Ninel Ganea
Ultimele postari ale lui Ninel Ganea (vezi toate)
- Divizia și omul C.A. Rosetti - 4 septembrie 2018
- Cruciații modernității - 25 mai 2018
- Educația de acasă a lui Dostoievski - 18 aprilie 2018
Doar într-o epocă în care oamenii nu mai știu să citească și să scrie, imaginile fac cât o mie de cuvinte. Dar pentru a ințelege imaginile ai nevoie de un sistem de referință, de o cultură vizuală, de o familiarizare cu simbolurile eterne. Imaginile nu vorbesc direct cu mintea privitorului și, de aceea, avem nevoie, măcar din când în când, de interpretare. Să luăm, de pildă, creația, exemplară pentru un anume tip de gândire, avansată la ultima conferință Bilderberg, desfașurată la începutul acestei luni (articol din 27 iunie 2013). În acest caz, ce-i drept, nu este nevoie de mari dexterități hermeneutice pentru a sesiza că ni se propune o versiune ușor adusă la zi, mai evoluată, a celebrului Terminator, Cyborg sau cum vreți să mai numiți ipostazierea ideii transhumaniste de contopire a oamenilor cu mașinile.
La prima vedere, pare încă un vis fantezist despre viitor, desprins din scrierile socialist-tehnocratice ale lui H.G. Wells sau din cele mai recente ale lui Arthur C. Clark. La o cercetare mai atentă, însă, detectăm farmecul constant pe care idealul utopic-tehnocratic îl suscită în rândul elitelor. Profesori universitari, inventatori, oameni de știință subscriu entuziaști la filozofia transhumanistă, sugerată insistent, mai nou, sub o versiune nici măcar foarte îndulcită, în filme precum “Prometheus”.
De asemenea, putem ignora, pentru moment, atmosfera sulfuroasă din jurul Bilderberg și să ne concentrăm pe un reprezentant tipic al acestui curent, și anume Ray Kurzweil.
Directorul Google a susținut, într-o conferință desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute, că oamenii se apropie cu pași rapizi de punctul în care vor putea dobândi imortalitatea, iar corpurile lor fizice vor fi înlocuite treptat cu părți mecanice. “Vom deveni din ce în ce mai mult non-biologici până la momentul în care non-biologicul va domina, iar partea biologică nu va mai fi deloc importantă. (…) putem crea corpuri cu ajutorul nanotehnologiei, putem crea corpuri virtuale și realitate virtuală, în care realitatea virtuală va fi la fel de realistă precum cea actuală”, a declarat Kurzweil. Inventatorul american a estimat că eternitatea poate fi atinsă mai repede decât ne așteptăm (până la sfarșitul secolului), însă pentru cei mai sceptici, un alt cercetator de anvergură, Aubrey de Grey, ne asigura că, în scurt timp, indivizii vor putea trăi cu lejeritate timp de 1000 de ani. Deci, nu mai avem prea mult de așteptat până să devenim supraoameni…
Însă, pentru a ne face să ințelegem mai clar cam care ar fi statutul omului într-un astfel de viitor, Kurzweil ne asigură că vom deveni asemănători spiritelor divine (“god-like spirits”) atât în cyberspace, cât și în universul material.
Ideea nu este originală, nu este științifică, ba mai mult, nu este altceva decât o reinterpretare tehno a unei povești religioase clasice. Cei familiarizați și la nivelul elementar cu Bibila vor recunoaște, fără dificultăți, povestea amăgirii lui Adam și a Evei de către șarpele din grădina Paradisului, care le promite statutul divin: “Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. De altfel, conceptul de transhumanism își are originea în Dante, unde semnifică deschiderea omului spre Divinitate, spre deosebire de filosofia contemporană, unde înseamnă practic autodivinizare prin intermediul tehnologiei.
Pentru cei versați în mitologie greacă, prezicerile lui Kurzweil seamănă izbitor cu mitul prometeic, doar că aici lipsesc zeii orgolioși (poate pentru că “Dumnezeu a murit”, înțeles ca metafizică ce garantează sensul sistemului?) și sfârșitul tragic al personajului. Dimpotrivă, suntem în fața unui optimism existențial ieșit din comun. “Ultima oară când am extins cortexul frontal am creat limbajul, arta și știința. Gândiți-vă la salturile calitative pe care nici măcar nu ni le putem imagina astăzi atunci când ne vom lărgi din nou neocortexul” (Kurzweil).
De asemenea, povestea poate fi interpretată și prin grila iudaic-talmudică a Golemului, dar și prin cea romantic-progresivistă, implicită într-un roman de mare succes precum “Frankenstein”, inspirat, printre alții, de ideile lui Erasmus Darwin.
În fine, nu ar trebui neglijată aici nici o hermeneutică care să țină seama de scrierile oculte, mai ales dacă avem în vedere, pe urmele lui Culianu din “Eros și Magie în Renaștere”, originile și scopurile comune ale științei moderne și magiei. De altfel, aceasta este o perspectivă favorizată de mai mulți cercetători avizați ai fenomenului.
Însă, ceea ce este în joc aici, indiferent de poziția interpretativă adoptată, este o viziune radical naivă asupra naturii umane și a sensului istoriei. Ceea ce ne transmite Kurzweil este că, în fond, nu contează prea tare ideile morale, deoarece știința va rezolva în viitor toate problemele: “artificial intelligence will save humans from ourselves”. La fel cum nu contează deloc natura umană deoarece ea nu există sau, în masura în care există, poate fi manipulată și distorsionată până la abolire. Ori ceea ce putem desprinde din mai toată literatura religioasă, precum și din lecțiile istoriei sau din “canonul occidental” este atracția aproape inevitabilă spre rău a omului, ceea ce pune probleme serioase pentru orice viziune tehnocratică susținută onest. Însă Kurzweil amestecă deliberat (?) planurile, în inconfundabilul stil scientist, și suprapune inteligența peste moralitate. Însă, chiar dacă putem arunca peste bord ideile Învechite despre bine și rău, tot nu putem folosi vocabularul fără anumite presupoziții etice. Cu alte cuvinte, nu se poate ieși atât de rapid din eroarea naturalistă și nu este deloc clar de ce ar trebui să ne încredem în reveriile lui Kurzweil.
Altfel, chiar dacă luăm predicțiile sale sub beneficiul autorității, deși ele rămân speculații fantastice, nu este deloc clar, de pildă, cine va rula programul matrixului, în care el vede cufundată inteligența umană, sau care va mai fi scopul existenței. În fond, o eternitate de suferință arată mult mai rău chiar și decât o viață “solitară, săracă, urâtă, durâ și scurtă”. Dar toate astea sunt probleme de care inventatorul nostru nu se lasă stânjenit.
Încrederea exuberantă în știință reprezintă un simptom al uitării esenței omului, după cum a sesizat Platon în “Phaedrus”, iar consecințele nu pot fi decât dezastruoase. “Și mai determinant în declinul disciplinelor tradiționale este faptul că știința și-a câștigat victoriile nu prin acceptarea dogmei și a tradiției, ci prin repudierea lor, raportându-se la legea naturală de pe baze pozitive și critice, nu tradiționale. Am putea crede că următorul pas logic ar fi fost plasarea legilor umane pe aceleași baze pozitive și critice. Dimpotrivă, insăși noțiunea că omul este subiectul a două seturi de legi a fost ocultată.” (I. Babbitt – “Rousseau and Romanticism”- în pregătire la Editura Anacronic n.r.).
În pofida succeselor științifice remarcabile din ultimele sute de ani, cu greu s-ar putea vorbi de un progres în ceea ce am putea numi ordine umană. Și nici nu ar avea cum să fie altfel, câtă vreme se așteaptă o îmbunătățire morală prin salturi materiale. Mai toată experiența, ocultată premeditat de experții zilelor noastre, ne invață, însă, că lucrurile stau exact pe dos, iar optimismul determinist nu se poate termina pentru indivizi decât în tragedie. După uciderea lui Dumnezeu, urmatoarea victimă nu putea fi decât Omul.
Publicat inițial pe Karamazov
ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.
