Traducere de Denisa Gavriloiu după Impantokratoros

---

1. “ÎMPACĂ-TE CU TINE ÎNSUŢI; ŞI SE VOR ÎMPĂCACU TINE CERUL ŞI PĂMÂNTUL.” (ISAAC SIRUL)

Relația dintre om si animale ar trebui prezentată prin prisma actului de creație a lumii. Citim în acest sens în „Facere” că în ziua a șasea a creației “a făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, și animalele domestice după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor. Și a văzut Dumnezeu că este bine. ” (Fac. 1:25)

După ce a fost creat, omului i-a fost oferită demnitatea de a stăpâni peste animale: “și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” ” (Fac. 1:28) Stăpânirea peste lumea animală se arată  în faptul că Dumnezeu a adus toate animalele înaintea lui Adam pentru a le pune nume: “Și Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca sa vadă cum le va numi; așa că toate ființele vii să se numească precum le va numi Adam. ” (Fac 2;19)

Ca Împărat al întregii creații omul, creat după “chipul si asemănarea lui Dumnezeu”, trebuia să se manifeste responsabil. În această stare paradisiacă animalele nu doar ascultau de om, dar trăiau în armonie și între ele.

Căderea protopărinților a adus o schimbare radicală atât în ceea ce privește relația omului cu Dumnezeu, cât și în cea dintre om și restul creației. Omului căzut în păcat animalele îi devin ostile. Astfel a ajuns ca el să se teamă de anumite animale, iar altele să se teamă de el.
După căderea în păcat, întreaga creație așteaptă, asemenea omului, eliberarea din cursa păcatului: “Căci știm că toată făptura împreună suspină și împreună are dureri până acum. (Rom 8,22).” Putem vorbi, așadar, și de o solidarizare a lumii animale cu omul, în suferința pricinuită de preschimbarea lumii prin păcat.

De asemenea, în Facere întâlnim decizia lui Dumnezeu de a distruge omul, dar îl cruță pe Noe (și pe familia sa), care are grijă de animalele de pe arcă.

În Deuteronom e scris că unul dintre motivele principale pentru care Dumnezeu s-a odihnit în a șaptea zi este pentru că animalele aveau nevoie de odihnă. în același sens, în Psalmul 104 este amintită grija lui Dumnezeu față de animale:  “Tu adapi la ele toate fiarele câmpului; în ele își potolesc setea măgarii sălbatici.”, iar la a doua venire a lui Dumnezeu: “Şi voi încheia în ziua aceea un legământ cu dobitoacele câmpului şi cu păsările cerului şi cu târâtoarele de pe pământ şi voi sfărâma arcul şi sabia şi voi face să nu mai fie război în ţară, iar pe cei ce o locuiesc, îi voi pune la adăpost.”

Tot din perspectiva acestei relații de solidaritate, întâlnim în Vechiul Testament ecouri ale stării paradisiace de dinainte de căderea în păcat. Este binecunoscut episodul în care Sfântul Proroc Ilie este hrănit de un corb. Prin pronia dumnezeiască, vedem cum o pasăre care prin natura sa nu poarta de grijă nici de propriii pui, aduce hrana prorocului.

Iona a rămas trei zile în burta balenei, număr ce simbolizează perioada de timp de la Răstignire până la Înviere. Mai târziu, aflat în captivitatea babilonică, Prorocul Daniel, a rămas nevătămat în groapa cu lei, unde a stat vreme de șase zile. Apostolul Pavel spunea ca „gurile leilor erau pecetluite.”

 

2. VENIREA LUI IISUS

Domnul nostru a venit în lume primind căldura și afecțiunea animalelor: “Și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. (Luc. 2, 7).”

Mai târziu când Hristos era gata să predice lumii, după postul de 40 de zile, îl vedem trăind în mijlocul fiarelor din deșert: “Și a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Și era împreună cu fiarele și îngerii Îi slujeau. (Mc 1,13).

În minunea vindecării demonizaților, Hristos a poruncit demonilor să intre prin mulțimea de porci, animale necurate potrivit Legii Vechi, care s-au aruncat în lac. Aceasta este o dovadă că și animalele pot fi posedate de diavol.

Iisus a făgăduit ucenicilor Săi ca îi va feri de pericole, că le va da autoritatea Sa pentru a putea să “calce peste șerpi și peste scorpii”: “Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii, și peste toata puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma. (Luca 10,19).

 

3. ÎNCEPUTURILE CREȘTINISMULUI

După ce Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Malta, a fost mușcat de o viperă. Oamenii “aşteptau ca el să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău şi-au schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu. (Fapte 28-6). Aici este prezentă îndeplinirea spuselor “ vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.” (Marcu 16-18). Aceste spuse au ca urmare schimbarea mentalității maltezilor.

Viețile Sfinților Mucenici ne oferă numeroase mărturii despre creștinii care au fost aruncați în mijlocul fiarelor sălbatice, și care nu numai ca nu erau răniți, dar animalele plecau capul la pământ înaintea lor. Acestea demonstrează că Dumnezeu transformă fiarele în animale supuse, păstrându-le după imaginea și asemănarea fără pată. Dintre aceste miracole, sunt demne de menționat câteva întâmplări de-ale sfinților.

Este cunoscută întâmplarea din viața Sfinților Trofim și Dorimedont care au fost aruncați ca hrană unui urs sălbatic. Deoarece au rămas nevătămați, au fost aruncați apoi leoparzilor, apoi leilor. Pentru că nici măcar leii nu i-au vătămat, prigonitorul a încercat singur să-i omoare, însă leii s-au năpustit asupra celui din urmă.

În cazul Sfântului Golindouch, nu numai ca nu a fost rănit de dragon în peșteră, dar fiara a fost îmblânzită și a sfârșit prin a-și odihni capul pe sfânt. În mod similar, Sfântul Ioan a fost protejat de scorpioni și șerpi. Sfântul Alexandru a fost condamnat a fi aruncat bestiilor, însă, după rugăciunea sa, unele și-au plecat capul înaintea lui, în timp ce altele îi lingeau rănile. Impresionant este cazul Sfântului Ipatie din Gangra, care a omorât în mod miraculos un balaur ce a pătruns în castelul împăratului Constanțiu al II-lea. A atins toiagul de gura balaurului și acesta l-a urmat până în hipodrom, unde a ars într-un foc uriaș.

 

4. ANIMALELE SLUJESC SFINȚILOR

Pe lângă cazurile în care mucenicii au fost ocrotiți de animale, viețile sfinților arată marturii în care acestea au slujit sfinților în diferite moduri.

Sfântul Koprios a fost hrănit atunci când era mic de o capră ce a păscut cu celelalte, iar când a venit timpul sa alăpteze sugarul a coborât de pe munte, a îndeplinit sarcina, iar apoi s-a întors la păscut. Același sfânt a urcat muntele cu un măgar care a fost rănit de un urs. După aceea, a încărcat ursul cu lemnul și i-a spus: “Tu vei înlocui măgarul până se va recupera.”

Lângă celula Sfântului Macarie Romanul au venit în fiecare zi lei și i-au ținut companie. Aceștia au devenit o modalitate prin care sfântul realiza păcatul, deoarece atunci când a fost ispitit de gândul cărnii într-o noapte, leii nu s-au mai apropiat timp de zece zile.

De asemenea, Sfântul Gherasim din Kefalonia a ajutat un leu, care apoi l-a urmat pretutindeni. Leul a primit în grijă un măgar, ce trebuia sa aducă apă din Iordan. Într-o zi, leul s-a depărtat puțin și a adormit in timp ce măgarul păștea. Văzând măgarul singur, niște negustori l-au luat și au plecat mai departe cu el. Leul a fost acuzat pe nedrept că ar fi mâncat măgarul și a fost pus să îndeplinească sarcinile măgarului.

Grija animalelor nu se oprește doar la servirea sfinților, acestea le și protejează bunurile. Unul dintre aceste cazuri este și cel al Sfinților Filimon și Apolonie, ale căror lucruri au fost aruncate în mare, unde un delfin le-a luat în spate și le-a returnat sfinților, pe coasta Alexandriei.

Din viața Sfântului Martin este o poveste fericită care arată dragostea animalelor față de sfinți: în zona Nitria, un ascet trăia cu ierburi sălbatice, dar nu știa cum să le selecteze pe cele bune de cele otrăvite, astfel încât să nu sufere de convulsii. În acest fel, a încetat să mănânce timp de șapte zile și era pe punctul de a muri. Apoi un ibex (capră sălbatică cu coarne mari și curbate) s-a apropiat de el și i-a aruncat un sac de legume. Fiara cu gura ei a ales ierburile bune dintre cele otrăvitoare. În felul acesta, ascetul, luând acest lucru ca un exemplu a ceea ce ar trebui să mănânce, a fost salvat de la moarte.

 

 

5. SFINȚII VINDECĂ SAU ALUNGĂ ANIMALELE

Precum a spus Isaac Sirianul: “o inimă miloasă este sursa de alimentare a întregii creații și a păsărilor și a animalelor…aceasta spre binele animalelor prostuțe, binecuvântând cu lacrimi fiecare moment”

Prin urmare, ghidați de dragostea pentru Dumnezeu și pentru oameni, sfinții au multă iubire de oferit, astfel rugându-se și pentru animale și totodată vindecându-le, fie din compasiune și empatie, fie pentru că sunt folositoare omului, în timp ce ameliorează riscurile la care sunt expuși oamenii.

O hienă l-a vizitat pe Sfântul Marcu Ascetul, i-a adus puiul orb și s-a purtat ca și cum aștepta ca sfântul să îl vindece. Sfântul s-a rugat, a scuipat pe ochii puiului și l-a vindecat. După câteva zile, hiena i-a adus carnea unui berbec. Ascetul a luat-o, după ce s-a asigurat că hiena a înțeles că nu ar trebui să rănească animalele săracilor.

În cele mai multe cazuri vindecarea presupunea tămăduirea bolilor organice, dar animalele puteau fi și posedate de demoni, după cum putem vedea în povestea Sfântului Martin din Tours, care a întâlnit o vacă posedată ce înțepa oamenii cu coarnele sale. Când sfântul s-a apropiat de ea, a ridicat mâna și i-a poruncit să se oprească. Apoi a văzut demonul stând pe spatele animalului și a spus : „Îndepărtați-vă de animalul inocent și încetați să îl chinuiți”. După ce a fost eliberată, vaca a căzut la picioarele sfântului, care i-a poruncit să se alăture cirezii.

Una din cele mai comune probleme ale plantelor și copacilor o reprezintă lăcustele. Biserica noastră se roagă la Sfântul Trifon, care a făcut minuni cu lăcustele. Un caz similar este cel al călugărului Ioannikios. Acesta a fost pe Insula Thassos, care era infestată cu șerpi veninoși. Locuitorii l-au rugat să îi scape de această povară. Acesta s-a rugat și imediat șerpii au ieșit din ascunzători și s-au îndreptat spre mare, unde s-au înecat.

 

6. ANIMALELE ARATĂ RECUNOȘTINȚA ȘI CĂINȚA SFINȚILOR

Animalele care au beneficiat de ajutor de la sfinți – în cadrul comunicării care are loc între ei – își arată în mai multe feluri recunoștința față de binefăcătorul lor. Precum spunea biograful Sfântului Martin: “oftăm pentru că bestiile simt bunătatea pe care oamenii nu o prețuiesc”.

Leul căruia Sfântul Gherasim i-a făcut bine s-a oferit să îl ajute cu apa. Din viața Sfântului Martin avem momentul în care acesta a vindecat o lupoaica. Într-o zi când ascetul nu era în peșteră, aceasta a venit și a mâncat o bucățică de pâine. În următoarele zile lupoaica nu a mai venit, lucru ce l-a întristat pe pustnic și l-a făcut să se roage pentru ea. În a șaptea zi lupoaica a venit, dar a păstrat distanța, având privirea rușinată și în jos, cerând iertare. Sfântul Martin a mângâiat-o. Precum notează biograful, lupoaica a oferit companie, simțindu-se vinovată pentru ca a furat și simțind iertarea care i se acordase.

Similar este exemplul de mai sus cu Sfântul Marcu Ascetul și hiena care i-a adus berbecul în semn de recunoștință pentru că i-a vindecat puiul.

 

7. Animalele și jelirea morții sfinților

Într-o vizită la bătrânul său salvator, leul care l-a slujit pe Sfântul Gherasim a fost informat de un călugăr că sfântul a murit. Când a fost dus acolo, a scos un răget foarte mare, apoi a murit.

Un alt leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima să îngroape moaștele Sfintei Maria Egipteanca: “După ce i s-a comunicat dimensiunea gropii, leul a început imediat sa sape, apoi au îngropat cadavrul”.

 

8. Animalele vorbesc cu Dumnezeu

Dintre minunatele însemnări, cele mai remarcabile sunt cele în care animalele vorbesc cu Dumnezeu sau cu sfinții.

Sfântul Artemon din Laodiceea a fost urmărit de două capre și șase asini. Cănd a fost capturat, le-a spus animalelor să meargă la arhiepiscopul Sisinie. Arhiepiscopul a fost uimit atunci când o capră i-a spus de captivitatea lui Artemon. În timp ce sfântul era torturat, capra ii lingea rănile și i-a spus torționarului: „Să știi ca două păsări mari o să te înșface și o să te arunce în cazan”. Și așa s-a întâmplat.

Un caz similar s-a întâmplat cu catârii ce au târât cadavrul Sfântului Mucenic Zoticos (hrănitorul orfanilor) până la Împăratul Constanțiu. „Chiar dacă au fost biciuiți de torționari, vocea umană invocă triumful în locul atrocităților regelui și lipsei de motiv de a-l numi orb și insensibil.”

Acest fenomen uimitor în care animalele vorbesc este prezent și în Vechiul Testament, unde avem conversația Evei cu șarpele și cu măgarul din Valaam. Spre deosebire de cele din Vechiul Testament, cazurile din Noul Testament sunt explicate diferit. Mai mult de atât, învățătura evreiasca spune ca toate animalele aveau harul vorbirii în Paradis, înainte de alungarea lui Adam și a Evei.

Alții, negând validitatea istorica a Bibliei, consideră aceste narări ca fiind mituri. Și mai puternică este explicația Sfântului Hrisostom în al 16-lea discurs al său din Facere, unde explică discuția dintre Eva și șarpele, cu toate că este aplicabilă în cazurile similare din Vechiul și Noul Testament. „poate cineva se întreabă sau dorește să știe dacă fiara a luat parte la conversație. Posibil ca acest lucru sa nu fie așa, dacă ar fi să ascultăm Scriptura este necesar să luăm în considerare ca din moment ce spusele au fost despre diavol, fiara a fost folosită ca și un instrument specific.”

Conform acestei explicații ale Sfântului Hrisostom, nu animalul, ci Dumnezeu Însuși sau diavolul  ne transmit semne, cum a fost cu Eva și șarpele.

 

9. Sfinți și înțelepți contemporani

Pentru ca viețile de demult ale sfinților par îndepărtate de lumea contemporană, nu ar fi putut fi omisă menționarea sfinților și înțelepților din zilele noastre.

1. Sfântul Serafim de Sarov: despre acesta se spune ca a avut un urs care l-a slujit. Ursul slujea și vizitatorii sfântului și câteodată era trimis după merinde. „În loc să sperii oamenii, Misa, mai bine adu-mi ceva bun” Și ursul se întorcea cu miere.
2. Înțeleptul Hadzigeorgis: despre acesta se spune ca a făcut semnul crucii pe mistrețul ce îi distrugea grădina, iar animalul a rămas nemișcat. Apoi l-a luat de ureche și l-a închis în grajd ca și pedeapsă. După trei ore l-a eliberat și i-a spus că dacă se întoarce o să primească o pedeapsă dublă.
3. Sfântul Arsenie Capadocianul niciodată nu a călărit un animal, deoarece nu iși dorea să îi împovăreze
4. Sfântul Cuvios Paisie: acesta hrănea păsările sălbatice. Una i-a spus ca el crede într-o putere/divinitate, dar nu în Dumnezeu. Sfântul i-a răspuns „ești mai proasta ca și șopârla.” În mod surprinzător, acesta a întrebat șopârla dacă Dumnezeu există, iar animalul a răspuns mișcându-și capul afirmativ.

O altă trăsătura a Sfântului Cuvios Paisie ce reamintește de profetul Ilie este: „În duminica a7-a după Rusalii, acesta era bolnav, extenuat și înfometat și a mers trist în gradină, știind că nu are ce să mănânce. S-a uitat la mare și a văzut o pasăre uriașă în văzduh, pasăre ce semăna cu un șoim sau vultur și care avea în cioc un pește mare, căruia i-a dat drumul la picioarele sfântului în timp ce zbura deasupra lui. Acesta s-a rugat, apoi l-a gătit și l-a mâncat.”

 

10. O privire de ansamblu

Ca un „apogeu” al tuturor cazurilor în relația sfinți-animale, este demnă de menționat o descriere din „Tebaida Nordului” . Cineva l-a vizitat pe Sfântul Parul din Obnaras, care a trăit într-o zonă îndepărtată din pădurile Rusiei. Când l-a văzut, a fost martorul unei întâmplări: „Un număr mare de păsări l-au înconjurat pe sfânt. Cele mici se cățărau pe umerii și pe capul lui, iar el le hrănea. Aproape de el era un urs care aștepta să fie hrănit. Vulpi, iepuri și alte animale zburdau fără agresiune unele pe lângă celelalte. A fost o imagine uimitoare, ca cea a lui Adam în Gradina Edenului.

 

11. Protectorii animalelor: Modest și Mamant

Biserica noastră, exprimându-și dragostea față de dobitoace/ animalele prostuțe, i-a făcut pe Sfinții Modesto și Mamant – în urma miracolelor pe care le-au înfăptuit – protectorii lor.” Miracolele luminează pământul, de boala și pericol voi să salvați fiecare suflet și vizita voastră va opri infecțiile pernicioase ale animalelor.”

În martiriul Sfântului Mamant este menționat faptul că l-au aruncat între bestiile sălbatice, care au stat în dreptul său, dând din coada cu bucurie. Sfântul este pictat uneori călărind un leu, alteori ținând defensiv o căprioară.

Din celelalte cazuri, precum și din cel al Sfântului Trifon – protectorul grădinilor – reiese că face o distincție între animalele sălbatice: sfinții, chiar dacă iubesc animalele, le alungă sau le omoară pe cele dăunătoare (păsări, șerpi, lăcuste) atunci când ele reprezintă o problemă pentru om. Centrul iubirii îl reprezintă Dumnezeu, apoi omul și doar după aceea animalele, dacă sunt într-o relație care aduce beneficii omului și nu il rănește. Astfel, acestea îl slujesc pe Dumnezeu.

 

 

 

12. Binecuvântarea animalelor de către biserică

Biserica binecuvântează toata creația, nefiind posibilă omiterea din această categorie a animalelor și a rugăciunii pentru ele. Acest lucru este menționat în Cartea Binecuvântărilor, prin binecuvântările împotriva transmiterii bolilor de la animale sau împotriva secetei.

Aceste particularități se pot observa și în rugăciunea Sfântului Modest: „Ție mă rog, Stăpâne prea-bunule și Făcătorule a toate, și pe Tine Te chem, Cel ce ești pricina a toată viața, ascultă această rugăciune a mea și gonește toată boala cea purtătoare de moarte și vătămătoare, de la boii, caii, asinii, mularii, oile, caprele, albinele și toate celelalte dobitoace ce sunt spre trebuința vieții robilor Tăi (numele) a celor ce Te chema pe Tine, Datatorul tuturor bunătăților.”

De asemenea, pot fi observate și în rugăciunea Sfântului Mamant: “Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.” “Fiara sălbatică, ce călătorea împreună cu tine, ca un ajutor de la Dumnezeu orânduit, se supunea ţie, celui ce, pentru Dumnezeiasca dragoste, ai supus patimile cele necuvântătoare şi te-ai arătat frumos, cu preaînţeleaptă socoteală, biruind dobitocia vrăjmaşului.”

În concluzie, biserica se roagă, prin intermediul sfinților care au compus rugăciunile, pentru bunăstarea animalelor, fructificarea pământului, ca omul să aibă bunuri din belșug, dar să nu fie lacom, astfel încât ce rămâne să fie pentru gloria lui Dumnezeu. Prin urmare, motivele pentru bunăstarea animalelor sunt: a) să slujească omului b) să facă lucruri bune c) să slujească în numele Domnului

Motivul pentru care animalele suferă, după cum a fost spus deja, este diavolul: invidia sa, protecția împotriva otrăvirii sau capturării sale.

 

13. Animalele și oamenii astăzi

Societatea tradițională, rurală, se baza pe agricultura, astfel relația dintre oameni și animale era strânsă, deoarece animalele reprezentau o parte importantă a vieții agricole. Animalele domestice erau baza activităților în acest sens, iar cele sălbatice trebuiau să fie triate din cauza pagubelor produse de înmulțirea lor excesivă. Există un anumit echilibru bazat pe ajutorul pe care animalele îl puteau oferi omului.

În societatea contemporană, în zona urbană, omul s-a distanțat de acest mediu. Prin urmare, relația om-animal s-a deteriorat. Fenomene precum exagerarea iubirii față de animale –adopția, spitalizarea, moștenirea, înmormântarea – reprezintă o transformare scandaloasă a relației normale dintre oameni și animale. Toate acestea fiind rezultatul sentimentului de singurătate al omului modern. Totuși, este posibil ca aceasta problemă etică să fie creată de această prioritate a afecțiunii? Către cine ar trebui manifestată această dragoste? Către oameni sau animale? Este posibil ca formele extreme ale iubirii față de animale să ne întoarcă înapoi la venerarea lor? Precum cei din Egiptul Antic venerau crocodili, alții câini, iar alții păsări?

Când Mucenicul Paisie a fost întrebat de relația om-animal, deși era un iubitor de animale, răspunsul lui a fost că dragostea omului ar trebui direcționată înspre oameni, și doar dacă rămâne ceva din ea să fie oferită animalelor. Totuși, în timp ce există aceasta formă bolnavă de zoofilie provenita din Vest, tot acolo vedem în mod antitetic un alt tip de tratare al mediului și al animalelor. În zilele noastre în conflictele din Serbia, în ciuda lipsei lor de interes pentru viața umană, devenim părtașii nepăsării cinice de mediu, fiind distruse astfel flora și fauna zonelor bombardate. S-a constatat ca cerbii și păsările sălbatice au migrat în masă din zonele bombardate, poate pentru ca au simțit că toate acestea se întâmpla în scop pașnic.

 

Concluzii

Dintre tot ce a fost prezentat pe baza relației dintre om și animal, vedem că, înaintea căderii din Rai, sfințenia și grația pe care le avea omul și care curgeau din relația sa cu Dumnezeu s-au resimțit asupra animalelor și le-au făcut să trăiască în armonie cu omul.

După săvârșirea păcatului originar, aceasta grație a fost îndepărtată, relația omului cu toată creația s-a deteriorat și implicit, relația sa cu animalele a devenit ostilă. În ciuda tuturor evenimentelor, grija lui Dumnezeu față de ele nu a încetat, având grijă de ele și pe arcă. În Vechiul Testament îi avem pe sfinții care au fost ocrotiți de animalele sălbatice (Daniel în groapa cu lei, Iona în burta balenei, Ilie și corbul).

În Noul Testament avem martiri care au fost protejați de fiare sălbatice, sfinți care le-au vindecat, animale care nu numai ca ii slujeau pe sfinți, dar le jeleau și moartea. În paralel, biserica se roagă pentru animale, pentru ajutorul pe care îl oferă omului, dar și pentru gloria lui Dumnezeu.

---

Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face o donație pentru sprijinirea proiectului.

Cumpără cărțile Anacronic: