Germania își majorează dependența de gazele rusești și costurile cu energia electrică

Germania vrea să renunțe și la termocentralele electrice pe bază de cărbune, după ce a început deja să implementeze un plan de închidere treptată a centralelor sale nucleare, ceea ce nu va face decât să sporească dependența țării de importurile de gaze naturale din Rusia și să-i împovăreze și mai mult pe consumatorii finali de electricitate, care plătesc deja cel de-al doilea cel mai mare preț la curent electric din Uniunea Europeană.

Procesul de închidere treptată a centralelor nucleare, care avea ca scop, printre altele, creșterea ponderii producției de energie din surse nepoluante în mixul energetic german, a avut ca efect pervers previzibil sporirea producției de electricitate generată pe bază de cărbune, cel mai “murdar”, dar și cel mai ieftin combustibil energetic. Drept urmare, guvernul cancelarului Angela Merkel a elaborat un plan care prevede cele mai stricte măsuri de limitare a consumului de cărbune din Europa, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Renunțarea la termocentralele pe cărbune, dacă va ajunge să fie pusă în practică, va forța Germania să-și sporească importurile de gze naturale din Rusia, să cumpere curent electric de la țările vecine și să continue subvenționarea producției de energie din surse regenerabile, respectiv eoliene și fotovoltaice. Toate acestea vor majora semnificativ factura importurilor energetice ale Germaniei, cifrată în prezent la circa 100 miliarde euro pe an, și ar putea scumpi și mai mult electricitatea pentru consumatorii finali, aceștia plătind deja cel de-al doilea cel mai mare preț din UE.

Strategia ar veni, de asemenea, în contradicție cu demersurile SUA și UE de a izola economic Rusia, prin sancțiuni.

“Dacă se va renunța la termocentrale, respectiv dacă se va limita utilizarea cărbunelui la generarea de electricitate, importanța gazelor naturale și, deci, a Rusiei, va crește”, spune Guido Hoymann, analist în domeniul energetic, citat de Bloomberg. Potrivit acestuia, vor crește și importurile de electricitate ale Germaniei, ceea ce va fi în interesul centralelor atomice străine situate în apropiere de granița cu Germania.

De acest lucru va profita și Gazprom, care este sursa a circa o treime din importurile de gaze naturale ale Germaniei. În schimb, marile companii germane de utilități care operează termocentrale pe cărbune, precum RWE sau Vatenfall, vor avea de suferit.

Citește articolul integral pe Energy Report

Foto: Energy Report

Articole similare

Top