Educaţie

Privilegii și robie

Privilegii și robie

Sub impresia luptei nesfârșite contra privilegiilor, împotriva discriminărilor și a nedreptăților sociale, trăim cu senzația că ne aflăm în cea mai justă și echitabilă dintre lumile de până acum. Mai e doar un mic pas de făcut până să ne odihnim după atâtea eforturi revoluționare în raiul egalitarist desăvârșit, unde nu este nici discriminare, nici…

Marele dar al cititului cu voce tare

Traducere dupa The Great Gift of Reading Aloud de Meghan Cox Gurdon   Era o după amiază toridă de iulie, cu 21 de ani în urmă, iar mie și soțului meu tocmai ne fusese, în mod incredibil, permis să părăsim un spital din Tokio alături de primul nostru născut, o fetiță. Imediat după ce am…

Împotriva socialismului educaţional

  Cinci titluri noi pe Magazin Anacronic, trei de la Institutul Mises (Liberalismul: adevărat și fals de Murray N. Rothbard, Biblia economică a omului civilizat. Un comentariu la „Acțiunea umană” de Ludwig von Mises de Mihai-Vladimir Topan și Economia în 7 lecții. Gânduri pentru cei de azi și cei de mâine de Ludwig von Mises)…

Încercăm să recuperăm spiritul educației autentice. Final de semestru la Academia Privată

Cronica unui asasinat instituțional – Cazul pieței americane a serviciilor medicale Neîndoios, există în societatea de astăzi o credinţă larg împărtăşită în ceea ce am putea numi “menirea naturală a statului”. Pe de o parte, majoritatea oamenilor susţin diferite politici guvernamentale pentru că ei cred cu adevărat că guvernul trebuie să rezolve problemele sociale. Numai…

Despre Gatto și edificiile lăuntrice

Bunica povestea…Pe timpu‘ războiului, pe când rușii, a venit un cazac la noi în ogradă…zicea că-i locotinent…ava o căldare de giuvaericale jăfuite de pe unde trecuse…a îndreptat pușca spre mine ș-o început să plângă…„Români tăiet gât la nevasta șî fata me. Pușc și eu acu la voi?” Bunica era copilă pe atunci…Până la urmă, după…

Programa Soros

Dând dovadă de o percepție politică și culturală clar superioară vecinilor de la est, guvernul maghiar a decis să închidă porțile Universității Central Europene (CEU), fondată de milardarul George Soros. Motivele clamate de autoritățile de la Budapesta au țintit spre subversiunea pe care astfel de instituții o practică deliberat, în tandem cu organizațiile societății civile,…

Avem nevoie de mai puțină școală, nu de mai multă

Fragment din capitolul 4 al volumului Cum suntem imbecilizați de John Taylor Gatto, cea mai radicală critică a sistemului public de educație Orice ar însemna o educație, ea ar trebui să te facă o persoană unică, nu un conformist; ar trebui sa-ți dezvolte un spirit original care să te ajute să abordezi marile încercări; ar…

Detoxifiere culturală

Cu greu trece o zi în care să nu aflăm de încă vreo idee năstrușnică a elitelor corecte politic de prin universități, presă sau organizații nonguvernamentale. Șirul grozăviiilor pare nesfârșit, iar prin concursul presei ți se lasă senzația că lumea a luat-o razna și nimeni nu mai are curajul să spună că albul e alb…

Top