Fragment din capitolul 4 al volumului Cum suntem imbecilizați de John Taylor Gatto, cea mai radicală critică a sistemului public de educație Orice ar însemna o educație, ea ar trebui să te facă o persoană unică, nu un conformist; ar trebui sa-ți dezvolte un spirit original care să te ajute să abordezi marile încercări; ar…
Îndreptar pentru buna educație creștin-ortodoxă a copiilor, la vremuri de cumpănă
Copiii sunt ca plantele, pe care Dumnezeu i-a dat în grija părinților, grădinarii lor. Episcop Grigorie Grabbe La finele anului 2016, editura Anacronic a publicat un volum care ar trebui să își găsească locul bine-meritat în biblioteca oricărui părinte și educator creștin. Cartea cuprinde un text amplu semnat de Episcopul Grigorie Grabbe – Educația creștin-ortodoxă…
Statul ascuns din spatele democrației discursive
Prefața volumului lui Peter Dale Scott – Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației ce va aparea pe 16 ianuarie la Anacronic. Precomenzi și reduceri la toate cărțile Anacronic pe magazin.anacronic.ro Rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, dar și cele ale referendumului din Marea Britanie (Brexitul), ar…
Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre (II). Un ghid de salvare a copiilor
LANSAREA VOLUMULUI: Joi, 17 noiembrie, ora 18:00, Facultatea de Teologie Ortodoxă, vor vorbi: Adrian Lemeni, Ninel Ganea, Mihai-Vladimir Topan, Bogdan Glăvan. Mai multe detalii aici A doua parte din prefața volumului Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre. Volumul conține alături de eseul episcopului Grabbe, un fragment despre educația creștină din Calea spre mântuire a Sf.…
Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre (I)
Prima parte din prefața volumului Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre. Volumul conține alături de eseul episcopului Grabbe, un fragment despre educația creștină din Calea spre mântuire a Sf. Teofan Zăvorâtul, Cuvântarea către tineri despre dreapta folosire a literaturii grecești a Sf. Vasile cel Mare și un fragment din Discursul funerar despre Marele Sfant Vasile,…
Școlarizarea împotriva educației
Fragment din prefața volumului Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al școlarizării obligatorii, de John Taylor Gatto, cea mai radicală critică a învățământului public. (…) Pe acest fond am dat peste cărțile, articolele și materialele video (și, în general, personalitatea) lui John Taylor Gatto. Am avut un mic șoc cultural, intelectual și existențial. În…
Cum suntem imbecilizați. Școala psihopatică
Fragment din cartea Cum suntem imbecilizați. Programa ascunsă a școlarizării obligatorii de John Taylor Gatto, în traducerea Mariei Comănescu, cu o prefață de Mihai-Vladimir Topan, cea mai cunoscută și radicală critică a sistemului public de școlarizare. Însuși Gatto evită termenul de educație atunci când vorbește de școală, pentru simplul fapt ca “instituția școlii școlește foarte…