Cum subminează Arabia Saudită producția de țiței de șist a SUA

Strategia principalului stat OPEC, Arabia Saudită, de a nu-și reduce producția zilnică de țiței pe fondul crizei mondiale de supraproducție care a dus la prăbușirea cu 50% a prețurilor pe piețele internaționale, pare să dea roade. Asta pentru că diferența de preț dintre țițeiul Brent, de referință la Londra și pe plan mondial, și sortimentul West Texas Intermediate, de referință în SUA, a ajuns la mai puțin de 2 dolari/baril, față de aproape 16 dolari cu un an în urmă, reducând astfel competitivitatea producătorilor americani de petrol extras din șisturi bituminoase.

Potrivit Societe Generale, principalul sortiment de țiței produs și vândut în SUA, West Texas Intermediate, a ajuns să coste în prezent cu doar 1,28 dolari/baril mai puțin decât petrolul Brent, în timp ce, cu un an în urmă, petrolul american era cu nu mai puțin de 15,49 dolari/baril mai ieftin decât cel internațional.

În 2014, această diferență semnificativă de preț a întărit considerabil rafinăriile americane, care beneficiau de materie primă foarte ieftină în comparație cu concurenții lor europeni, care se confruntau cu prăbușirea marjelor de rafinare și erau obligați să-și reducă activitatea.

Reducerea diferenței de preț dintre West Texas Intermediate și Brent face ca Brentul să devină mai atractiv pentru rafinăriile americane, ceea ce este în defavoarea producătorilor americani de țiței.

grafic shale

Strategia saudiților pare să funcționeze

Îngustarea diferențialului de preț dintre țițeiul american și sortimentul Brent se datorează în bună măsură strategiei liderului OPEC, Arabia Saudită, de a nu-și reduce producția zilnică de țiței pe fondul crizei mondiale de supraproducție care a dus la prăbușirea cu 50% a prețurilor pe piețele internaționale. Scopul strategiei este acela de a-i obliga pe producătorii americani de petrol din șisturi bituminoase, care utilizează fracturarea hidraulică și forajul orizontal, să-și reducă producția.

Acești producători au costuri de producție mai mari decât producătorii convenționali, cum ar fi cei arabi, și sunt mai afectați decât aceștia de scăderea cotațiilor mondiale la țiței.

“Se pare că strategia Arabiei Saudite funcționează. Estimările noastre arată că își vor atinge scopul de a încetini sau chiar de a stopa creșterea producției americane de țiței din șisturi bituminoase”, spune Mike Wittner, analist-șef specializat în petrol la Societe Generale în New York.

Această strategie are însă costuri și pentru Arabia Saudită și celelalte state OPEC. Petrolul s-a ieftinit cu peste 50% din iunie 2014 încoace.

Preturi timp real

Cine “clipește” primul?

Statele OPEC pot face față actualei prăbușiri a cotațiilor la țiței, care a dus prețurile la cel mai de jos nivel din ultimii pestre cinci ani, în timp ce producătorii americani de țiței de șist vor fi probabil primii care vor fi obligați să-și reducă producția, a declarat ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite.

Scăderea cu 50% a prețurilor la petrol din ultimul an s-a datorat supraproducției mondiale, estimate de Emirate și de Qatar la 2 milioane de barili pe zi.

“Toată lumea trebuie să ia măsuri, însă regulile pieței spun că producătorii cu cele mai mari costuri de producție trebuie să fie primii care să-și reducă producția. Dacă le convine actualul preț de vânzare, atunci bine, să producă în continuare, dar dacă nu le convine, atunci să-și reducă producția”, a spus ministrul Suhail Al Mazrouei.

La ora redactării acestei știri, țițeiul Brent era cotat la 46,92 dolari/baril, iar sortimentul West Texas Intermediate – la 45,18 dolari/baril.

“Este foarte puțin probabil să asistăm la o creștere bruscă a cotațiilor internaționale la țiței, dat fiind supraoferta globală de petrol. Supraoferta are drept cauză principală producția de țiței de șist din SUA și aceasta trebuie să sufere o corecție. Actualele prețuri nu sunt sustenabile, dar nu pentru noi, ci pentru ceilalți”, a mai spus oficialul din Emiratele Arabe Unite.

Articol publicat inițial pe Energy Report

FOTO: wikipedia.org

Articole similare

Top