Guvernul de coaliție de la Viena a luat o serie de decizii menite să întărească controlul și să sporească influența politică a executivului austriac asupra companiilor de stat din Austria, prin reformarea holdingului care administrează participațiile statului la companii precum OMV AG, compania-mamă a OMV Petrom, Telekom Austria sau Oesterreichische Post. Astfel, structura care administrează…
Arhitecții Obamacare de la Harvard, furioși după ce au aflat că nu vor fi scutiți de Obamacare
Traducere după Obamacare Architects At Harvard Furious After Learning They Are Not Exempt From Obamacare – Zero Hedge Incubatorul de creiere de la Harvard, locul care, conform legendei și, cu siguranță, conform US News și topului anual al colegiilor cu plată World Report, este depozitarul unora dintre cei mai deștepți oameni din lume, este furios.…
Piața pune probleme mai mari Rusiei decât sancțiunile de stat: scad și cotațiile internaționale la gaze naturale, după cele la țiței
Scăderea cotațiilor internaționale la gaze naturale se adaugă listei de probleme cu care se confruntă veniturile bugetare ale Rusiei, după prăbușirea de anul trecut a prețului țițeiului și deprecierea masivă a rublei. Nu doar că prețul gazelor naturale scade pe bursele specializate. Majoritatea contractelor pe termen lung între Gazprom și clienții săi prevăd indexarea prețului…
Cine a scumpit benzina de la 3 lei la 5 lei/l în ultimii 7 ani? Companiile încasează tot 0,5 $/l, în timp ce guvernul și-a dublat veniturile din accize și TVA
Toată lumea privește cu nostalgie la vremurile în care un litru de benzină costa 3 lei și acuză companiile din domeniu pentru scumpirea carburanților. Ultimul exemplu este cel al premierului Victor Ponta, care pare să fi uitat că a fost cel care a contribuit decisiv la majorarea, în prima parte a anului trecut, cu 50…
Cu cât s-au ieftinit benzina și motorina în România vs media UE în urma prăbușirii petrolului?
Companiile care comercializează carburanți în România au ieftinit benzina și motorina cu 13,5%, respectiv 11,1% de la momentul începerii prăbușirii prețului petrolului, un procent superior mediei europene a ieftinirilor, de 8%, calculată de Bloomberg. Astfel, pe 19 iunie, când petrolul Brent atingea nivelul maxim al acestui an (115,71 $/baril), benzina standard se tranzacționa pe piața…
Euro a ajuns iar de unde a plecat. Cum, nu vedeți progresul?
Euro s-a lansat în ianuarie 1999, la cursul de 1,1795 dolari, dar s-a prăvălit rapid până la 0,82 dolari în anii următori. În ianuarie 2002 au fost puse în circulație bancnotele și, pe fondul creșterii popularității acestora dar, probabil, mai ales din cauza recesiunii și atacurilor teroriste care au afectat SUA, euro a trecut din…
Ieftinirea petrolului lovește rubla, care s-a depreciat cu 4,5% în această dimineață față de dolar
Rubla, moneda națională a Rusiei, a fost principala victimă a continuării tendiței de depreciere a petrolului pe piețele internaționale, pierzând în această dimineață numai puțin de 4.5% în raport cu dolarul. La ora 10, rubla se depreciase cu 4,5% față de dolar și cu 2,4% față de euro, ajungând la un curs de 58,52 de…
O instanță din Argentina: Urangutanii au drepturi de bază
Pe când Europa se pregătea să intre in corpore în concediu, un tribunal din Argentina emitea pe 18 decembrie 2014 o decizie cu potențiale foarte periculoase pe termen mediu și lung pentru jurisprudența europeană. Concret, instanța a decis că urangutanul „Sandra”, născut în Germania și care se află la un zoo din Buenos Aires de…