Bogdan Glăvan
Ultimele postari ale lui Bogdan Glăvan (vezi toate)
- Liberalismul care îmi place. Educația - 22 mai 2018
- Dar fără stat, cine ar construi tramvaie? - 8 noiembrie 2017
- De ce cresc dobânzile, Mitică? - 11 octombrie 2017
Doctorul Ezekiel Emanuel, care l-a consiliat pe Obama în reforma sănătății, scrie despre vârsta optimă la care este bine să mori. Aceasta este 75 de ani. În opinia lui și în ceea ce îl privește, desigur – căci domnul doctor nu are curajul să spună că fiecare dintre noi ar trebui să-și seteze moartea la această vârstă, dar dată fiind poziția personajului în policymaking ideile sale despre viață și moarte sunt relevante pentru publicul larg.
„Mă refer la cât de mult vreau să trăiesc și la volumul de tratamente medicale pe care le voi consimți după ce împlinesc 75 de ani. Americanii par obsedați de exercițiile fizice, de antrenarea minții, de consumul diverselor sucuri și proteine, de dietele stricte, de vitamine și suplimente, toate în încercarea de a păcăli moartea și de a-și prelungi viața cât mai mult timp posibil…
Eu resping acest deziderat. Cred că această goană disperată de a-ți prelungi viața este greșită și cu efecte potențial distructive. Din multe motive, 75 de ani este vârsta potrivită la care să te oprești.”
De ce? În opinia doctorului, motivele sunt următoarele:
1. Fiindcă dincolo de această vârstă, chiar dacă mai suntem sănătoși (jumătate din americanii de peste 80 de ani au severe limitări funcționale, iar o treime din cei peste 85 de ani suferă de Alzheimer), tot nu mai suntem creativi. Pușca și cureaua lată, cât puteam presta odată… pe la 40 de ani; dar dincolo de 75 ajungi un pic senil, din ce în ce mai neajutorat ca un copil.
2. Chiar dacă trăim mult ducem o viață de proastă calitate, deci merită? E frumos să stai mareu cu grija că ai uitat să-ți iei pastilele de care ai nevoie pentru a depăși diversele dizabilități specifice bătrâneții?
3. Apoi, vrem să lăsăm amintiri frumoase nepoților, așa-i? Păi ce amintiri le lăsăm dacă ajungem să ne târâm în baston, să ne chinuim să citim ceva sau să scăpăm paharele pe jos? Nu mai bine murim noi devreme astfel încât ei să aibă amintiri frumoase cu noi?
“Repet, nu mă înțelegeți greșit. Eu nu zic că cei care vor să trăiască cât mai mult dau dovadă de un comportament lipsit de etică. Nu vreau să râd de persoanele care vor să trăiască în ciuda limitărilor lor fizice sau intelectuale. Nici măcar nu vreau să conving pe cineva că am dreptate.”
Aha. Deci nu putem spune că trădezi sistemul dacă vrei să trăiești mult, dar ratezi prilejul de a fi erou. Iar sistemul are nevoie de eroi, amintiți-vă ce spunea un președinte socialist: nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară. Chiar ce poți face tu pentru țară? Să mori devreme, de exemplu, ca să nu se mai umple spitalele cu bolnavi, să nu mai cheltuie aiurea statul bani cu îngrijirea ta, să scutești sistemul de un pasiv.
Descoperirea vârstei optime pentru a muri este consecința logică a scrierilor precedente ale profesorului Ezekiel. El a a susținut constant că cheltuielile mari ale sistemului medical american sunt cauzate de faptul că acesta încurajează administrarea celor mai moderne medicamente și tratamente. În opinia sa, cultura medicală a dezvoltat un soi de fundamentalism al jurământului lui Hipocrate – potrivit căruia fiecare doctor trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a face bine pacientului – pierzând complet din vedere costurile.
„Fără îndoială, moartea este o pierdere. Dar să trăiești prea mult reprezintă tot o pierdere.”
Deci, iată unde am ajuns dacă vrem să-i salvăm pe toți: cheltuim prea mult. Cum ar spune economiștii, îngrijirea excesivă a sănătății oferă beneficii neglijabile sau chiar externalități negative. Și există un punct de optim, dincolo de care mai mult risipești banii decât să te alegi cu ceva; dincolo de care prestațiile sistemului (socialist) de sănătate nu mai prezintă aspectele unui „bun”, ci pe cele ale unui „rău public”. Sau, altfel spus, de la acel punct încolo moartea devine un bun public.
Doctorul Ezekiel nu spune că este imoral să cheltuim mult, se-nțelege, nu sare gardul în așa hal; e mai subtil de atât: el le spune bătrânilor că ar trebui să se simtă și să o lase mai moale cu îngrijirea sănătății, fiindcă după cum ați văzut, oricum nu are sens să trăiești degeaba. Cum ar veni, abordează problema externalităților atacând direct la sentiment: Nu vrei tu bătrânule să sari singur de pe vapor, mai ales că vaporul este supra-încărcat și merge încet? Aștepți să te împingem noi? Hai, nu ne face să te împingem, sari tu singur și noi o să cântăm în cinstea ta un cântecel, că meriți, ești erou, ne-ai scutit de efortul de a-ți face vânt.
„Umanitariști cu ghilotina”. Cum îi roade pe ei grija de bunăstarea noastră, bibicule, mai rar. Ca fasciștii, dar mai subtili. Vă dați seama ce reforme în domeniul sănătății pot să propună acești oameni? Oare mai este necesar să așteptăm să le vedem consecințele, oare mai este necesar să ne luăm la trântă în argumente tehnocrate? Să fim serioși, acest gen de personaje, care cred că am trăi într-o lume mai bună dacă ne-am pune capăt zilelor, ar trebui probabil izolate de comunitatea oamenilor serioși.
P.S. Orice legătură între ideile doctorului Zeke și politica de confiscare a economiilor populației, în special ale pensionarilor (fiindcă tinerii sunt mai degrabă datori vânduți), este pur întâmplătoare, v-ați prins.
Publicat iniţial pe Logec.ro
FOTO: ultimulceas.ro
