Mereu cu un pas înaintea progresului, Franța a decis recent să legifereze donarea involuntară de organe. Dacă o persoană trecută la cele veșnice nu stipulează în mod expres, scris sau oral, că nu dorește să-i fie prelevate organele după moarte, atunci statul francez dispune de trupul omului după cum consideră de cuviință. Știrea a fost…
Detoxifiere culturală
Cu greu trece o zi în care să nu aflăm de încă vreo idee năstrușnică a elitelor corecte politic de prin universități, presă sau organizații nonguvernamentale. Șirul grozăviiilor pare nesfârșit, iar prin concursul presei ți se lasă senzația că lumea a luat-o razna și nimeni nu mai are curajul să spună că albul e alb…
Revoluția Rusă
Aproape orice carte de istorie este binevenită, într-o lume tot mai înclinată să folosească o rațiune geometrică, seacă și ucigătoare, atunci când nu plonjează direct în irațional. Cunoașterea trecutului, chiar și imperfectă, mai temperează din excesele progresivismului, în același timp în care pune o frână solidă optimismului antropologic. Măcar și din acest punct de vedere…
Curs – Istoria Țarilor Pravoslavnici
Academia Privată reia întâlnirile. Semestrul începe cu Istoria Țarilor Pravoslavnici. Lector Ninel Ganea. În urmă cu exact un secol, ultimul imperiu ortodox dispărea sub presiunea trădărilor, a revoluționarilor, dar mai ales a ticăloșirii oamenilor. Rugăciunile și lucrarea stareților, a marilor duhovnci ai Rusiei nu au mai putut opri catastrofa, după cum nici…
În preajma revoluției
“O mână de revoluționari merg din casă în casă și bat la fiecare ușă: “toată lumea în stradă/este rușinos să stați în casă!”. Și fiecare conștiință, șchiopul, orbul, ciungul au dat năvală în piață, niciunul nu a rămas înăuntru. Timp de jumătate de secol au făcut ravagii, văicărindu-se și certându-se. Acasă este mizerie, sărăcie și…
Catarii anticorupției
Când se va scrie istoria “luptei anticorupție”, a abuzurilor și a fărădelegilor săvârșite în numele “statului de drept”, vor apărea, probabil, și cronicarii care vor invoca vestita butadă “o idee bună, aplicată prost”. Alții vor susține că nu au știut ce se întâmplă… Până la momentul acela, însă, va trebui să mai așteptăm. Iar în…
Sub soarele necurăției
În aparență, respingerea realității este, cel mai probabil, unul din reziduurile toxice ale imaginației romantice. Refuzul de a admite răul în cele mai demonice ilustrări ale sale pare că ține de un handicap existential, și nu de vreo inocență netulburată. Astăzi, oamenii resping funciar ideea că lumea e dominată de rău, că “elitele” sunt plămădite…
Apocalipsa se amână
Este limpede că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Ba chiar există argumente convingătoare pentru a afirma contrariul. Ticăloșirea individuală, subjugarea prin patimile cele mai de jos ori declinul cultural constant sunt probe redutabile în orice proces al veacului nostru. Dar cu toate acestea, și în pofida politicilor deliberate din ultima sută…