Aniversare cu lansare: îl sărbătorim pe Mises cu o carte despre tratatul său

Academia Privata

Academia Privata

Academia Privată este un proiect educațional alternativ, eminamente privat. Fără acreditări oficiale și șabloane inutile, aceasta își propune să recupereze spiritul educației autentice.
Academia Privata

Vineri, 29 septembrie 2017, Institutul Ludwig von Mises România şi Academia Privată vă invită la lansarea cărţii Biblia economică a omului civilizat. Un comentariu la „Acţiunea umană” de Ludwig von Mises, autor Mihai Vladimir Topan. Probabil că cea mai bună modalitate de a-l omagia pe Mises la 136 de ani de la naştere este aceea de a-i asimila, discuta şi transmite mai departe ideile.

Aşa cum spunea Murray Rothbard, „Acţiunea umană este izbânda; este întregul economic, clădit pe axiome praxeologice neviciate, întemeiat riguros pe analiza omului care acţionează, pe individul aşa cum acţionează în lumea reală, animat de ţelurile sale. Este ştiinţa economică dezvoltată ca disciplină deductivă, pe firul implicaţiilor logice ale existenţei acţiunii umane”.

În cadrul evenimentului vor vorbi autorul volumului, Mihai-Vladimir Topan, şi Dan Cristian Comănescu, fondatorul Institutului Ludwig von Mises România şi traducătorul tratatului misesian în limba română. Moderatorul întâlnirii va fi Tudor Smirna.

Lansarea va fi găzduită de Ceai la Vlaicu, str. Aurel Vlaicu nr. 47, de la ora 19:00.

Pe facebook puteţi anunţa participarea la eveniment.

Cartea se găsește și pe Magazinul Anacronic

Capitolul din carte dedicat omului Mises îl găsiți aici

Articole similare

Top