Bogdan Glăvan
Ultimele postari ale lui Bogdan Glăvan (vezi toate)
- Liberalismul care îmi place. Educația - 22 mai 2018
- Dar fără stat, cine ar construi tramvaie? - 8 noiembrie 2017
- De ce cresc dobânzile, Mitică? - 11 octombrie 2017
Mulțumită invitației primite de la Răzvan Orășanu am avut ocazia să asist la conferința Strategii de reformă în sistemul de educație. I-am ascultat pe Klaus Johannis, Raluca Turcan, Madlene Șerban, Șerban Iosifescu și pe alții, iar la finalul întâlnirii am putut să-mi exprim și un scurt punct de vedere. Iată-l mai jos, într-o variantă ușor extinsă.
Sunt suprins de faptul că toată lumea își dorește să avem un sistem de educație competitiv, dar nimeni nu pare să realizeze ce înseamnă acest lucru. Ce înseamnă competitiv? Mulți cred că aici se ascunde o mare filozofie:
- Unii zic că un sistem de învățământ competitiv trebuie să funcționeze precum niște fabrici care produc absolvenți exact pe măsura cererii de pe piața muncii.
- Alții opinează că ar fi vorba de un sistem de învățământ care să pregătească specialiști, eventual într-un domeniu nou de înaltă tehnologie, sau, mă rog, în ce domeniu vrea societatea. Nu știm exact cum o să ne spună societatea ce dorește, dar hai să zicem.
- Alții spun că școala ar trebui să ofere întâi de toate oameni educați, care să dețină un set de abilități cognitive fundamentale (de bază), capabili să ia decizii, pentru că, la urma-urmei, nimeni nu știe care sunt meseriile care se vor cere pe piața muncii peste 10, 20 sau 50 de ani; dar tinerii trebuie să fie suficient de pregătiți astfel încât să se reorienteze în carieră.
Părerea mea este că dacă punem în problema în acest fel nu facem decât să ne încurcăm în detalii. Nu vedem pădurea din cauza copacilor. De fapt este mult mai simplu, nu-ți trebuie două facultăți ca să înțelegi ce înseamnă un sistem educațional competitiv, nu e nevoie să organizăm o Mare Adunare Națională pe acest subiect sau să votăm ce și cum.
Un sistem de învățământ competitiv este… exact ce spune termenul. Competitiv înseamnă concurențial. Un sistem competitiv este un sistem care își folosește cu foarte eficient resursele ajungând să livreze maxim de rezultate cu minim de efort, adică o valoare adăugată importantă. Și doar un sistem concurențial asigură alocarea eficientă a resurselor, economiștii cunosc acest lucru foarte bine (însă doar dacă nu cumva au trecut prin facultate ca gâsca prin apă). Un sistem concurențial este competitiv prin definiție. Opusul său este un sistem centralizat, ineficient prin definiție.
Și acum să ne întrebăm: avem concurență în domeniul grădinițelor? Avem concurență între școli? Avem concurență între profesori? Avem concurență între planuri și metode de învățare? Avem concurență între universități? Poate socotiți cea mai mare parte a acestor întrebări drept o glumă și aveți dreptate. Nu există concurență între școli, atât timp cât statul deține un cvasi-monopol în acest domeniu. Nu avem concurență între profesori – poate doar pe piața neagră a meditațiilor. Ce concurență există între universități dacă doar universitățile de stat au acces la finanțare publică, dacă universitățile private nu sunt libere să ofere ce programe vor? (spre comparație, gândiți-vă cum stau lucrurile cu clinicile medicale private vs. cele de stat). Motivele pentru care nu avem concurență în sistemul de educație sunt nenumărate, am dat doar câteva exemple.
Este clar? Vom avea un sistem de educație competitiv atunci când vom avea un sistem de educație concurențial. Atunci când părinții vor fi liberi să aleagă iar școala nu mai fi un soi de CAP aflat sub controlul politicului. Atunci când școlile vor fi autonome și vor putea angaja ce profesori doresc. Atunci când universitățile vor putea elibera propria diplomă, a cărei valoare să fie certificată de piața muncii, nu de un minister corupt. Din păcate acest deziderat este departe de realitate, deoarece factorii care decid pe termen scurt soarta educației au interese diametral opuse. Dar dacă opinia publică nu exercită presiune asupra clasei politice, atunci vom rămâne cu acest sistem falimentar, care la terminarea liceului produce 50% rebuturi.