Ninel Ganea
Ultimele postari ale lui Ninel Ganea (vezi toate)
- Divizia și omul C.A. Rosetti - 4 septembrie 2018
- Cruciații modernității - 25 mai 2018
- Educația de acasă a lui Dostoievski - 18 aprilie 2018
În aparență avem de toate în România: separația puterilor în stat, stat de drept, justiție independentă, economie de piață, presă liberă, servicii secrete sub control parlamentar, societate civilă etc. În doua cuvinte: democrație funcțională. Cine se îndoiește poate consulta rapoartele experților și analiștilor verticali din ultimii 10 ani, ale ONG-urilor independente, apoi se poate uita cu atenție pe monitorizările occidentale. Ar mai fi mici probleme, pe ici-colo, dar situația stă bine per ansamblu. A spus-o chiar și ambasada SUA la București, care a lăudat “curajul și competența” procurorilor. Serviciile secrete au primit, de asemenea, elogiile ambasadei pentru contribuția la democrație, antiterorism și anticorupție. Lumea bună ne-a lăudat pentru tot ce s-a întâmplat în ultimii ani. Suntem în normalitate, cu instituții eficiente, care funcționează aproape admirabil.
Doar că totul e o iluzie. O mare și urâtă iluzie, care anunță un viitor plumburiu. Ceea ce vedem la lucru în România este un sistem fascist, un regim politic al unor structuri (nu exclusiv locale) din spatele statului, care controlează de facto toate instituțiile importante. Confirmarea a venit din surse oficiale. Un judecător al Curții Constituționale a reclamat public presiunea pe care o face serviciul de informații pentru a trece legile Big Brother. Un alt judecător al aceleiași curți este urmărit penal, la doar două zile după ce a trântit legea cu pricina. Șeful SRI, între timp demis, amenința fără stinghereală, într-un interviu, judecătorii, după care certifica liniștit existența ofițerilor acoperiți din presă. Presa duhnește, de altfel, de informatori și “purtători de mesaj”, iar cel mai recent scandal, în care fosta privilegiată a regimului, acum urmarită penal, spune limpede că anticorupția a reprezentat o mare făcătură, în timp ce acuză un general al SRI de poliție politică, îi pune pe jurnaliști sau pe șefii lor în ipostaze incomode. În fața celui mai mare scandal postcomunist, majoritatea surselor oficiale preferă să îngroape subiectele sub o mare de irelevanță și cancan. Tot pe canale credibile aflăm că economia de piață se rezolvă prin intermediul cercetărilor penale pentru concurență incomodă. Partidele politice se menajează reciproc în chestiunile vitale și nici măcar nu se gândesc să tulbure existența statului profund. Când nu a venit din surse oficiale, confirmarea fascismului s-a produs involuntar, cum a fost în cazul unui grup de ONG-uri care a solicitat, în numele societății civile, adoptarea legilor Big Brother. Fascism până la capăt: piață fără concurență sau corporatism.
Exemplele au fost colectate doar în ultima lună și nu lasă loc de îndoieli. Trăim într-un sistem bolnav, cu o democrație de vitrină, în care libertatea devine pe zi ce trece mai labilă. Ni se oferă doar iluzia libertății, iar rezultatul de până acum este un simulacru cenușiu, care tinde să devină negru. Imitație de justiție, de presă, de partide politice și economie. Pentru tabloul complet avem, bineînțeles, și imitații de evaluări și analize, care sunt scoase în evidență de câte ori cineva ridică semne de întrebare. Și cine i-ar putea contrazice?! Cine ar putea să contrazică zeci și sute de pagini, cu tabele și statistici despre progresul reformelor instituționale, venite din partea unor ONG-uri respectabile, experte in politici publice, finanțate de ambasade occidentale?! Cine ar putea să infirme diagnosticul optimist al emisarilor apuseni?!
Prin anii ’90, ni se cerea liniște și supunere, deoarece țara avea nevoie de stabilitate. Iar toata lumea repeta mantra asta. Acum, figurile noului val politic clamează același drept, însă pentru instituțiile de control penal. Orice vine din direcția respectivă, trebuie acceptat, pentru că altfel se pune în pericol siguranța statului. Și e vorba de același stat cu puteri gigantești, pe baza căruia s-a consolidat corupția. Dar nouă ni se cere să nu-l mai chestionăm, să nu dăm dovezi de scepticism, ci să contribuim la sporirea puterilor sale. Mai mulți bani la buget și mai multă putere la organe. Agențiile de control și supraveghere merg ireproșabil, pentru că arestează “foști premieri sau miniștri (…) oameni de afaceri care păreau intangibili”, deși pe criteriul ăsta și justiția lui Gheorghiu Dej și Ana Pauker stătea bine.
PS: Nu e nimic nou în ceea ce se intamplă în România. Turcia reprezintă modelul original după care a fost construită această structură politică, dar și Italia trebuie avută în vedere de cei care vor să înțeleagă dimensiunea fenomenului.
Articol publicat simultan pe Karamazov
FOTO: Theo K/Flickr
