteban a ajuns în New York, el a contactat restul echipei, care, conform estimărilor FBI, varia între 25 și 50 de oameni. Misiunea lor era provocarea unei explozii care urma să arunce în aer mare parte din Manhattan, inclusiv Statuia Libertății, magazinul universal Macy’s, numeroase stații de metrou, stația de autobuz de pe strada 42 și Grand Central Station, asemenea multor rafinării de pe malurile din New Jersey, cum ar fi Humble Oil sau Refining Company in Linden. În acest scop, ei au depozitat o cantitate uriașă de explozive la magazinul lui Garcia. (10)
Însă planul sabotorilor era prea ambițios și includea prea multe persoane, iar FBI-ul a aflat rapid de existența lui și i-a reținut pe principalii conspiratori. Dacă lucrurile ar fi mers conform planurilor lor, americanii ar fi fost cu siguranță revoltați, iar o răzbunare împotriva statului cubanez ar fi fost încurajată. În zile tensionate de criză ca acelea, ar fi putut oare să fie considerat un atac preventiv al Rusiei împotriva Statelor Unite care ar fi declanșat o lovitură dureroasă la adresa Uniunii Sovietice cu consecințe imprevizibile?
Din fericire, planul a eșuat. Însă Fidel Castro este o persoană ingenioasă. După încercarea sa nereușită de a pune la cale un plan care ar fi putut declanșa o confruntare nucleară între cele două mari puteri, Castro și-a scos alt as din mânecă.
Pe 26 octombrie 1962, în timpul momentelor critice ale Crizei Rachetelor Cubaneze, Castro a mers la ambasada sovietică din Havana și a rămas acolo până la primele ore ale zilei următoare scriind o scrisoare către Hrușciov. Cea mai importantă parte a scrisorii o reprezintă eforturile lui Castro de a îl convinge pe Hrușciov că o invazie americană în Cuba este iminentă și cererea acestuia conform căreia, în cazul unei astfel de invazii, Uniunea Sovietică ar trebui să pornească un atac nuclear preventiv împotriva Statelor Unite. Daca ar fi avut loc, un astfel de atac ar fi dus la un devastator război nuclear care ar fi ucis majoritatea oamenilor din emisfera nordică.
Din fericire, conducătorul sovietic nu a acordat atenție dorințelor lui Castro, iar lumea a fost salvată de un Armageddon nuclear. Bineînțeles că scrisoarea lui Castro l-a speriat pe Hrușciov, căci acesta din urmă a început, în aceeași zi, să îi comunice președintelui Kennedy mesaje de conciliere într-un efort disperat de a pune capăt crizei.
Cu toate acestea, obsesia lui Castro de a distruge Statele Unite și întreaga lume nu s-a oprit odată cu trimiterea scrisorii către Hrușciov. În următoarea zi, în apogeul crizei, pe 27 octombrie 1962, un avion de spionaj american U-2 a fost distrus în estul Cubei de către o rachetă sol-aer sovietică (SAM). Numeroase explicații, unele dintre ele contrazicându-se reciproc, au fost aduse pentru bizarul eveniment, însă majoritatea oamenilor sunt de acord că distrugerea avionului a avut loc printr-o nerespectare a ordinelor lui Hrușciov.
Urmând ordinele lui Castro și ignorând îndemnurile sovietice, în dimineața zilei de 27 octombrie, baterii de artilerie antiaeriană ale armatei cubaneze au început să tragă către avioane americane de cercetare ce zburau la joasă altitudine, distrugând cel puțin unul. După cum însuși Castro i-a spus lui Tad Szulc, “Sunt absolut sigur că dacă zborurile la joasă altitudine ar fi fost reluate am fi distrus unul, două, trei dintre avioane… Cu atâtea baterii de artilerie în acțiune, am fi distrus câteva avioane. Nu știu dacă asta ar fi pornit un război nuclear.” (11) Deși echipele cubaneze operau pistoale antiaeriene, puternicele SAM-uri se aflau sub controlul strict al sovieticilor, iar cubanezii nu aveau acces la baze și nu știau să le opereze. Totuși, pe la ora zece în aceeași dimineață de sâmbătă, un U-2 american a fost distrus de un SAM în Los Angeles, lângă Banes, în provincia Oriente.
Ani mai târziu, în 1989, Aleksandr Alekseev, fost ambasador sovietic în Cuba și înalt ofițer KGB, care a fost “turnat” de Castro, a spus că acel U-2 a fost distrus de către un “comandant sovietic irațional al apărării aeriene” (12).
Există, în orice caz, o altă versiune a poveștii. Conform lui Seymour Hersh, există dovezi suficiente conform cărora, pe 26 octombrie 1962, o unitate a armatei cubaneze a atacat și a ocupat o bază SAM operată de sovietici din Los Angeles, lângă Banes, în provincia Oriente, omorând mulți soldați sovietici și preluând controlul asupra acesteia. Hersh s-a bazat, în redactarea articolului său, pe informații obținute parțial dintr-un interviu cu analistul Departamentului Apărării Daniel Ellsberg, care cita la rândul lui surse secrete dintr-un studiu post-criză al evenimentului. Speculația se bazează pe o transmisiune interceptată de la baza sovietică din Los Angeles care indica lupte grele și decese. Adrián Montoro, fost director al Radio Havana Club, și Juan Antonio Rodríguez Menier, un ofițer senior al serviciilor secrete cubaneze care a dezertat în 1987 și care trăia în Statele Unite, par să confirme teoria lui Ellsberg. (13)
Deși atât Castro, cât și rușii au negat categoric că acel atac ar fi avut loc, Raymond L. Garthoff, asistent special în Afaceri Politice/Militare cu Uniunea Sovietică în Departamentul de Stat în timpul conducerii lui Kennedy, afirmă că, de fapt, de pe 28 octombrie, armata cubaneză a înconjurat bazele militare sovietice timp de trei zile. (14) Este evident că, indiferent de ceea ce s-a întâmplat de fapt, Castro încerca să accelereze o confruntare nucleară între Uniunea Sovietică și Statele Unite..
Criza Rachetelor Cubaneze a fost în cele din urmă rezolvată pe cale pașnică, în ciuda a ceea ce își inchipuise Castro. Dovezile indică faptul că, încă din timpul crizei, Dr. Strangelove Castro a visat la nimicirea Statelor Unite, luând măsuri semnificative în speranța de a își îndeplini prețuitul vis. Și nu vă lăsați înșelați de dimensiunile mici ale insulei cubaneze în comparație cu Statele Unite. Puteți fi siguri că Fidel Castro nu era nici pe departe un inamic mărunt. Herbert Matthews, care îl cunoștea bine pe Castro, a spus odată despre acesta că “este cel mai periculos inamic pe care Statele Unite l-au avut vreodata în emisfera vestică”. (15)
Cu toate acestea, se pare că Fidel Castro nu și-a uitat niciodată visul de a distruge Statele Unite și întreaga lume. În 1989, General Rafael del Pino Diaz, primul clasat dintre dezertorii cubanezi, a afirmat că în timpul operațiunii “Grenada” din 1983, Castro a dat ordin pentru piloți cubanezi de pe avioanele MiG 23 de a programa computerele pentru a ataca locații în Florida. Printre locurile alese ca ținte se afla centrala nucleara de la Turkey Point, despre care Castro a spus că are potențialul de a provoca un dezastru nuclear mai mare decât cel de la Cernobîl. (16) Conform generalului del Pino, cuvintele lui Castro au fost : “nu dețin bombe nucleare, dar pot produce o explozie nucleară.” (17)
Generalul del Pino a afirmat că, în 1968, când un grup de cubanezi au fost autorizați să recupereze un MiG-17 dus în Statele Unite de către un dezertor, agenții cubanezi au făcut fotografii detaliate ale Bazei Militare Aeriene Homestead din Florida. Această bază militară, după cum spune Generalul del Pino, fusese aleasă ca țintă a unui atac al avioanelor cubaneze. Intenția atacului, conform celor spuse de Castro ofițerilor Forțelor Aeriene Cubaneze, a fost să determine Statele Unite la măsuri chiar mai puternice, “ca Uniunea Sovietică să fie implicată”. (18)
Prin urmare, cred că faptul că nu a reușit să distrugă lumea a fost marele eșec al lui Castro. (19)
În fine, dacă ar trebui să rezum acest personaj într-o singură propoziție, ce aș spune?
Cu mulți ani în urmă, când studia Dreptul în cadrul Universității din Havana, Fidel Castro i-a spus unui prieten că marea lui ambiție în viață este să aibă o pagină a lui în istoria cubaneză. Ei bine, poate nu îi va fi dedicată o întreagă pagină, dar cel mai probabil va primi măcar o propoziție. Peste cincizeci de ani, manualele de istorie cubaneze vor conține o foarte scurtă menționare a lui Castro într-o singură propoziție:
“Fidel Castro : un tiran corupt și însetat de sânge care a trăit în vremurile cântăreței Celia Cruz.”
Speranța mea este ca, pe cât de curând, Henry Kissinger, George Soros și stăpânul lor, David Rockefeller i se vor alătura lui Fidel Castro în iad.
Note de subsol:
1. Cred că adevărata ideologie a lui Castro era puterea absolută. Fidel Castro a fost, în principiu, un castroist. Dovada acestui lucru este faptul că Celia Sánchez, secretara lui încă din zilele de gherilă și una dintre puținele persoane în care avea încredere, a fost o cunoscută anticomunistă.
2. Jules Dubois, “Fidel Castro” (New York : Bobbs Merill, 1959), p. 83 și nu numai. Pentru o comparație între cuvintele lui Castro și ale lui Hitler în cadrul proceselor lor vedeți “History Will Absolve Me”, Fidel Castro, “On Trial”, R. Debray (London : Lorringer, 1968), p. 40, “Der Führer”, Konrad Heiden (Boston : Houghton Mifflin, 1944), p. 206. Vedeți de asemenea William Shirer, “The Rise and Fall of the Third Reich” (Greenwich, Conn. : Fawcett, 1962), p. 118.
3. Întregul eveniment este povestit detaliat în cartea mea “Psychological Warfare and the New World Order” (Spooks Books : Oakland, California, 210), p. 150-179..
4. Despre rolul lui Castro în asasinarea lui John F. Kennedy, vedeți Servando Gonzalez, “The Secret Fidel Castro”, p. 96-131.
5. Castro și CIA au colaborat în scopul destabilizării guvernului Allende – CIA prin zugrăvirea unei imagini de politician de stânga, iar Castro prin condamnându-l în mod deschis de a nu fi suficient de radical. În plus, dacă informațiile descoperite acum câțiva ani sunt adevărate, atunci Allende nu s-a sinucis : șeful trupelor sale de securitate, generalul cubanez Patricio de la Guardia, l-a omorât la ordinele directe ale lui Castro. Vedeți articolul meu : “Fidel Castro : Asesino de Allende?”
6. Servando Gonzalez, “Hugo Chavez : Another Victim of Castro’s High-Tech Political Assassinations?”
7. Despre cum Castro l-a trădat pe Che Guevara, vedeți : Servando Gonzalez, “We Have Seen the Enemy and He Is One of Them”, partea a doua, NewsWithViews.com, 3 mai 2014
8. Herbert Matthews, “Revolution in Cuba”, p. 333
9. Vedeți Servando Gonzalez, “The Secret Fidel Castro”, p. 220-223.
10. Andrew Tully, “White Tie and Dagger”, p. 74-78. Tully greșește crezând că planul a fost o idee sovietică, căci a fost ideea lui Castro. Planul e de asemenea sesizat în “Castro’s Final Hour”, Andres Oppenheimer.
11. Daniel Ellsberg, “The Day Castro Almost Started World War II”
12. Dino A. Brugioni, “Eyeball to Eyeball”, p. 462-463
13. Seymour Hersh, “Was Castro Out of Control in 1962?”, în “The Washington Post”; Adrián Montoro, “Moscow was caught between Cuba and U.S.”, “The New York Times”; Rodríguez Menier discutând direct cu autorul. Menier susține că a auzit întâmplările de la Gen. José Abrahantes.
14.. James Blight și David Welch, “On the Brink”, p. 56
15. Vedeți Herbert Matthews, “Cuba”, p. 105. Agentul CFR Herbert Matthews a greșit. Cel mai periculos inamic al Statelor Unite nu este străin, ci e de dinăuntru. Este Consiliul pentru Relații Externe, adevărații stăpâni ai lui Fidel Castro, care i-au permis să preia puterea în Cuba și care l-au susținut în secret în tot acel timp.
16. Vedeți Ernesto Betancourt, “Is Castro Planning a Preemptive Strike Against the U.S.?”, p. 4
17. Jeanne Kirkpatrick, “Is Stubborn Castro Testing U.S. Defenses?”
18. Joseph B. Trester, “Defecting General Says Cuba Has Plans to Raid Base in the U.S. If It Is Attacked”
19. Liberalii și “progresiștii” americani pretind a le fi teamă că Trump va împinge Statele Unite către un război nuclear, însă îl admiră din suflet pe monstrul care a adus lumea mai aproape de Armageddon nuclear. Nu sunt decât o adunătură de ipocriți.
ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.
FOTO: steve mcnicholas/Flickr
