Fericiți cei ce-și șifonează costumul de firmă

Gabriel Vâlsan

Gabriel Vâlsan

Gabriel Vâlsan este traducător, interesat de relația dintre tehnologie, teologie și media. Traducerile sale pe aceste teme, realizate voluntar, pot fi accesate la adresa: https://porcusor.blogspot.ro.
Gabriel Vâlsan

Z. e șef. Sau, mai bine zis, Z. e șeful.

Z. nu e iubit, și nici măcar respectat – oamenilor le e teamă de el. Pe Z. oamenii nu-l admiră, însă îi admiră pătimaș bogăția.

Pentru el, nu există diferență între a dori și a avea. Z. și-a dorit să impună. Și o face. Z. a vrut să fie invidiat. Și este. Z. și-a dorit statut social. Și îl are.

Mai presus de toate, Z. și-a dorit putere. Și o are. De fapt, e impropriu zis că are putere, fiindcă puterea îl are pe el. Z. slujește puterii ca un adevărat profesionist.

Z. e tenace, dur și rece. Niciodată nu a fost altfel. Până când într-o bună zi…

… Şi intrând, trecea prin Ierihon. Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. (Evanghelia după Luca 19; 1-10, rânduită să fie citită duminica aceasta în Biserica Ortodoxă)

Evangheliile au termen de valabilitate nelimitat, deci nu e loc de echivoc: Z(aheu) există și azi, (probabil că nu doar) în potențialitate. Nici nu e greu să-l identificăm în mulțime: Zaheul de azi are și mai multă putere și bani, un statut și mai impunător și este și mai invidiat. Zaheu poartă costum Armani, pantofi Gucci și ceas Bvlgari. Sau, mă rog, firme similare – important e să fie originale, pentru că imaginea trebuie respectată. Zaheu are o vilă enormă cu piscină perfectă și gazon perfect, își face vacanțele în țări exotice, zboară la business class și sparge pe zi mai mulți bani decât câștigă alții într-o lună, cu tot cu bonuri de masă.

Tot ce-l înconjoară pe Zaheu îi reafirmă permanent puterea, îl tentează să creadă că e mai mult decât un om. Deci, ca orice bogat, Zaheu – indiferent de epoca în care trăiește – are în fiecare zi de luptat cu ficțiunea dulceagă a puterii, care se poate confunda dubios de ușor cu atotputernicia divină. (1) Să reținem acest punct de plecare.

Acum, după ce l-am identificat pe Zaheu în mulțime, nu ne rămâne decât să îl căutăm în oglindă. Ar fi o iluzie și o ispită periculoasă să credem că acest fragment biblic ar avea ca target numai pe cei din middle-upper class, cu venituri nete de peste 4000 de euro lunar și pensie privată asigurată. Un Zaheu există nu numai în cei care au, ci și în cei care n-au, dar își doresc cu patimă să aibă, cei pentru care banul din buzunarul altuia devine ideal și fetiș. (Pe această temă, două experimente sociale recente, extrem de sugestive: aici și aici). Bref, dacă și noi ducem o luptă cu propriul statut, dacă îl transformăm pe „a avea” din necesitate în obsesie, dacă ne cumpărăm haine, telefoane sau mașini nu atât pentru noi, ci mai ales pentru a fi invidiate de ceilalți, înseamnă că Evanghelia de față ni se adresează la fel de bine și nouă precum și biznismenilor din Topul Forbes; implicit, soluția splendidă a lui Zaheu ne poate fi de ajutor.

Apropo de Forbes… Am vorbit în urmă cu puțin timp despre un alt bogat – cel căruia i-a rodit țarina, cel care își distruge hambarele vechi pentru a-și spori bogăția și statutul. După mine, diferența capitală dintre cei doi este că, în vreme ce primul are doar pentru a avea și mai mult, Zaheu are ca și cum n-ar avea. Bogatul cu țarina e în primul rând pre(a)ocupat de propriul patrimoniu; despre Zaheu ni se spune că era bogat la fel de simplu cum ni s-ar fi putut spune că era șaten – Zaheu e relativ indiferent față de averea sa; pentru el, acesta nu este decât un simplu atribut, care poate la fel de bine să și lipsească. Mai departe, pentru bogatul cu țarina, averile nelimitate sunt un fel de promisiune a nelimitării lui. Bogăția sa e o prelungire organică a propriei ființe, care-l cuprinde și care-l aduce la extaz. Prin urmare, el nu poate fi el însuși fără a fi bogat. Zaheu, pe de altă parte, se raportează la bani și proprietăți ca și cum ar juca Monopoly.

Miracolul lui Zaheu (cu atât mai mare cu cât știm bine că bogații intră în Împărăție cu ușurința cu care intră odgonul prin urechile acului), miracolul său este totala sa indiferență față de seducția bogăției – de aici ușurința cu care se cocoață în sicomor, făcându-se de râs, practic făcându-și praf prestigiul. Ca să ne dăm seama de proporțiile acestui gest, e de ajuns să ne închipuim că în locul lui Zaheu, acolo, în vârful copacului, șifonându-și costumul, strâmbându-și cravata și scâlciindu-și pantofii, se află oricare om de afaceri sau politician de la noi. (Subliniez: oricare, indiferent cât de disprețuit ar fi de opinia publică).

Ridicolul imens la care singur s-a condamnat Zaheu e începutul mântuirii lui. Gestul lui Zaheu e șocant, e nebunesc, e breaking news. Parcă și vezi titlurile știrilor din tabloide: “NU O SĂ ÎȚI VINĂ SĂ CREZI CE A FĂCUT UN MARE DEMNITAR!”, “VEZI CINE S-A FĂCUT DE RÂS!!”, “A LUAT-O RAZNA!!!”. Dar cum pe vremea aia nu existau tabloide, oamenilor nu le-a rămas decât “să murmure”. (2) Un protest înăbușit și unanim: “toți murmurau”. Cine face parte din marea masă nemulțumită de sub copac? Surpriză: tot noi – încruntații, suspicioșii, “corecții”: cei care ne pricepem de minune să acuzăm, dar nu fățiș, ci prudent – cu jumătate de gură; cei care știm mai bine, cu precizie de babă nespovedită, ce se cade și ce nu se cade, cine e păcătos și cine nu, ce trebuie și ce nu trebuie să facă Iisus și, în fond, cine are dreptul la mântuire. Cei care luăm atitudine înainte de a câștiga în altitudine, fie și pe verticala unui arbore. Noi – cei care ne mândrim cu “normalitatea” noastră de massă, dar nu am refuza, la o adică, privilegiile unei vieți ca a mai-marelui vameșilor. Da, sigur, atunci când vezi că o canalie notorie ca Zaheu are parte de asemenea privilegiu, e “normal”, “e omenește” să protestezi. Numai că uneori Hristos ne cere să fim supra-normali…

… Iar Zaheu e supra-normal. El face totul cu o trăire totală, uitând de statut și nedând doi bani pe imaginea lui publică: el “aleargă înainte”, “se suie în sicomor”, “se coboară degrabă” și “se bucură”. Nerăbdarea lui e la fel de mare ca bucuria. Nu e de mirare că în greaca veche bucuria – χαίρω (chairó) – e legată organic de har – χάρις – (chari). Zaheu îl întâmpină cu bucurie pe Cel ce spune: “Bucurați-vă”! (3)

Soluția lui Zaheu e una deopotrivă ghidușă, originală și eficace. Zaheu e out of the box, cum am zice noi, și e ușor de văzut că toate acțiunile lui au o puritate copilărească dezarmantă. De fapt, nu cred că greșesc dacă spun că Zaheu, în ciuda funcției și patimilor sale, nu e altceva decât un băiețel mare. Însăși ușurința cu care-și decimează averea te duce cu gândul la copilul căruia îi e indiferent dacă îi dai o bancnotă sau o frunză. Zaheu are ca și cum n-ar avea. (4)

În acest sens, o cheie excelentă ne oferă limba ebraică: numele lui Zaheu provine din rădăcina זָכַך (zakak) – care înseamnă “pur”. Am remarcat că anumiți comentatori s-au folosit de acest fapt pentru a certifica originea personajului – Zaheu e pur, adică pur etnic, adică evreu. Mi se pare însă că astfel de observații, deși corecte, ne pot ajuta să ratăm cu brio esențialul acestei întâlniri fabuloase. Zaheu nu se mântuie din cauză că e evreu așa cum samariteanul milostiv nu se mântuie pentru că e samaritean. Lui Zaheu i se cuvine numele de “pur”, nu pentru că este evreu, ci pentru că este ca un copil. Pur… și simplu. Pentru asta, mai ales pentru asta îl vrea Hristos.

Istoria lui Zaheu este o istorie despre puritatea latentă chiar și în cei mai vicioși dintre oameni. Toți ne putem mântui, absolut toți. Trebuie doar un declic, să nu ne fie teamă să ne facem “persoana publică” de râs și să avem grijă de imaginea noastră câtă are un copil cocoțat într-un copac. Iar dacă nu înțelegem că inclusiv cei pe care îi știm că sunt plini de păcate au șanse reale, concrete la mântuire, nu ne rămâne decât să facem ceea ce face ipocrita opinie publică, îngrămădită pe sub sicomor: să “murmurăm” – pe ascuns, mereu acri, lași, perfizi și invidioși pe cel care are și, tocmai pentru că are, i se mai dă… Ceea ce, precum se știe, se întâmplă adesea la Monopoly…


NOTE:

(1) Am spus că Zaheu slujește puterii. Ceea ce înseamnă două lucruri: că știe să identifice puterea și că știe să-i slujească. Calități care, odată focalizate către Hristos, îl vor propulsa spre mântuire.

(2) De altfel, “a murmura” pare să fie o traducere foarte blândă a reacției publicului. Termenul grecesc original – διαγογγύζω (diagogguzó) denotă o agresivitate mult mai pronunțată, imposibil de redat prin „murmur”. Mai degrabă, e vorba de un fel de cârtire obraznică, o văicăreală meschină, un protest colectiv ținut sub capac.

(3) Ideea e capitală: nu există har fără bucurie și bucurie fără har. Să ne fie limpede: creștinismul nu este, nu poate fi o religie a încruntaților, a înțepeniților, a solemnilor. Mi-e tare greu să cred că Împărăția Cerurilor e deschisă pentru cei care nu vor să surâdă.

(4) “Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.” (1 Corinteni 29;31)

Articole similare

Top