Argumentul lui Friedrich von Hayek, potrivit căruia într-o democrație (îndeosebi în cele care și-au uitat originile constituționale) vor ajunge la putere inevitabil cei mai răi, poate fi reconstruit și cultural. Decadența civilizației occidentale, dublată de aroganța pretenției de infailibilitate a științei moderne, întărește teoria lui Hayek, până la un nivel la care nici măcar accidental…
Fericiţi cei fundamentalişti
Undeva printre primele fragmente din Petits traités I, Pascal Quignard scrie: “Suntem ca nişte păsări care se află în aer, dar care nu pot rămâne acolo fără să se mişte, pentru că sprijinul lor nu este solid.” Lauda fluidului, a mişcării paradoxale care menţine staticul, a curgerii. Mai încolo, în Petits traités II, pe la mijloc: “Imuabilul este nisipul.” Adică cinetica.…
Lecţia de satanism pentru începători
În analiza pe care o face basmului Ivan Turbincă, hermeneutul Vasile Lovinescu ne spune că în lumea tradiţională diavolul nu era lăsat să hălăduiască aiurea, ci era fixat în locuri anume: case părăsite, mlaștini, păduri adânci. Amplasamentele erau semnalate oamenilor, multe intrau în legendă, și toţi puteau astfel să se ţină departe de pericole. Modernii…